Integritatea reprezintă o virtute deosebit de importantă pentru funcționarea optimă a unei societăți, ea având acea capacitate de a dezvolta încredere și responsabilitate reciprocă în rândul unui colectiv, al unei organizații ori instituții publice. Dacă am trăi într-o lume utopică, în care toate persoanele ar acționa cu integritate, fie că vorbim de instituții publice, fie că facem referire la organizații private, s-ar putea clădi o perspectivă mult mai clară în fundamentarea unei comunități bazate pe principii solide, care să conducă la o incidență mult mai scăzută a faptelor de corupție. Și spre acest deziderat ar trebui să ne îndreptăm atenția, dacă ne dorim o societate capabilă de progres.
Conștientizarea faptului că integritatea este crucială pentru asigurarea unei guvernări transparente, eficiente si responsabile poate fi primul pas spre succes, pentru noi, ca societate. Toți putem contribui la îndeplinirea acestui obiectiv, însă pentru această reușită este nevoie și de curaj. Și aici mă refer la angajamentul fiecăruia dintre noi de a acționa în interes public, respectând principii de corectitudine, onestitate și responsabilitate.
Curajul este, în mod evident, o componentă esențială a integrității. Să ai puterea morală de a acționa, în permanență, într-un mod corect, chiar și atunci când lucrurile sunt dificile sau neclare, reprezintă, dacă vreți, trăsătura definitorie a integrității. Alegerea corectă în fața tentațiilor existente sau a factorilor externi pune în lumină angajamentul fiecăruia dintre noi față de valorile noastre și față de binele comun.
Respectarea acestor principii poate genera, deopotrivă, și un impact pozitiv asupra dezvoltării personale, dar și profesionale, pentru fiecare dintre noi. Integritatea este un catalizator, cea care îi determină pe oameni să fie asumați și să-și întoarcă mereu privirea spre adevăr, spre corectitudine, indiferent cât de incomodă poate fi situația de fapt dată, și, totodată, reprezintă un pilon extrem de important pentru clădirea unei vieți echilibrate, dar și a unei societăți fundamentate pe corectitudine.
Da, este adevărat, din păcate integritatea nu este de fiecare dată prezentă în comportamentul uman. Întâlnim, uneori, situații nedorite, în care semenii noștri pot fi influențați de numeroși factori externi ori interni (anturaj profesional, presiune socială), care îi pot influența să acționeze incorect sau lipsit de probitate profesională.
Spre exemplificare…
La data de 30 mai 2024, în jurul orei 18:45, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Secția de poliție Rurală nr.1 Botoșani, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Joldești, comuna Vorona, jud. Botoșani, au depistat și oprit în trafic, pe DC55A, un conducător auto, în vârstă de 50 de ani, din aceeași localitate, întrucât autoturismul condus de acesta nu utiliza luminile de întâlnire.
Având în vedere faptul că persoana în cauză emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După ce polițiștii i-au adus la cunoștință persoanei faptul că va fi sancționată contravențional și se va dispune reținerea permisului de conducere, aceasta a promis agenților de poliție 100 de euro cu titlu de mită, pentru a nu se dispune măsurile legale pentru abaterile constatate.
Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip body-cam, au refuzat categoric propunerea conducătorului auto și l-au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.650 de lei, precum și cu măsura complementară de reținere a permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile.
Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la consemnarea denunțului, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
„Integritate, pentru credibilitate”
Fenomenul corupției poate produce efecte devastatoare asupra societății în ansamblu, împiedicând dezvoltarea durabilă, diminuând investițiile străine, dar și competitivitatea firmelor românești, acest flagel fiind, de regulă, asociat cu imposibilitatea perspectivei de dezvoltare și prosperitate a cetățenilor, indiferent de statul ori domeniul la care facem referire. Într-o societate democratică, integritatea este esențială pentru a putea spera la o societate mai bună. Mai bună din punct de vedere social, economic, cultural și chiar… spiritual. Fiecare dintre noi putem contribui cu puțin la ceea ce înseamnă reducerea incidenței acestor fapte de corupție, prin menținerea unei atitudini corecte în contactul cu funcționarii publici, dar și prin sesizarea unor fapte de corupție, atunci când luam cunoștință de ele, la call-center-ul anticorupție 0.800.806.806.
Adrian GRIGORE
subcomisar de poliție
Direcția Generală Anticorupție