20 de ani de Eurolines

În acest an, Grupul Eurolines împlineşte 20 de ani de activitate, desfăşurată cu succes, pe piaţa de transport şi turism din România. Acum, după două decenii, grupul numără 20 de companii, 700 de angajaţi, iar cifra de afaceri totală estimată pentru acest an este de 100 milioane euro, devenind un lider de piaţă pe domeniile de business pe care activează.

Cam aşa sună, în cifre, povestea unei echipe care face roata să se învârtă. Primii paşi pe acest drum s-au făcut în 1995, când au fost deschise primele două agenţii de turism, la Bucureşti şi Frankfurt, şi au apărut şi primele 3 autocare care au deservit cursele regulate către şi dinspre Germania.

După doi ani de activitate, în 1997, compania a aderat la una dintre cele mai importante organizaţii de transport internaţional de persoane din Europa, Eurolines Organisation. Lucrurile au mers bine şi, peste încă doi ani, în 1999, şi-a făcut apariţia prima companie de leasing de autocare din ţara noastră, Eurobus Leasing, iar în 2001 a fost înfiinţată o companie de închirieri autoturisme (Touring Rent Auto, care, în 2014, a devenit franciză a Enterprise Rent A Car).

În 2004, a fost achiziţionată prima agenţie de turism din România, Nova Travel, care acum îndeplineşte funcţia de tour-operator al Grupului, pentru outgoing. O altă bornă importantă o reprezintă semnarea parteneriatului strategic cu Grupul TUI şi achiziţia Danubius Travel din Constanţa (înfiinţată în 1991), aceasta din urmă fiind unul dintre cei mai importanţi tour-operatori din ţară pentru incoming.

Grupul şi-a continuat dezvoltarea, în 2015, inaugurând cea mai nouă linie de business prin intrarea în industria ospitalităţii, achiziţionând Green Village din Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. În aceşti 20 de ani de la înfiinţare, peste 3 milioane de pasageri au călătorit cu autocarele Eurolines, au fost parcurşi 164 milioane kilometri, peste 700.000 de turişti români au plecat în vacanţă prin Nova Travel şi TUI TravelCenter.

Au fost vândute peste 1.200.000 de bilete de avion, iar în acest moment sunt 77 de agenţii în România şi Republica Moldova şi 4 în Germania. Şi flota de care dispune Grupul este una impresionantă, 500 de vehicule, microbuze şi autocare.

Evoluţia companiilor din Grup

Nova Travel este tour-operatorul Grupului Eurolines specializat pe outgoing (turiştii români care vizitează alte ţări). Acesta a înregistrat creşteri de 29% în 2014 faţă de 2013, ajungând la 7,8 milioane euro.

A crescut numărul charterelor marca TUI, adăugând noi destinaţii şi ajungând la 10. Pentru 2015, Nova Travel estimează creşterea cifrei de afaceri cu 24%, atingând 9,7 milioane euro. Danubius Travel, tour-operatorul Grupului Eurolines, specializat pe incoming (turiştii străini care vizitează România) şi business travel a înregistrat o creştere de 44% a cifrei de afaceri în 2014, comparativ cu 2013, ajungând la 9,8 milioane euro.

Iar Rombus Transport, compania care deţine flota de autocare Eurolines, a înregistrat o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro, iar anul acesta îşi propune o majorare a cifrei de afaceri cu 9%. Anul trecut, Rombus Transport şi-a înnoit flota cu 8 autocare, în valoare de 2,5 milioane euro.

Fără doar şi poate, anul 2014 a reprezentat cel mai bun an al Grupului, ajungându-se ca 6% din rezervări să se facă online, iar 30% dintre acestea să se şi achite online. Iar cifra de afaceri a crescut cu 26% faţă de 2013, ajungând la 94 milioane euro. Cele mai importante linii de business ale Touring Europabus sunt vânzarea de pachete distribuite prin reţelele de agenţii TUI TravelCenter şi Eurolines, în creştere cu 44% faţă de 2013. Creşterea s-a resimţit şi la bilete de avion, în creştere cu 24% faţă de 2013, iar transportul internaţional de pasageri cu autocarele Eurolines a crescut şi el cu 15% faţă de 2013.

Privind spre viitor

În acest an aniversar, Grupul Eurolines a anunţat prima investiţie în domeniul hotelier, și anume achiziţia resortului Green Village din Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, tranzacţie a cărei valoare este de ordinul milioanelor de euro şi al cărei buget de investiţii pentru primul an depăşeşte 500.000 euro.

Complexul şi-a redeschis porţile în luna mai, cifra de afaceri estimată pentru primul an de funcţionare ca parte a Grupului fiind de 1 milion euro, iar în perioada noiembrie – mai, resortul va găzdui o şcoală de turism. „Cel mai important obiectiv şi cel mai provocator proiect al Grupului Eurolines s-a dovedit a fi implementarea cu succes a unei culturi organizaţionale bazate pe servicii de excelenţă la toate nivelurile companiei.

Dragoș Anastasiu

Printr-o astfel de cultură, printr-o tehnologie customizată şi printr-o echipă implicată, cu viziune aliniată, am reuşit să ridicăm standardele industriilor în care activăm cu succes, să facem performanţă şi să urmărim mereu aşteptările clienţilor şi partenerilor noştri“, a spus Dragoș Anastasiu, preşedintele Grupului Eurolines.

„Povestea Eurolines înseamnă pasiune, multă muncă, dorinţa de a face lucrurile mereu mai bine. Poţi seta standarde, poţi depăşi obstacolele, limitele şi aşteptările, atunci când îţi place şi crezi în ceea ce faci. Noi ne mândrim că proiectele cele mai grele au fost şi cele mai frumoase, pentru că, de fiecare dată, le-am făcut, simţindu-ne bine şi bucurându-ne de fiecare provocare.”, a adăugat el.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.