„O sa o luam inaintea Ministerului Transporturilor in promovarea de acte normative“

Ultima sesiune parlamentara a adus in prim plan adoptarea de catre forul legislativ a mai multor acte normative, pe care transportatorii le asteptau de cativa ani. Modificarea OG 43 privind regimul drumurilor, noile reglementari legate de lupta impotriva pirateriei si prorogarea termenului privind traseele metropolitane sunt cateva dintre ele. Despre elementele care au stat la baza acestei schimbari de atitudine, am stat de vorba cu deputatul PSD Lucian Sova, secretar al Comisiei pentru Transporturi si Infrastructura si sustinator al breslei transportatorilor rutieri in Parlament.

Ziua Cargo: Cum puteti caracteriza sesiunea parlamentara tocmai incheiata, din punctul de vedere al domeniului transporturilor?

Lucian Sova: Desi modesta, a fost cea mai buna din ultimii cinci ani. Infiintarea Comisiei pentru Transport si Infrastructura si-a aratat avantajele. Au inceput sa se miste lucrurile nu numai in domeniul transporturilor rutiere, ci si in alte domenii. Am avut pe ordinea de zi reglementari si privind Autoritatea Feroviara si Portul. Realizam, de asemenea, o ancheta cu privire la activitatea managementului din Administratia Portului Constanta. Sesiunea se incheie pe plus fata de multele sesiuni anterioare, datorita faptului ca aceasta Comisie pentru Transport si Infrastructura intelege prioritatile si nevoia sectorului de a primi atentie, mai mult decat a fost acordata pana acum in cadrul Comisiei pentru Industrie si Servicii. Din acest punct de vedere, putem spune ca am reusit sa realizam o serie de lucruri asteptate de mult timp de catre transportatori.

Este unul dintre motivele pentru care s-a aprobat si modificarea OG 43 privind regimul drumurilor?

Am avut oportunitatea sa putem lucra intr-o maniera eficienta la aceasta reglementare si toti colegii din Comisie au inteles si au fost mai eficienti, desi multi dintre noi venim de la Comisia pentru Industrii si Servicii. Exista o emulatie la nivelul comisiei actuale, iar motorul Parlamentului este format din multitudinea comisiilor care, pana la urma, prepara actele normative pentru a ajunge la Plen. In ceea ce priveste OG 43, Plenul nu a fost reticent fata de ceea ce a propus Comisia noastra si toate modificarile, mai importante sau mai putin importante, au fost aprobate. De asemenea, am lucrat de maniera eficienta la un amendament pentru transportul de persoane in zona metropolitana si am colaborat foarte bine cu Ministerul Transporturilor din punctul acesta de vedere. In conditiile in care Comisia a lucrat, a impins lucrurile si la Plen.

Ce noutati a adus modificarea OG 43?

Din punctul meu de vedere, cele mai importante aspecte sunt legate de AST, tolerantele la cantarire (astfel incat unele erori de cantarire sa nu antreneze sanctiuni) si multe altele care tin de regimul drumurilor; de exemplu posibilitatea ca anumite sectoare de drum care traverseaza municipii si care sunt, conform legii, in administrarea municipiilor, sa fie transferate la CNADNR in vederea reparatiilor si sa fie redate municipalitatilor dupa aceea. Un alt aspect la fel de important tine de faptul ca nicio deviere de circulatie generata de lucrari sau calamitati sa nu poata fi facuta decat pe un drum de aceeasi categorie.

In ce stadiu se afla actul normativ privind schimbarea statutului angajatului ISCTR?

Aceasta reprezinta o prioritate a Comisiei. Am avansat mult din perspectiva faptului ca avem avize favorabile de la Finante si de la Transporturi. Suntem in situatia in care Guvernul sustine aceasta schimbare, astfel incat nu cred ca vor mai fi probleme. Vestea buna este ca nici din perspectiva salarizarii nu se vor produce efecte negative, avand in vedere ca grila de salarizare va fi cea specifica organelor de control. Astfel, capata un statut onorabil si platit corespunzator.

Cum puteti caracteriza decizia de renuntare la supraacciza?

In cazul supraaccizei, pretind ca am fost nasul solutiei care a fost adoptata pana la urma de catre Parlament, in sensul ca, desi reglementarea Codului Fiscal a venit de la Senat fara nicio imbunatatire a situatiei privind consumatorii de combustibil, am reusit sa conving reprezentantii asociatiilor care au fost si in dialog direct atat cu Guvernul cat si cu Comisia pentru Buget, Finante si Banci sa fie si coerenti, si aplicati in sustinerea punctelor de vedere privind eliminarea supraaccizei. In prima parte a acestui an, reprezentantii transportatorilor nici nu indrazneau sa se gandeasca la eliminarea supraaccizei. Doreau sa aduca imbunatatiri la sistemul de returnare. Am avut discutii cu reprezentantii asociatiilor patronale din transporturi si le-am spus ca nu se vor intalni cu o ocazie mai buna decat acum privind eliminarea supraaccizei. Ne-am sfatuit inclusiv cum sa puna problema in discutiile purtate cu reprezentantii Comisiei pentru Buget, Finante si Banci. De asemenea, s-au clarificat lucrurile si in privinta statutului diurnelor, situatie in care am sfatuit transportatorii sa nu cumva sa pronunte cuvantul „venituri”, ci sa dea exemplul comparatiei intre soferul de autobuz RATB si cel de pe un autocar in transport international; amandoi au aceleasi responsabilitati si transporta calatori. Singurul aspect diferit este faptul ca unul vine dimineata la serviciu si pleaca dupa amiaza acasa, iar celalalt lipseste de acasa saptamani sau chiar luni intregi. In aceste conditii, este normal ca orice salariat care pleaca de langa familie sa primeasca, potrivit legii, diurna de deplasare. Clarificarea problemei diurnelor reprezinta, de asemenea, un mare succes pe care pretind ca il impart cu reprezentantii transportatorilor, chiar daca n-am avut implicare directa in aceasta problema. Avem un parteneriat de succes cu asociatiile patronale.

Cum apreciati colaborarea cu asociatiile patronale?

Fara lipsa de modestie, cred ca asociatiile profesionale si-au gasit un interlocutor foarte bun in persoana mea. In masura in care mi-au ascultat sfaturile privind abordarea pe care ar trebui sa o aiba in colaborarea cu membrii Comisiei si in promovarea intereselor pe care le au, am reusit sa ii convingem poate si pe cei care erau mai reticenti sa introducem propunerile in legislatie. Acest lucru s-a reflectat in modificarea OG 43. Am reusit sa disciplinam dialogul, ceea ce este foarte important. Am obtinut un dialog structurat, fara patima, care poate fi perceput de maniera echilibrata si de interlocutorii care reprezinta Statul. In trecut, au existat uneori puncte de vedere diferite intre asociatii, lucru care s-a vazut in cadrul multor discutii, mai ales pe componente de transport pasageri; aici ma refer la prorogarea termenului pentru traseele metropolitane. De asemenea, am in vedere discutiile legate de combaterea pirateriei, unde nu toti reprezentantii asociatiilor au avut aceleasi interese; unii au reclamat principii, dar nu au fost foarte determinati in a adopta o reglementare care sa combata pirateria intr-o maniera rezonabila si de aceea au sustinut masuri poate exagerate, care au fost greu de digerat. Parerea mea este ca, daca proiectul de reglementare ar fi fost prezentat de la Minister in forma in care a fost adoptata de Comisie, s-ar fi putut obtine Ordonanta de Urgenta, asa cum se dorise initial cu mai bine de un an in urma. Dar pentru ca proiectul suscita unele discutii si pentru ca societatea civila, alta decat transportatorii, a avut rezerve cu privire la textul respectiv, s-a mai pierdut un an.

La ce ar trebui sa ne asteptam in urmatoarea perioada in legatura cu procesul legislativ si viteza cu care vor fi adoptate actele normative privind transporturile in Parlament?

Ca sa se ajunga la aceste ultime sase luni de rezultate, se munceste de doi ani, perioada in care s-a coagulat un curent de opinie favorabil. Iar viteza de promovare a actelor normative va creste in perioada urmatoare. S-au rodat si asperitatile din Comisie, exista consens si nu ne punem bete in roate foarte tare, tinand cont de grupurile parlamentare din care facem parte. Suntem o comisie in care majoritatea parlamentara e in minoritate, dar, cu toate acestea, colegii de la liberali nu au pus jocul politic mai presus de interesele transportatorilor. De acum incolo, cred ca viteza de promovare a actelor normative va creste; cei de la Comisie neavand alte obiective decat cele din domeniul transporturilor si infrastructurii, au timpul, determinarea si capacitatea de a face lucruri in domeniul acesta. Astfel, cred ca incet-incet o sa o luam inaintea Ministerului Transporturilor, pentru ca acesta se impotmoleste in unele acte normative. Sper ca, in cele trei sesiuni care au mai ramas, sa reusim sa inchidem toate prioritatile acumulate de-a lungul a mai bine de cinci ani.

Ne propunem sa definitivam noul Cod Rutier in cadrul sesiunii care va incepe in toamna. Deja l-am primit in forma lucrata de experti si cred ca, pana la Craciun, o sa putem scoate un Cod Rutier nou.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.