BANI pentru firmele de la ORAS

Microintreprinderile ce doresc sa dezvolte un proiect in mediul urban pot depune, din 23 noiembrie, dosarele de accesare a fondurilor nerambursabile.

Pentru aceasta cerere deschisa de proiecte, suma alocata la nivelul intregii tari este de 171,68 milioane euro, pentru fiecare regiune de dezvoltare repartizandu-se cate un procent din acest total. In cadrul acestei sesiuni de depunere a proiectelor, a fost alocata toata suma disponibila pentru perioada 2007 – 2013, urmand ca ea sa fie inchisa in momentul in care suma totala a proiectelor depuse ajunge la 150% din alocarea financiara. In primul trimestru al anului viitor, se vor discuta eventuale realocari catre microintreprinderi a sumelor necheltuite de pe linii din cadrul aceleiasi axe prioritare, ce nu au fost accesate de catre potentiali beneficiari pana acum. Aceasta linie de finantare sprijina dezvoltarea microintreprinderilor din sectorul productiv si cele prestatoare de servicii care utilizeaza potentialul regiunii in care activeaza (resurse naturale, materii prime, resurse umane etc), prin incurajarea utilizarii noilor tehnologii si echipamente IT, pentru cresterea competitivitatii si productivitatii sectorului de activitate, astfel reducandu-se si decalajele intre Romania si tarile membre ale UE.

Cine poate aplica

Microintreprinderile sunt definite ca intreprinderi ce au pana la 9 salariati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta sau detin active totale de pana la 2 milioane de euro, echivalent in lei. Valoarea totala a proiectului (cheltuieli eligibile si neeligibile) trebuie sa fie cuprinsa intre 100.000 lei si 3.000.000 lei. Contributia proprie a solicitantului este de 30% din valoarea eligibila a proiectului, iar suma maxima ce poate fi solicitata este de 200.000 euro (respectiv 100.000 euro pentru intreprinderile din domeniul transportului rutier – transportul de marfa si transportul de calatori pe cale rutiera). De asemenea, microintreprinderile pot beneficia de o prefinantare de 35% din valoarea totala eligibila a finantarii nerambursabile in baza unei scrisori de garantie bancara, dupa incheierea contractului de achizitie publica pentru investitia ce se doreste a se face.

Cum trebuie sa arate dosarul

Pentru a fi considerat eligibil, dosarul depus pentru obtinerea finantarii nerambursabile trebuie sa indeplineasca mai multe criterii de eligibilitate – criterii ce vizeaza atat intreprinderea, cat si proiectul de investitii:

– domeniul de activitate in care se realizeaza investitia;

– obtinerea profitului din exploatare in anul fiscal precedent;

– desfasurarea activitatii pe o perioada de minimum 1 an;

– capacitatea financiara a solicitantului de a implementa proiectul;

– activitatile din proiect presupun achizitionarea de echipamente si tehnologii noi, sisteme IT sau construirea/extinderea/modernizarea spatiilor de productie si prestari servicii;

– respectarea legislatiei in domeniul egalitatii de sanse, protectiei mediului, eficientei energetice si al achizitiilor;

– activitatile propuse spre finantare sa nu fi beneficiat de fonduri publice in ultimii 5 ani;

– implementarea proiectului sa se faca in mediul urban si pana la 31 iulie 2015.

Cererea de finantare (impreuna cu toate anexele) se depune in 4 exemplare (1 original si 3 copii) la sediile Organismelor Intermediare pentru Programul Operational Regional, respectiv la ADR-uri (Agentiile pentru Dezvoltare Regionala) aferente celor 8 regiuni ale Romaniei, prin colet sau personal.

Documentele ce se depun impreuna cu cererea de finantare sunt obligatorii si fac parte din dosarul de accesare a finantarilor nerambursabile, constand in: act de imputernicire, calendarul activitatilor proiectului, bugetul si sursele de finantare ale proiectului, declaratia de eligibilitate, declaratia privind incadrarea in categoria IMM, actul constitutiv, certificatul de inregistrare a solicitantului, situatiile financiare anuale vizate de Administratia Finantelor Publice, aferente anului fiscal precedent datei la care se depune cererea de finantare.

Un alt document foarte important este planul de afaceri, in care se face descrierea firmei, a produsului/serviciului ce face obiectul investitiei, piata pe care activeaza sau doreste sa intre microintreprinderea, strategia de marketing, precum si proiectii financiare (calculatii de costuri si venituri, profitabilitatea financiara a investitiei, durabilitatea financiara a proiectului, proiectia veniturilor si cheltuielilor, proiectia contului de profit si pierdere, proiectia fluxului de numerar cu finantare nerambursabila si fara aceasta, indicatori financiari care sa releve necesitatea finantarii nerambursabile, sustenabilitatea si viabilitatea investitiei propuse).

Consultantul face diferenta

Pentru mai multe detalii privind accesarea acestei linii de finantare pentru microintreprinderi, puteti vizita site-ul oficial al Programului Operational Regional (www.inforegio.ro), iar pentru intocmirea cererii de finantare si a documentelor anexate la aceasta, apelarea la o firma specializata de consultanta pentru accesarea finantarilor nerambursabile reprezinta un real suport in derularea etapelor pe care le implica un proiect in cadrul Fondurilor Structurale, respectiv scrierea acestuia si implementarea ac ti vitatilor necesare pentru finalizarea investitiilor.

Diana PARIZIANU

www.bepa.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.