“Litoralul pentru Toți” debutează la 31 august cu prețuri de la 159 lei până la 605 lei de persoană pentru un sejur de 6 nopţi, reduceri valabile până la 11 octombrie.
Programul a fost lansat de Asociația Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și Asociația Litoral-Delta Dunării (ALDD).
Turiștii beneficiază de o opțiune suplimentară: varianta All Inclusive, care asigură toate cele 3 mese servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, șezlonguri și umbrele pe plajă.
Tarifele maximale pentru sejururi All Inclusive de 5 nopți:
– 765 lei/persoană pentru un hotel de 3 stele
– 985 lei/persoană pentru un hotel de 5 stele.
Pentru zona Mamaia – Constanța – Eforie, tarifele maximale propuse pentru oferta specială de 6 nopți de cazare (TVA inclus 9%)/persoană sunt cuprinse între 205 lei de persoană pentru un sejur la un hotel de o stea, fără mic dejun, și ajung la 605 lei/persoană pentru un sejur la un hotel de 5 stele, cu mic dejun.
Pentru sudul litoralului (stațiunile Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) tarifele maximale pentru 6 nopți/persoană ajung până la 159 lei/ persoană la un hotel de o stea, fără mic dejun.
La un hotel de 5 stele, prețul unui sejur este de 469 lei/persoană, cu mic dejun.
Magda SEVERIN