În noiembrie 2022, Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks în România, a sărbătorit livrarea vehiculului cu numărul 3.000.
Cu ocazia aniversării livrării primelor 1.000 de unități Ford Trucks în România, bornă de vânzări realizată în 30 de luni, a fost setat un nou obiectiv, ca următoarele 1.000 să fie livrate către clienții brandului în jumătate din timp, și anume 15 luni. Cu toate că perioada a fost una atipică, atât din punct de vedere social, cât și economic, Cefin Trucks a reușit să îndeplinească obiectivul în vara anului 2021. Următorul obiectiv a fost setat în condițiile unei accelerări a ritmului de vânzare și consta în livrarea vehiculului cu numărul 3.000 până la sfârșitul anului 2022.
Calea spre 3.000
Cele 3.000 de unități, vândute începând cu 2017, sunt distribuite către 660 de clienți unici, companii importante din domeniul transportului intern și internațional, de construcții și companii ce își desfășoară activitatea în domeniul managementului deșeurilor. Vehiculele Ford Trucks sunt parte din cele mai mari șantiere de infrastructură din țară, sunt pe drumurile naționale și internaționale și sunt folosite de către numeroase companii locale și municipalități, în lucrări specializate. Acest obiectiv și multe altele sunt posibile datorită implementării unei strategii complexe și a unei viziuni pe termen lung, care are la bază nevoile clienților, din zona de achiziții, comunicare, servicii after-sales din România și internațional, servicii financiare și fleet management.
Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks: „Livrarea a 3.000 de unități Ford Trucks în România este un obiectiv pentru care am muncit foarte mult încă de la lansare și nu reprezintă pentru noi un simplu număr. Acest rezultat este și un semn de apreciere din partea clienților, atât referitor la produse, cât și la serviciile pe care le oferim. Este, de asemenea, dovada unei munci extraordinare de echipă și a tuturor celor implicați (furnizori, clienți, finanțatori și acționari). Toți cei care au contribuit la acest rezultat sunt, deja, parte a comunității Ford Trucks și ne ajută să ducem mai departe strategia companiei. Principiul pe care ne bazăm este că, atunci când clientul are de câștigat, acest lucru se transformă în câștig și pentru companie. Doar printr-un proces constant de îmbunătățire a serviciilor și a produselor pe care le oferim, vom atinge nu numai noua provocare de a livra 3.000 de vehicule Ford Trucks în jumătate din timpul necesar pentru primele 3.000 de unități, dar și obiectivul de a oferi cea mai mare valoare adăugată pentru clienții noștri. Obiectivul nostru este să menținem Ford Trucks în topul preferințelor clienților, acolo unde am dovedit deja că merităm poziția de lideri, în segmente precum cel al vehiculelor de construcții și cele specializate, și să păstrăm trendul ascendent al cotei de piață. Ford Trucks a demonstrat, deja, un raport calitate/preț foarte bun și flexibilitate în fața cerințelor pieței, pe care Cefin Trucks o poate acomoda prin experiența pe care o are în servicii integrate.”
Koray Kuvvet, managing director Eastern Europe & Balkans Ford Trucks: „Ford Trucks este prezent în România din 2017, alături de partenerul nostru, Cefin Trucks. Acest parteneriat s-a dovedit a fi un real succes, în ultimii cinci ani și jumătate, timp în care brandul și-a consolidat poziția în piața de vehicule comerciale grele, în drumul către topul mărcilor din industrie. Ne concentrăm pe consolidarea poziției de lider în segmentul vehiculelor de construcții și specializate, în timp ce ne adaptăm la noile tehnologii și nevoile pieței permanent în evoluție. De asemenea, avem ca obiectiv să menținem trendul ascendent în segmentul de transport internațional, cu produsul Ford Trucks F-MAX. Bazându-ne pe succesul pe piețele actuale, prioritatea noastră este să stabilim o amprentă puternică Ford Trucks în Europa, cu portofoliul solid de produse, rețeaua puternică de dealeri și o acoperire largă a serviciilor cu o înaltă competență. Ne propunem să creăm valoare cu cele mai eficiente soluții de transport și poziționarea noastră competitivă în ceea ce privește costul total de proprietate. După finalizarea expansiunii în Europa de Sud și de Vest, pătrundem în țările Europei de Nord, până în 2024, și creșterea noastră va continua în același ritm. Ne propunem să fim în 55 de piețe, până în 2025. Credem că această strategie va contribui la succesul nostru continuu pe piața românească. În timp ce extinderea rețelei de service, atât națională, cât și internațională, contribuie foarte de mult la încrederea pe care o construim cu clienții noștri, accelerarea volumului de vânzări în România este, de asemenea, foarte importantă, în 2023. Aceasta ne permite să ne setăm ca obiectiv ca următoarele 3.000 de unități Ford Trucks să fie livrate în jumătate din timpul necesar pentru primele 3.000.”
Evenimentul de celebrare a avut loc în prezența unor înalți reprezentanți din partea Ford Trucks: Serhan Turfan (vicepreședinte Ford Trucks), Emrah Duman (director international markets Ford Trucks), Selim Yazici (managing director Central & Eastern Europe & Baltics Ford Trucks International) și Koray Kuvvet (managing director Eastern Europe & Balkans Ford Trucks International).
Evoluția pe piața românească
- Mai 2017 a reprezentat o etapă importantă în evoluția companiei, prin lansarea oficială a activității de importator Ford Trucks. În primul an de activitate, Cefin Trucks, în calitate de importator și distribuitor al Ford Trucks, a înregistrat vânzări de 157 de unități (1% pentru segmentul de transport, 17% pentru segmentul de construcții și 7% pentru segmentul de vehicule specializate), cu o cotă de 2,36%.
- În al doilea an, compania și-a îndeplinit și depășit obiectivul stabilit, surclasând, deja, în semestrul al doilea, doi competitori cu o prezență tradițională pe piață. Numărul vehiculelor comercializate s-a dublat, ajungând la 357, iar cota de piață la 4,1%.
- Vânzările au crescut și mai mult în 2019, cu peste 555 de unități livrate și o cotă totală de piață de peste 8%, cumulând, în noiembrie 2019, un total de peste 1.000 de unități Ford Trucks. Datorită lansării F-MAX, un vehicul dedicat transportului internațional, Cefin Trucks intenționa să-și mărească cota de piață în segmentul respectiv, unde potențialul de creștere rămâne foarte ridicat, conform oficialilor companiei.
- Cefin Trucks a mizat pe păstrarea poziției de lider în alegerile clienților din segmentele de Construcții și Vehicule municipale și în 2020, atingând locul 4 în Topul Brandurilor de Vehicule Comerciale, cu o cotă de piață de 11,8%. Tot în 2020, Cefin Trucks și-a extins rețeaua de service, ajungând la 19 centre service, în România.
Obiective, atinse și viitoare
Pragul de 2.000 de unități vândute în România a fost atins în 2021, iar în noiembrie 2022 sunt „bifate” și cele 3.000 de unități previzionate până la sfârșitul anului 2022. Astfel, Ford Trucks păstrează poziția de lider în segmentul de vehicule specializate, rămâne în topul vehiculelor de construcții și crește în cota de piață pentru segmentul reprezentat de F-MAX. Rețeaua de after-sales Cefin Trucks include 22 de centre service, în acest moment, în toată țara, atât partenere, cât și proprii. Acest obiectiv și multe altele sunt posibile datorită implementării unei strategii complexe și a unei viziuni pe termen lung, care are la bază nevoile clienților, din zona de achiziții, servicii after-sales din România și internațional, servicii financiare și informații despre flotă (localizare, gestiune transport, stil de condus, consum, tahograf etc.). Cefin Trucks prevede o creștere și în 2023, cu ajutorul politicii sale orientate în jurul clientului, a planului de dezvoltare a rețelei de service, a implementării unui proces complex de digitalizare și a dezvoltării serviciilor financiare.
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro