„Schimbările importante și rapide care au loc pe piață provoacă multă nemulțumire și îngrijorare!”, îmi spunea zilele trecute un transportator. Și-a poziționat afirmația pe granița dintre firescul reacției umane în fața avalanșei de schimbări și teama că multe firme de transport din România vor dispărea, în următorii doi ani.
Supărarea este amplificată de faptul că toate aceste taxe noi, legate în special de emisiile de carbon, dau senzația că o forță din afară împinge, încet, încet, firmele de transport către buza prăpastiei. Practic, ceea ce putem numi, astăzi, transport rutier obișnuit va dispărea.
Creșterea volumelor transportate pe calea ferată, optimizarea utilizării capacităților de transport rutier (de exemplu, prin scăderea distanțelor parcurse „pe gol” de către camioane) și, inevitabil, trecerea către camioanele electrice sunt pași ce vor fi făcuți în următorii ani… pentru că așa am ales! Europa și, poate, cu o viteză mai redusă, întreaga lume a ales parcurgerea drumului către zero emisii, iar transportul rutier se numără printre principalele ținte. Va fi greu!
Mi-am amintit celebrul discurs rostit de către (probabil) cel mai iubit președinte al Statelor Unite, John F. Kennedy:
„We choose to go to the moon in this decade and do the other things, not because they are easy, but because they are hard…”
În 1962, când a fost ținut acest discurs, câți oameni credeau cu adevărat că omul poate ajunge pe lună? Sau câți oameni erau cu adevărat preocupați de mersul pe lună, în plin război rece și cu o Uniune Sovietică extrem de agresivă?
Proiectul s-a dovedit un succes și omenirea a ajuns pe lună, șapte ani mai târziu, în 1969, chiar dacă Kennedy nu a mai apucat să vadă acest lucru.
Însă, mi se pare mie că mai importante s-au dovedit a fi „celelalte lucruri” făcute („and do the other things”). La prima vedere sunt cuvinte vagi, lăsate să îmbrace și, eventual, să facă mai pompos un discurs despre o temă atât de surprinzătoare. Dar aceste „celelalte lucruri” au creat premisele pentru câștigarea războiului rece și impunerea sistemului de valori democratic, la nivel mondial.
Calculele sunt bune… de fapt, chiar obligatorii… Astfel, putem identifica momentul în care un camion electric devine eficient, putem monitoriza creșterea costurilor de operare pentru cele diesel, în legătură cu majorarea taxelor și prețul carburantului, putem gândi amortizările pentru a nu ne prinde nepregătiți atunci când producătorii de camioane vor trece exclusiv la vehiculele electrice și finanțatorii nu vor mai oferi bani decât pentru proiecte „verzi”… Aceste calcule ne vor ajuta să ajungem pe lună.
Însă „celelalte lucruri” ne vor permite trecerea în siguranță a afacerii către noua etapă. Și aici discutăm de digitalizare, de regândirea modelelor de business, astfel încât să putem să acoperim cu și mai mare precizie nevoile clienților (și ei trec prin aceeași criză a transformării) și, mai ales, discutăm despre „trezirea” forțelor inovatoare în interiorul propriei organizații.
„Pentru că acest scop va servi la organizarea și măsurarea celor mai bune energii și abilități ale noastre, pentru că acea provocare este una pe care suntem dispuși să o acceptăm, una pe care nu suntem dispuși să o amânăm și una pe care intenționăm să o câștigăm, de asemenea, și pe celelalte.” – John F. Kennedy, 1962.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!