Ce viață am trăit! De la perioada încremenita de dinainte de 1989, prin zona „gri” a anilor `90, renașterea grea de după 2000, avântul investițiilor străine după aderarea la NATO, intrarea în UE și orizonturile deschise… ca, apoi, imediat, să ne lovească criza economică… din nou dezvoltare și astăzi – europeni cu drepturi depline (aproape), acces la soluții de digitalizare, inteligență artificială, electrificare, ChatGPT… anul acesta, România a depășit 1.000 km de autostradă. Uau!
Știu ce am trăit, însă nu sunt istoric și nu am pretenția că am înțeles totul așa cum trebuie… Paragraful de mai sus este doar o manifestare melancolică pre-sărbători și influențat de fluieratul pătrunzător al lui Klaus Meine, în debutul melodiei „Wind Of Change” – Scorpions este formația mea favorită, probabil.
Jumătate în glumă, am spus adesea că, la debutul meu în cariera de jurnalist, era o dezbatere dacă este mai bine să alegi un camion cu transmisie manuală, sau unul cu transmisie automată. Astăzi poate părea ciudat, însă atunci erau foarte mulți cei care afirmau cu convingere că șoferii schimbă vitezele mai bine decât un sistem automat/robotizat. Și, pentru că îmi propun să mai scriu încă mulți ani… aș vrea să nu îmi închei cariera înainte să asist la dezbateri (cel puțin la fel de intense) dacă un camion ar trebui, sau nu, să mai aibă volan.
Apropo de „vântul schimbării”… toate momentele istorice prin care a trecut România în ultimii 30+ de ani au adus modificări importante în transportul autohton. Adesea, aceste schimbări au funcționat sub forma unor tendințe majore, care, în perioade relativ scurte, au transformat radical lucrurile. A depista debutul unui asemenea „vânt al schimbării” este nu doar o chestiune de mândrie, ci și un potențial important avantaj competitiv – să fi printre primii care anticipează și aplică schimbările care urmează… așa se maximizează profitul.
Iar, la ora actuală… nimic. Vreau să spun, că, deși, aparent, suntem pe punctul de a traversa simultan mai multe granițe (în legătură cu legislația, tehnologia și decarbonizarea), nu sesizez nici un vânt.
Este adevărat, însă, că dacă îți întinzi antenele și asculți în liniște… poți identifica zeci de adieri… nu merg în aceeași direcție, însă multe dintre acestea au potențialul să se transforme în vectorii principali ai schimbării, în următorii ani.
Dacă, citind aceste rânduri, aveți tendința să vă încordați, să reanalizați toate informațiile primite, în ultima vreme, și să vă întrebați pe cine ar trebui să sunați, pentru a identifica potențiale noi oportunități… ca să nu pierdeți șansa de a face mulți bani… Îmi pare rău! Nu a fost intenția mea să creez neliniște.
Am descoperit (poate redescoperit), însă, un aspect la care cred că merită să cugetăm.
„Un șofer, cu un camion”, „un stivuitor și operatorul său” – acestea sunt puterea adevărată, pentru afacerea de transport și logistică, și, practic, aproape tot ce ai nevoie. Asigură-te că aceste „celule” merg bine și au tot ce este necesar… restul este doar „ambalaj”.
V-ați întrebat vreodată de ce, pe majoritatea piețelor, acest sector economic este atât de atomizat?
„Este o afacere foarte ușor de accesat.” – Este un răspuns parțial adevărat, însă, pentru a porni o afacere de transport, chiar și la cel mai mic nivel, este necesar un cumul de forță financiară și efort intelectual (achiziție/închiriere camion, angajare șofer, licență, asigurări, atestate etc.). Dacă mai adăugăm și riscurile destul de mari ale acestei activități și faptul că se desfășoară departe de bază… Aș spune că această afacere este mai degrabă neatractivă și dificil de demarat.
„Este o activitate care creează pasiune și, chiar, dependență.” – Este valabil în cazul unora… care devin o minoritate tot mai restrânsă, pe măsură ce numărul firmelor crește. Nu e asta!
„Se dorește să existe cât mai multe firme de transport, pentru a putea fi exploatat/manipulat mai ușor acest sector.” – Nu cred în teoria conspirației… Și oricum, este mai simplu să crezi că de fapt numărul mare de firme este o consecință a nevoii de transport, mare, constantă și complexă, lăsând, astfel, mult spațiu entităților mici.
„Profiturile mari pe care le promite această afacere.” – Cred că aici am atins un punct sensibil. Un camion ținut în mișcare aduce, în mod normal, venituri impresionante… la prima vedere. Poți să faci calcule greșite (în special partea de amortizare este neglijată de mulți), poți să ai ghinion (amenzi, accidente), poți să iei „țepe”, poți să rămâi fără șoferi… sunt numeroase capcane în care poți cădea și eșua… Însă un lucru este clar – pe hârtie, lucrurile arată foarte bine, cel puțin la capitolul venituri. Atât de bine, încât cunosc numeroase firme care merg înainte, în ciuda pierderilor groaznice pe care le suferă, în mod constant, și, în același timp, cunosc alte firme (nu foarte multe) care au creat cadrul pentru stoparea pierderilor, iar, acolo, profitul este… așa cum trebuie.
Deci, oportunități există, chiar și în perioadele aparent dificile, indiferent de dimensiunea firmei sau de segmentul ales, sau dacă este țintită piața sport sau încheierea de contracte, clienți finali sau case de expediție.
Un aspect, totuși, mă frapează și mă îngrijorează, totodată – lipsa de preocupare, aproape general valabilă, vizavi de procesul de vânzare. Este evidentă (și firească) preocuparea pentru „cu cât vindem”, dar foarte puțin efort către „cum vindem”. Și de aici se transmite o omniprezentă senzație de disperare, ca și cum ziua de mâine nu mai există.
Și acum, urările pentru 2024 – mințile acasă, mai mult calm și două aspecte care trebuie îmbunătățite (puteți apela la cursuri, cărți, consultanți etc.): stabilirea și respectarea unei politici comerciale coerente și ameliorarea abilităților de comunicare.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
