Cum va fi 2021, față de 2020? Ce speranțe au transportatorii și logisticienii? Care vor fi schimbările de strategie sau de politică a investițiilor? Încotro se îndreaptă afacerile de transport? Iată câteva întrebări de început de an, ale căror răspunsuri le-am aflat în dialog cu reprezentanți de marcă ai acestor domenii de pe piața românească.
Zsolt Gogucz, managing director Kefren Expres
Film de groază… sau de comedie?
„În 2021, vom continua investițiile, dar prudent și cu foarte mare atenție la detalii. Calculăm cu mare atenție posibilitățile de pierdere și, dacă le putem asuma și putem trece peste ele fără a suferi compania în realizarea lor, vom merge înainte. În orice business nu există doar plus. Cei care gândesc doar pe plus vor eșua, în perioada următoare.
Aș fi rezervat de a spune că vrem să schimbăm strategia. Este foarte greu să preconizăm ce sau cum se va întâmpla. Prefer să rămân în expectativă și să nu mă pripesc în a lua decizii. Pot spune și că deciziile le iau la nivel de zile sau săptămâni, nu încerc să găsesc decizii importante pe termen mediu sau lung.
2020 a amestecat cărțile atât de mult, încât nu ai de unde să știi de unde tragi asul, popa sau dama.
În businessul de transport expres, în anumite zile, am senzația că ne îndreptăm spre un horror sau spre o comedie, pentru că deciziile politice care se iau la nivel european au bulversat atât de mult sectorul nostru, încât este foarte greu de urmărit. Mai mult decât atât, nu văd companiile mari, unde infrastructura umană este importantă, cum pot urmări aceste schimbări. La momentul de față, orice țară te poate lua la întrebări dacă ai plătit sau nu șoferul, asistăm la un nou scandal de diurne etc. Dacă mă gândesc pe perioadă intermediară sau lungă, nu pot să fac nicio proiecție. De aceea, iau fiecare zi așa cum vine.”
Ady Szabo, director general Asexpress
Vom investi în semiremorci și vom finaliza construcția noului sediu
„Nu avem în vedere o schimbare semnificativă de strategie pentru 2021. Probabil, în urma noilor contracte încheiate, ne vom dezvolta pe partea administrativă și pe partea numărului de șoferi. Depinde de piață, iar stilul nostru este să nu ne grăbim și să așteptăm apariția unor oportunități potrivite.
Cu siguranță că vom continua să investim și în acest an, mai ales în semiremorci și în imobiliare. Probabil că vom construi o pensiune, în care vom caza și propriii angajați. Dorim, de asemenea, să terminăm până la Paște și construcția sediului, demarată anul trecut. Dar, având în vedere că vremurile sunt destul de impredictibile, nu ne-am făcut o strategie pe termen prea lung. Avem banii necesari pentru investițiile și proiectele pe care le avem în desfășurare, dar în rest așteptăm să vedem încotro se îndreaptă piața.
Având în vedere contractele pe care le avem încheiate, avem speranța că 2021 va fi un an mult mai bun decât anul trecut, deoarece am mărit volumele, am majorat chiar și prețurile, în contextul lipsei capacității de transport din ultima vreme.
Businessul de transport trebuie să fie, în viitor, puternic și stabil din punct de vedere financiar, pentru a putea supraviețui.
În ceea ce ne privește, având în vedere infrastructura de transport a firmei noastre, care este foarte temeinică și include stație ITP, stație de verificare tahografe, vulcanizare, spălătorie, vopsitorie etc., nu cred că vor apărea situații care să ne pună în dificultate, indiferent ce vremuri vor veni.”
Ciprian Cristea, CEO Rotir Evolution
Viitorul este multimodal
„Unul dintre proiectele noastre majore pentru 2021 se îndreaptă către partea de depozitare și către extinderea portofoliului de clienți din domeniul transporturilor specializate. Luăm în considerare și reînnoirea și extinderea flotei, precum și dezvoltarea serviciilor cu valoare adăugată.
Am început schimbarea de strategie pe termen scurt și mediu încă din primăvara anului 2020, astfel încât să ne creăm avantaje competitive și să ne adaptăm mai ușor la fluctuațiile care au apărut pe piață și probabil că vor continua să apară. Strategiile noastre urmăresc variabilele pieței și sunt gândite sub forma unor structuri decizionale.
Îmi pun speranța în stabilitatea pieței, mai ales în 2021. În ceea ce ne privește, cred că am crea pârghiile necesare pentru a ne adapta la eventualele fluctuații care ar putea apărea.
Urmărim cu atenție politica UE cu privire la transporturi și considerăm că viitorul transporturilor se îndreaptă către intermodal și multimodal.
Transporturile pe distanțe lungi cu camionul vor dispărea, iar volumele vor fi preluate de feroviar, maritim, aerian. De asemenea, având în vedere politica de mediu a UE, camioanele care vor deservi acest lanț logistic vor funcționa pe carburanți alternativi, prietenoși cu mediul.
Până la momentul schimbării, piața de transport este în continuă sedimentare, iar aceste crize, indiferent de natura lor, vor fi un catalizator pentru schimbare. În transportul on-time, este foarte greu să funcționezi dacă sunt blocaje și probabil vom prefera să lucrăm și pe RO-LA, evitând, astfel, timpii pierduți în frontieră sau în tranzit, mai ales în contextul pandemiei. Deja ne gândim la diferitele variante pe care le avem și vom încerca să accesăm și fonduri europene.”
Dan Ananovici, executive director Vectra International
Vom inaugura un centru logistic state of the art, în această primăvară
„Centrul nostru logistic este deja în construcție, din luna august a anului trecut, și se va da în folosință în luna martie a acestui an. Am investit acolo, pe lângă mult know-how, multă tehnică și acesta este principalul nostru obiectiv de dezvoltare. Dar nu o să pierdem din vedere nici flota de transport, mergând pe o creștere ușoară, de 5 până la 10% și, bineînțeles, o să realizăm și reînnoirea flotei în folosință. În prezent, avem 120-125 de camioane și 37 de vanuri pentru activitatea de transport expres.
Încercăm să nu mai fim atât de dependenți de industria automotive și să intrăm mai mult pe partea de industrie. Mai avem și alte concepte în dezvoltare, cu un partener din Germania, pe o industrie de nișă.
Strategia noastră de dezvoltare pentru 2021 este concentrarea pe trei direcții. În primul rând, este vorba despre clienți, despre cum să devenim mai atractivi pentru ei, deoarece nu numai prețul este important. Având în spate puterea centrului logistic, ne gândim la dezvoltarea unor pachete atractive pentru clienți, astfel încât să îmbinăm distribuția cu depozitarea și cu servicii logistice (picking, crossdocking, just-in-time delivery etc).
O a doua direcție este legată de forța de muncă, șoferii reprezentând, în continuare, o resursă greu de accesat. Trebuie să avem, în primul rând, grijă de echipa noastră de bază, să ne gândim la retenția lor, dar trebuie să ne concentrăm și pe partea de formare profesională a șoferilor noi. Vom implementa sisteme mai bune de training, un sistem de mentorat și o serie de pachete de beneficii, astfel încât să fim atractivi nu numai pentru clienți, ci și pentru șoferi.
Cea de-a treia direcție este continuarea eforturilor de optimizare a costurilor, prin digitalizare, urmărire a consumului de combustibil, negocieri etc., pentru a putea fi competitivi și din punct de vedere al prețurilor, în fața clienților noștri.
În opinia noastră, 2021 va fi cu siguranță mai bun și îmi pun speranța, ca și mulți alții, mai ales în contextul campaniei de vaccinare. Eu cred și sper că situația se va liniști, începând cu jumătatea anului.
Până atunci, există încă semne de întrebare, în special din partea industriei auto, în contextul lockdownurilor care încă se mai aplică, în special în Europa de Vest, principalul motor al activității noastre.
Businessul de transport va rămâne, în continuare, foarte bine poziționat. Dar acum se va acutiza concurența, mai ales în contextul intrării în vigoare a PM 1. Va câștiga cel mai bun, nu numai din punctul de vedere al calității, ci, din păcate, și din punctul de vedere al prețurilor.”
Jeroen Fabry, director general H.Essers România
Echilibrul este cuvântul cheie
„Deocamdată, nu vom mai investi în depozitul existent, în 2021, dar așteptăm o extindere, în 2022. Din punctul de vedere al investiției în flotă, bineînțeles că vom continua conform calendarului. Chiar și atunci când a fost criză financiară, în 2008-2009, nu au avut loc niciun fel de deviații de la această politică privind schimbarea camioanelor la fiecare 4 ani. Acest lucru înseamnă că, în fiecare an, reînnoim o pătrime din flota de 300 de camioane pe care o deținem în România – deci, aproximativ 70-75 de unități.
Nu avem în vedere schimbări de strategie, pentru anul acesta. În urmă cu cinci ani, boardul H.Essers a demarat, cu ajutorul specialiștilor, o inițiativă care a dus la elaborarea unei strategii la nivel de grup, care a început a fi implementată acum doi ani. Foarte importantă este calea (roadmap) aleasă pentru a implementa această strategie, iar acum urmăm îndeaproape acest traseu.
În privința alegerii între tren și camion, pe viitor, consider că unul nu poate funcționa fără celălalt. Folosim foarte mult trenul, prima linie Belgia-România inaugurând-o în 2006, dar mergem pe intermodal, nu majoritar feroviar. Dorim să utilizăm cu precădere camioanele proprii, dar nu poți întotdeauna să îți asumi niște investiții uriașe. Atunci am găsit soluția de a parcurge distanțe mari pe tren, cu last mile delivery pe camion. De asemenea, este una dintre cerințele unora dintre clienții noștri multinaționali să avem o strategie nu numai pe partea de business, ci și pe partea de sustenabilitate, amprentă de carbon. Camionul este în ADN-ul nostru și va fi întotdeauna, dar trebuie să găsim soluții de a avea un flux foarte mare de marfă transportată într-un mod alternativ și fiabil.
Dacă nu am folosi trenul pe relația Belgia-România, am avea nevoie de mai mult de 1.000 de camioane pentru același volum de marfă, în același interval de timp.
Cred că 2021 va fi un an mai bun. În mod normal, obiectivul de creștere al H.Essers este de 7% anual, iar, în condițiile actuale, am mers pe ideea de a lăsa la o parte anul 2020 și de a înregistra o creștere de 7 procente, în 2021, față de 2019. Mulți dintre cei cu care discut sunt destul de pesimiști, având în vedere incertitudinile care planează, dar nici înainte de pandemie nu eram foarte siguri în ceea ce privește viitorul. Nu putem spune că pandemia este de vină pentru tot și că a stricat de una singură mediul de afaceri.
Fiecare transportator trebuie să aleagă ceea ce e bun din orice situație. Încă sunt foarte multe nișe în care mai este loc pentru transporturi de calitate. De asemenea, cred că, în viitor, va trebui să existe o balanță între transportatori și expeditori, în sensul că nu tot profitul trebuie să fie în mod exclusiv de o singură parte. Dacă va exista acest echilibru, cred că va fi mult mai ușor și să convingi un client să lucreze cu tine. În același timp, este bine ca transportatorii să realizeze un echilibru între mai multe moduri de transport, pentru optimizarea costurilor și a activității. O gândire mai puțin convențională, în ceea ce privește transportul din punctul A în punctul B, poate fi de ajutor. Nu în ultimul rând, având în vedere aplicarea Pachetului Mobilitate, trebuie să dăm dovadă de flexibilitate, timpi reduși de decizie etc. Transportul rutier s-a schimbat foarte mult în ultimii ani, dar se poate efectua corect și eficient, cu voință și flexibilitate.”
George Niță, managing director Holleman Romania
Transportatorii vor găsi întotdeauna de lucru
„Nu avem cum să ne oprim din a investi, deoarece ne împinge piața să mergem înainte. Sunt optimist și cred că valul crizei va trece, în curând.
Nu vor exista, anul acesta, schimbări substanțiale de strategie. Noi trebuie să ne menținem linia de seriozitate, de punctualitate, de a corespunde cerințelor la nivel tehnic, comercial, operativ, din punctul de vedere al comunicării etc. Ne străduim să ne păstrăm, în primul rând, oamenii, atât la birou, cât și în rândul șoferilor, mai ales în condițiile în care nu am avut fluctuații de personal, în ultima perioadă.
2020 a fost pentru noi cam la fel cu 2019, până la urmă, iar 2021 sper să fie mai bun.
Transportatorii vor găsi întotdeauna de lucru, pentru că bunurile trebuie să se miște. Cred că businessul de transport va rămâne pe aceleași coordonate. Se fac bani pe marje mici, cu volume mari, cu seriozitate și cred că lucrurile vor merge bine, chiar dacă este o perioadă puțin mai grea. Simțim pulsul a ceea ce se întâmplă, acționăm ca atare și ne adaptăm din mers la condițiile pieței.”
Loredana Apreutese, director general International Alexander
Ne vom extinde rețeaua de depozite, și nu numai în România
„Cu siguranță că vom realiza investiții și în 2021. S-a decis să reînnoim o parte din flota existentă, existând deschidere și către creșterea acesteia, în funcție de proiectele pe care le vom avea pe parcursul anului. Cel mai probabil este că ne vom extinde și rețeaua de depozite, și nu numai în România.
Analiză și schimbare de strategie cred că au existat la International Alexander în fiecare moment, fără să fie neapărat conduse de un anumit context, de pandemie sau de o anumită situație, la un moment dat. Vrem să evoluăm, învățăm din experiențele prin care trecem, acumulăm noi informații, creștem odată cu clienții noștri și învățăm din ceea ce ni se solicită, combinăm informațiile de la toți factorii implicați și strategia noastră este de a ne ridica standardele în fiecare zi.
Este greu de anticipat cum va fi 2021, pentru că incertitudinea rămâne extrem de ridicată. Dacă ne luăm după previziunile transmise de clienți, lucrurile arată optimist. Dacă ne luăm după previziunile economiștilor și finanțiștilor, ei apreciază că economia ar trebui să își revină undeva în 2022. Real, nu cred că știe nimeni exact și cred că economia depinde foarte mult de reacția consumatorului final. Paradoxal, deși ar fi fost de crezut că oamenii vor economisi și se vor gândi de două ori înainte de a cheltui și de a face achiziții, am văzut că reacționează total opus, vor să iasă, vor să cheltuie, să trăiască momentul. Deși, în teorie, când întrebi, toată lumea pare chibzuită, în practică, este extrem de exuberantă.
Anul acesta va fi o surpriză pentru toată lumea și va trebui să o luăm pas cu pas, fără să facem predicții pesimiste sau optimiste.
Nici în legătură cu businessul de transport nu cred că poate fi dat un răspuns general. Depinde foarte mult de strategia pe care o pune în aplicare, individual, fiecare companie. Dacă ne uităm la faptul că anul trecut au fost suspendate rate de leasing și anumite taxe, acest lucru doar amână puțin colapsul în care anumite companii vor intra, la un moment dat. Pe de altă parte, există și companii care s-au reinventat, și-au găsit noi segmente de piață și au crescut, inclusiv în pandemie. Așa că fiecare își creionează propria direcție. Trebuie atenție sporită pentru fiecare decizie în parte. Dincolo de pandemie, sunt multe provocări cărora trebuie să le facă față piața de transport și logistică, printre care se numără și Pachetul de Mobilitate, care cu siguranță că va aduce schimbări în sectorul de transport și este nevoie de adaptabilitate la noile tendințe.”
Mircea Vlah, CEO Dumagas Transport
Doar pentru cunoscători și pasionați
„Pentru 2021, ne-am planificat reînnoiri de flotă și investiții pe zona de transport frigorific, în 15 dube cu dublă temperatură.
Nu pot să zic decât că, în 2021, o să fie mai bine decât în 2020. Noi am mers întotdeauna înainte cu încredere și optimism.
Piața nu se prezintă foarte bine, dar, prin mobilizarea făcută la nivelul UE, cred că se va simți un ajutor și sperăm că lucrurile vor evolua mai bine din punct de vedere economic.
Businessul de transport este o afacere dificilă, supusă provocărilor continue, se lucrează pe marje mici și volume mari și cu foarte multe riscuri. Brexitul, Pachetul Mobilitate, diferite costuri care pot apărea de la o zi la alta și care sunt greu de recuperat de la clienți, toate acestea au un impact important și trebuie să fim tot timpul pregătiți pentru orice. Businessul de transport rămâne, chiar mai mult decât în trecut, doar pentru cunoscători și pasionați.”
Marius Catrinoiu, director general Marvi Logistic
Vom demara construcția pentru un nou depozit
„Avem în proiect demararea construcției unui nou depozit, care să includă și birouri. În flotă, probabil că nu vom mai realiza investiții substanțiale, în 2021. Pe partea de transporturi, care merg, într-un fel, de la sine, am încetinit, oricum, activitatea, în ultimul timp, și dorim să dezvoltăm mai mult activitatea comercială. Ne dorim să ajungem de la 34 de magazine Supermercato, la cel puțin 40.
Chiar și cu toate problemele, 2020 a fost mai bun decât 2019, pentru noi, și suntem convinși că 2021 va fi mai bun decât anul anterior. Mai ales că acum știm ce ne așteaptă, ne-am obișnuit cu pandemia, mulți dintre noi sau dintre cunoscuții noștri au trecut prin această boală cu bine și nu mai este chiar atât de înfricoșătoare situația.
Din punct de vedere al transporturilor, 2021 o să fie un an crucial, în special pentru cei cu flote mari, care trebuie să facă față mai multor provocări.
În primul rând este vorba despre prevederile Pachetului Mobilitate și în al doilea rând despre criza economică pe care toți o anticipează pentru acest an. Dar mergem înainte și sunt convins că vom găsi variante pentru a face față și acestei situații.”
Alexandru Păun, director general Blue River
Creștere sustenabilă
„Anul acesta, ne propunem să facem o investiție considerabilă în camioane diesel, care să se alăture flotei CNG pe care o operăm. Vom achiziționa, în primul trimestru, de asemenea, câteva camioane second-hand, pentru partea de transport intern.
Sunt încrezător că 2021 va fi mai bun decât 2020.
Avem deja 20 de ani de când am pornit acest business, iar parcursul nostru a fost unul foarte predictibil, cu o creștere sustenabilă în fiecare an, chiar dacă nu spectaculoasă, pe care am păstrat-o și în criza anterioară și pe care cred că o vom păstra și acum. Nu ne dorim să ne dezvoltăm foarte mult, dar cu siguranță că vom înregistra o creștere și în 2021.
În ceea ce privește businessul de transport, atâta timp cât nu se va inventa teleportarea, este vorba despre un business în care va merita întotdeauna să investești resurse. Această perioadă a dovedit o dată mai mult că transportul este o parte vitală a economiei.”
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro