Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a finalizat procedura de atribuire a achiziției derulate din fonduri europene pentru 131 de autobuze electrice în lungime de 12 m, operabile în condiții de deal, plus 90 de stații de încărcare, pentru transportul public de călători din municipiile Iași, Sibiu, Sighetu Marmației, Slatina, Suceava, Târgu Mureș și Pitești.
Marele câștigător al licitației, cu oferte victorioase pentru 6 loturi din 7, este compania Solaris Bus & Coach, care va livra autobuze Solaris Urbino Electric nE12 (Polonia), astfel:
- 20 de vehicule, 6 stații de încărcare rapidă și 20 de stații de încărcare lentă, la Iași – contract în valoare de 51,6 milioane de lei (fără TVA)
- 9 autobuze electrice, 3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă la Sibiu – contract în valoare de 23,48 milioane de lei (fără TVA)
- 7 autobuze electrice, 2 stații de încărcare rapidă și 7 stații de încărcare lentă, la Sighetu Marmației – contract în valoare de peste 18 milioane de lei (fără TVA)
- 15 autobuze electrice, 4 stații de încărcare rapidă și 15 stații de încărcare lentă, la Suceava – contract în valoare de 37,5 milioane de lei (fără TVA)
- 32 de autobuze electrice, 10 stații de încărcare rapidă și 32 de stații de încărcare lentă, la Târgu Mureș – contract în valoare de 81,92 milioane de lei (fără TVA)
- 40 de autobuze electrice, 11 stații de încărcare și 40 de stații de încărcare lentă, la Pitești – contract în valoare de 100,4 milioane de lei (fără TVA).
Anadolu Automobil Rom a câștigat un lot al licitației și va livra, la Slatina, 8 autobuze electrice NS 12 (Cehia), 3 stații de încărcare rapidă și 8 stații de încărcare lentă. Valoarea contractului este de 21,2 milioane de lei (fără TVA).
„Întrucât termenul de depunere a contestațiilor a expirat și nu s-au primit contestații, urmează să fie încheiat contractul de furnizare pentru cele șapte loturi”, informează reprezentanții ministerului.
Alte trei proiecte de achiziție se află în evaluare, urmând a se finaliza în perioada următoare, precizează MDLPA.
Finanțarea proiectelor este asigurată de minister prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ, prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.
Stație de autobuz inteligentă, la Sibiu
Primăria Sibiu a pus în funcțiune prima stație de autobuz inteligentă din municipiu, conectată la internet, astfel că pasagerii pot afla informații în format digital. Situată în zona centrală, lângă Piața Teatrului Național „Radu Stanca”, stația are 10 metri lungime, iluminare proprie, structură din sticlă și metal, precum și supraveghere video. Pe ecranul tactil încorporat în stație, călătorii vor găsi informații despre liniile de autobuz, conexiunile între trasee, orele de sosire în stație a autobuzelor, obiective de interes turistic etc.
Pe pagina de start sunt afișate informații despre orele la care vor sosi următoarele autobuze, ora și temperatura exterioară, iar, pe banda galbenă din mijlocul ecranului, Primăria transmite date de larg interes public. Paginile secundare cuprind opțiuni privind căutarea unei destinații, în Sibiu, cu rutele de autobuz, orarul acestor linii și stațiile de pe rută. De asemenea, programul transmite informații despre liniile de autobuz care trec prin această stație, cu orele de sosire, cu alte stații de pe traseu, iar, pentru fiecare stație, se afișează și autobuzele care trec prin aceasta, pentru configurarea legăturilor. Sunt afișate, totodată, puncte de interes pentru turiști, prin intermediul unei hărți interactive, pe care figurează muzee, locurile pentru petrecerea timpului liber, precum și instituțiile publice.
11 troleibuze electrice pentru Târgu Jiu
Până una alta, la Târgu Jiu au fost deja livrate 11 troleibuze electrice Solaris Trollino 12, de ultimă generație. Acestea vor începe să transporte călători în prima parte a anului 2022. Achiziția s-a făcut printr-o licitație a MDLPA, contractului fiind de 4,5 milioane de euro. Troleibuzele au motoare electrice de 160 kW, iar, conectate la rețeaua electrică aeriană existentă în oraș, nu generează nicio emisie poluantă. Toate troleibuzele Trollino sunt dotate cu aer condiționat, un sistem modern de informare a călătorilor, camere video și un sistem de numărare a pasagerilor. Pot fi transportați până la 91 de pasageri (35 pe scaune).
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro