Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) reclamă că ASF a scos și din noua variantă a Legii ASF propunereile convenite cu reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Amintim că Senatul a retrimis către ASF proiectul inițial iar asociațiile patronatelor doin transporturile rutiere au convenit cu reprezentanții ASF includerea în proiectul de lege a 12-14 propuneri.
Însă proiectul ajuns la Parlament arată din nou altfel. ”Noua variantă a Legii RCA este un cadou otrăvit, cu accente anticonstituționale în defavoarea consumatorilor de asigurări”, acuză ASSAI, în comunicatul remis redacției. În aceste condiții, ASSAI a transmis către Senat și Camera Deputaților propunerile de modificare a legii RCA așa cum fuseseră inițial asumate de ASF.
”ASSAI a participat la toate dezbaterile organizate pe marginea acestui proiect de lege, însă se delimitează de varianta proiectului de lege adoptată de Consiliul ASF în data de 5 aprilie 2016, întrucât acesta reprezintă, în realitate, o variantă cosmetizată a unui proiect de lege menit să protejeze în continuare interesele financiare ale corporațiilor din asigurări”, precizează reprezentanții Asociației.
Destituirea lui Negrițoiu sau demiterea întregului Consiliu al ASF
”Ne întrebăm de ce Consiliul ASF continuă să își bată joc de asigurați și să favorizeze firmele de asigurări? Nu este exclus ca acest resort să fie unul care să se încadreze în faptele asimilate celor de corupție, pentru că a vorbi despre corupție la ASF este similar cu a vorbi despre frânghie în casa spânzuratului. Este foarte clar că acest Consiliu al ASF și-a atins limitele, fiind incapabil să genereze reforma celui mai important segment din asigurări, de aceea Parlamentul României, aflat în slujba cetățenilor, trebuie să ia în calcul cele două variante de reformare a Consiliul ASF: destituirea lui Mișu Negrițoiu sau demiterea întregului Consiliu al ASF”, cere președintele ASSAI, Cristian Muntean.
ASSAI precizează că, ”la fel ca în cazul poziției BNR privind darea în plată, se observă aceleași reflexe anticetățean în cazul ASF, atunci când vine vorba despre protejarea intereselor financiare ale multinaționalelor din asigurări”.
Iată ”7 prevederi esentiale proasiguratori si antiasigurati continute in proiectul de lege adoptat si transmis de Consiliul ASF:
- Art. 11 punctul c. Prevede excluderi de la plata despagubirii RCA, situatii in care pagubitului RCA nu i se mai aplica prezumtia de nevinovatie, urmand ca aceasta sa fie rasturnata de catre instanta de judecata. Constituţia României, în art. 23 alin. 11, consfinţeşte prezumţia de nevinovăţie ca principiu constitutional, dar care nu se mai aplica prin grija ASF, atunci cand societatile de asigurari trebuie sa plateasca despagubirile in baza unui produs de asigurare cu caracter obligatoriu.
- Art. 16 punctul 6. Procedura de constatare a daunelor a fost eliminata din lege, ASF dorind ca aceasta sa fie stabilita prin norme. ASSAI insista ca procedura de constatare a daunelor sa fie mentionata in cadrul legii RCA, penru ca ASF a incetat sa mai fie o institutie credibila care sa garanteze echilibrul dintre asiguratori si asigurati. Aceste prevederi trebuie introduse in lege, tocmai pentru ca legea sa garanteze protejarea interselor consumatorilor de asigurari. Modul defectuos de constatare a daunelor reprezinta punctul central care cauzeaza cele mai mari probleme pagubitilor RCA, ori, tocmai acesta a fost “omis” in mod deliberat de catre ASF.
- ASF a eliminat obligativitatea asiguratorilor de a notifica in termen de 5 zile lucratoare de la data avizarii daunei pagubitii RCA, atunci cand vor sa le introduca in cercetari de 90 de zile dosarul de dauna. Acest lucru are ca rezultat faptul ca pagubitul isi repara masina, crezand in buna credinta a asiguratorului RCA, iar dupa ce depune actele de reparatie la asigurator si observa ca nu este despagubit in termen legal, afla abia atunci ca asiguratorul a decis sa ii introduca in cercetari de 90 de zile dosarul de dauna fara ca macar sa il anunte.
- Pentru a descuraja societatile de asigurari sa nu mai abuzeze de prevederea prin care asiguratorii pot efectua cercetari de 90 de zile a dosarului de dauna, situatie care este folosita ca pretext de intarziere legala a despagubirii, asa cum se intampla in prezent, ASSAI a transmis ca propunere (existenta in Austria, Germania si Franta) dreptul pagubitului RCA de a-si inchiria un autovehicul, in vederea decontarii acelor costuri de inchiriere, in situatia in care acele suspiciuni de frauda nu se confirma. Consiliul ASF a decis ca pagubitii RCA din Romania nu merita acest drept existent in alte tari europene.
- Art. 18, punctul 5. Consiliul ASF doreste ca asiguratorii sa plateasca penalitati reduse, injumatatite, in cazul neplatii daunelor, ceea ce inseamna ca acest consiliu este interesat ca asiguratorii sa plateasca mai putini bani de despagubire, iar pagubitii RCA sa primeasca sume diminuate de despagubire. O astfel de “reducere de costuri” oferita cadou de catre Consiliul ASF reprezinta o veritabila invitatie la neplata despagubirilor de catre asiguratori.
- Art. 19, punctul 5. Consiliul ASF a decis ca victimele rezultate in urma accidentelor de circulatie sa primeasca despagubiri semnificativ reduse, acoperite de catre o polita RCA.
- Art. 33. Consiliul ASF refuza introducerea in lege a criteriilor de aplicare a sanctiunilor supuse societatilor de asigurari (in functie de numarul de abateri, gravitatea si repetivitatea acestora), lasand la latitudinea consiliului ASF modul in care aceste sanctiuni sunt aplicate – or, tocmai aceasta netransparenta si lipsa unui sistem de cuantificare a acestor abateri reprezinta factori favorizanti de coruptie.
Exemplu: o amenda mica stabilita de catre ASF, la care se adauga o spaga data de catre firma de asigurari”.
“Consiliul ASF, platit regeste din bani publici, ne demonstreaza inca o data, ca avem o piata a asiguratorilor si nu a asiguratilor, ca interesele s-au schimbat, iar pagubitii RCA nu mai beneficiaza de valorile garantate in Constitutia Romaniei, ci li se aplica regulile corporatocratiei, in care interesul cetateanului este deturnat in favoarea intereselor financiare ale corporatiilor. Daca reprezentantii acestei institutii de stat nu se mai regasesc in valorile democratice garantate de catre Constitutia Romaniei, atunci, Parlamentul Romaniei are obligatia de a incepe de urgenta procedurile de destituire a acestui consiliu vasal corporatiilor din asigurari” a adaugat Muntean.
Magda SEVERIN