Aeroportul „Aurel Vlaicu” Băneasa a fost redeschis, după mai bine de 9 ani de lucrări de modernizare, însă deocamdată doar pentru a celebra 110 ani de la înființare, pe 1 august.
Lucrările de renovare și modernizare a clădirilor și a echipamentelor au costat peste 11 milioane de euro. Aeroportul are o capacitate de 400 de pasageri pe oră, iar programul de zbor este limitat între orele 6 dimineața și 10 seara.
Însă, dacă pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni pasagerii sunt nevoiți să vină cu cel puțin două ore înainte de decolare, la Băneasa timpul de așteptare va fi mult mai scurt, de până într-o oră.
Zboruri, din septembrie
Zborurile comerciale vor fi reluate abia din luna septembrie, iar trei companii și-au anunțat deja prezența la operarea curselor, potrivit fostului director al CNAB, George Dorobanțu, care între timp a demisionat. Este vorba despre Ryanair, Air Connect și Fly One (din Republica Moldova, pentru curse tip charter, între Băneasa-Chișinău).
Este al treilea cel mai vechi aeroport din lume încă funcțional și cel mai vechi care nu și-a întrerupt activitatea aeronautică.
Istorie de 110 ani
Prima atestare documentară în presa vremii a Aeroportului „Aurel Vlaicu” are loc în 7 iunie 1910, când pe „câmpul de la Băneasa” (fostul hipodrom de la Băneasa, după 1920), pionierul aviației românești, Aurel Vlaicu, prezintă câteva evoluții cu avionul construit chiar de el, la mitingul aviatic organizat la acea vreme, relatează Institutul Cultural Român.
În 1912, Liga Aeriană Națională Română organizează prima școală de zbor, pe Băneasa. Aerodromul devine aeroport, iar activitățile aeronautice se diversifică și se extind, incluzând o școală civilă de pilotaj (mai târziu și una militară) și Clubul Regal Aerian din România.
În 1920, s-a înființat Compania de Navigație Aeriană Franco-Română, având la bază capital românesc și echipament tehnic franțuzesc. Aceasta a fost prima companie de transport aerian din lume, pentru pasageri, mărfuri și poștă. Pe 12 noiembrie 1922, s-a inaugurat prima linie aeriană intercontinentală între Europa și Asia, pe ruta Paris-Strasbourg-Praga-Viena-București (Băneasa)-Constantinopol.
În 1923, s-au înființat aici Atelierele Companiei de Navigație Aeriană Franco-Română, având ca activitate reparații, producerea de piese de schimb și componente de bază. Acestea au precedat întreprinderea de avioane București (actuala ROMAERO).
În 1930, s-au semnat convențiile cu Polonia și Cehoslovacia, care au contribuit la dezvoltarea aeroportului Băneasa ca aeroport internațional. În 1942, s-a construit prima pistă betonată din România. Între 1947 și 1952, s-a realizat noua clădire a aerogării care, conform planurilor unui colectiv de arhitecți, a fost concepută ca o elice cu trei pale, ceea ce face ca aerogara să reprezinte una dintre bijuteriile arhitectonice ale României.
Până în 1970, Aeroportul Băneasa a fost unicul aeroport din București și singurul internațional din România. După aceea, activitatea Aeroportului s-a dedicat preluării de curse interne, însă, acum, va opera și curse internaționale.
Șef nou la CNAB
Consiliul de Administrație al Companiei Aeroporturi București (CNAB) l-a numit în funcția de director general interimar pe Sorin Radu Păun. Fostul șef interimar, George Dorobanțu, a demisionat, după 9 luni.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro