Atlassib îşi continuă programul de menţinere a unei flote noi de autocare, investind 2,5 milioane euro, în ciuda contextului economic dificil.
Practic, în fiecare din ultimii patru ani, Atlassib a realizat câte o investiţie în achiziţia de autocare, având ca scop menţinerea flotei la un nivel ridicat. Astfel, cele zece autocare achiziţionate vor înlocui cele mai vechi autovehicule din flota Atlassib.
Modelul ales este Mercedes-Benz Tourismo, având 12 metri lungime şi capacitate de 50 de locuri, cu motoare de 420 CP, Euro 5. „Mergem destul de mult şi cu remorci, iar modelul clasic, de 12 m, ne avantajează. Dotările sunt clasice: frigider, AC, instalaţie audio-video, adică tot ceea ce ţine de confortul şi calitatea serviciilor“, a explicat Daniel Micu, director general Atlassib.
Astăzi, Atlassib operează cu 178 de autocare, dintre care 52 au ani de fabricaţie după 2009. Astfel, aproximativ 30% din flotă are 4, maxim 5 ani vechime.
Problemele din Sudul Europei afectează transporturile
Compania sibiană de transport acoperă la ora actuală majoritatea zonelor de interes pentru români, pornind din Scandinavia – Suedia, Danemarca -, mergem în vest până în Portugalia, coborâm până în Grecia, aproximativ întregul teritoriu UE. „Înregistrăm încă o fluctuaţie destul de mare la transportul de pasageri deoarece acum transportul este influenţat de condiţiile economice din ţările unde călătoresc. Vorbim despre problemele din Spania şi Italia, unde se vede o scădere o fluxului de pasageri, o stabilizare şi chiar o uşoară creştere pe celelalte ţări, cum ar fi Germania, Franţa. Chiar şi ţările din Scandinavia au creştere uşoară, care compensează, într-un fel, ceea ce se întâmplă pe partea de sud – Italia, Spania şi chiar Grecia“, a explicat directorul general Atlassib.
„Piraţii“ se dezvoltă
Concurenţa neloială rămâne un punct foarte sensibil în transportul internaţional de persoane. Fenomenul s-a dezvoltat tot mai mult, pornind de la deja celebrele 7+1, 8+1 locuri, care împânzesc Europa, continuând cu microbuze de 19 locuri şi ajungând la autocare. În cazul vehiculelor comerciale se merge pe varianta transportului ocazional. „În cazul transportului ocazional apar mult mai multe portiţe de a ocoli fiscalitatea. E mult mai simplu să încasezi de la 49 de pasageri câte 100 de euro şi să faci o factură de 1.500 de euro. Chiar dacă, până la urmă, nu au nimic de-a face cu cursele ocazionale, fiind vorba clar de o frecvenţă foarte bine stabilită de ore, de circulaţie, staţii, localităţi, care sunt deservite de toţi aceşti transportatori. În cazul transportului de linie, eşti obligat să ai o listă cu tarifele ataşate autorizaţiei, eşti obligat să emiţi un bilet de călătorie fiscalizat pentru fiecare pasager şi, astfel, eşti obligat să declari absolut toate veniturile. În plus mai apare problema cu TVA-ul din străinătate – acum autorităţile din majoritatea statelor tranzitate solicită plata TVA cu aceste curse şi în acest fel mai apare o cheltuială în plus pentru transportatorul de linie“, a declarat Daniel Micu. În aceste condiţii, fenomenul este în creştere, utilizând un parc auto tot mai mare. Autorităţile din ţările tranzitate sau de destinaţie ar putea diminua fenomenul, însă nu sunt întotdeauna dispuse să intervină. „În Germania şi Franţa, unde situaţia economică şi legislativă este destul de stabilă, putem zice că pirateria este la un nivel destul de mic. În schimb, în Spania şi Italia, unde autorităţile au probleme interne destul de grave, constatăm că nu au nici disponibilitatea, nici timpul, nici deschiderea necesare să se mai ocupe şi de problemele noastre. Pe undeva răspunsul este «rezolvaţi-vă problema la voi în România că noi le avem pe ale noastre»“, a spus directorul general Atlassib. Din păcate, nici autorităţile din România nu tratează cu mare atenţie aceste practici, chiar dacă au un important impact din punct de vedere al siguranţei rutiere, dar şi al fiscalităţii.
Costurile controlate tot mai strict
În timp ce tarifele rămân blocate în mare măsură din cauza concurenţei neloiale, costurile au tendinţa să crească. Astfel, controlul strict al acestora devine esenţial.
„Costurile cele mai mari sunt generate de combustibili şi taxele de drum. Nu vom merge niciodată pe varianta de a ocoli autostrăzile şi a circula pe drumurile naţionale şi atunci rămâne varianta gestionării mai bune a costurilor cu combustibilii. De aceea facem o urmărire mult mai atentă a consumurilor pe fiecare maşină în parte, încheiem contracte şi negociem preţuri bune şi discounturi cu furnizorii de combustibili, astfel încât să avem pe toate traseele pe care le deservim nişte furnizori stabili, care să ne acorde reduceri şi care să acopere cât mai mult din ceea ce avem nevoie. Am apelat şi la varianta staţiilor proprii, de unde achiziţionăm combustibili en-gros. Avem staţii proprii în multe capete de linii, în Italia şi în Spania“, a precizat Daniel Micu. Un ajutor a venit şi din partea autocarelor de nouă generaţie care oferă o reducere a consumului. „Cele Euro 5 au un consum mai redus cu 1-1,5 l faţă de generaţiile vechi de motoare. Se obţin consumuri mai bune datorită gestiunii electronice a motorului şi, în plus, avem posibilităţi de urmărire prin aparatura GPS. Probabil reducerea de consum se datorează şi gestionării mai bune de către noi a întregului parc, precum şi pregătirea şoferilor, zonă în care colaborăm cu IFPTR. Un rol important îl are şi Inspectoratul de Control Auto pe care l-am înfiinţat în cadrul societăţii“, a arătat directorul general Atlassib.
Mai multe colete
Oferirea unui pachet complex de servicii, complementar transportului de călători, reprezintă un important atu pentru Atlassib. „Mergem pe servicii combinate, de curierat şi transfer de bani, activităţi care s-au dezvoltat. Poşta Atlassib şi-a crescut volumul de transport poate şi datorită scăderii uşoare a fluxului de pasageri, oamenii nemaiputând să se mişte aşa de uşor preferă să apeleze la varianta coletelor. La transferul de bani, ca număr de tranzacţii s-a văzut o creştere semnificativă, însă suma medie pe o tranzacţie a scăzut, ceea ce arată iarăşi o scădere a puterii economice a românilor din străinătate“, a arătat Daniel Micu. În ultimii trei ani fluxul de călători a fost constant, Atlassib a transportat aproximativ 600.000 de călători/an, fluctuaţiile fiind de 1-2%.
Daniel Micu, director general Atlassib:
„Accidentele tragice care au avut loc recent ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toţi cei care apelează la tranport şi un îndemn să se folosească transportatorii cunoscuţi şi autorizaţi. Accidentul din Muntenegru, precum şi cel din Italia au fost pe curse ocazionale, turistice şi probabil operatorii de transport nu au o capacitate aşa de mare de instruire a şoferilor, de urmărire a activităţii acestora. Din cauza presiunilor economice, mai ales operatorii mici apelează la fel şi fel de soluţii mai puţin sigure şi de aici aceste erori – viteza este principala cauză a accidentelor, apoi oboseala la volan.“
„Investiţia de anul acesta este de 2,5 milioane euro pentru cele 10 unităţi achiziţionate – este vorba de un leasing pe 6 ani. Continuăm astfel colaborarea foarte bună cu prietenii noştri de la EvoBus România, care reuşesc să-şi adapteze permanent oferta la necesităţile noastre.“
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro