Potrivit dicționarului medical al MediLexicon, „adicția este dependența psihologică sau fiziologică de o substanță sau de o practică, care depășește controlul voluntar.”
Este important de știut faptul că dependența este un element intrinsec al condiției umane. Începem prin dependența de sânul mamei și continuăm să fim prinși, ca într-o capcană, de o serie de dependențe, chiar dacă nu suntem întotdeauna conștienți de acest lucru.
Multe persoane au chiar mai multe dependențe, fie că vorbim despre alcool, droguri, tutun, mâncare, jocuri de noroc, cumpărături, internet sau chiar „mită” etc.
Nu e un eșec personal de voință sau dovada unui caracter slab, este o boală a creierului, o tulburare care afectează o gamă largă de oameni, indiferent de ocupație, venituri, cultură sau voință personală.
Diferite dependențe…
Mă întreb, însă, cum se declanșează dependența față de bani, de mită și cât poate ea fi de nocivă? Cum o putem trata, astfel încât să dezvoltăm o adicție față de… INTEGRITATE? Poate vrem să încercăm niște senzații mai puternice, să simțim adrenalina care se declanșează, poate suntem în grupul nepotrivit sau am avut probleme la locul de muncă sau acasă. Poate credem că este doar un experiment sau ceva temporar, dar continuăm experimentul și nu ne dăm seama că am devenit dependenți decât atunci când încercăm să ne oprim… și NU PUTEM.
Tot astfel, poți să dezvolți dependență de achiziția de autoturisme, de parfumuri, comercializarea materialului lemnos sau dependență de venituri obținute ușor sau… ilegal. Ce faci când, însă, vrei să lărgești puțin spectrul și vrei să le transporți și în afara spațiului tău natal, „să lărgești” puțin spațiul de „afaceri”, să treci „granița” arealului tău geografic, fie că vorbim de județ sau țară?
Căci, vorba ceea… să vină banii! Alegi să le transporți cu un „om de bună credință” sau nu și, odată ajuns la graniță, constați că… NU POȚI. Nu poți trece granița județului, pentru că „te împiedici” de Transalpina, peste care a căzut puțină zăpadă, sau nu poți trece granița țării, pentru că te împiedici de un „om de bună credință”, care nu a dezvoltat adicții, sau poate are o singură dependență: INTEGRITATEA.
Îi lași să se așeze în calea fericirii tale? Evident că nu, pentru că tu ai investit bani, timp, efort în „afacerea” ta și nu te împiedici de unii ca ei. NU POȚI! Atunci apelezi la o altă adicție a ta, adicția față de bani și dai mită, sau mai bine zis încerci. Dai mită pentru a „curăța tronsonul de drum pe care tu să îți transporți materialul lemnos” ori pentru a avea drum cu prioritate să-ți transporți parfumurile spre a le valorifica. NU ești conștient, sau nu vrei să fii, că dependența ta pentru DARE DE MITĂ, are IZ penal și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani conform prevederilor art. 290 Cod penal.
Nu înțelegi, sau nu vrei să înțelegi, că te poți lovi de un profesionist, de un om care nu are dependențe cum ai tu, care are un sistem de valori total diferit de al tău, că nu îl poți cumpăra așa cum ți-ai imaginat și uite așa „ți-a ruinat” dependența, spunând NU CORUPȚIEI!
Mită pentru parfumuri contrafăcute
„Așa au procedat și polițiștii DGA-Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, care, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în colaborare cu poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, au realizat sâmbătă, 4 septembrie 2021, prinderea în flagrant a unei persoane de naționalitate turcă, în vârstă de 47 de ani, în timp ce oferea suma de 700 de euro unui ofițer de poliţie de frontieră, pentru a-l favoriza în tranzitarea punctului de frontieră, având asupra sa 791 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute.
În fapt, cetăţeanul turc conducea un autocar în care se aflau mai mulţi pasageri. Alături de el, în calitate de şoferi de rezervă, mai călătoreau doi conaţionali, în vârstă de 33, respectiv 47 de ani. Unul dintre aceștia a oferit ofițerului de poliție de frontieră suma de 700 de euro, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în sensul constatării infracțiunii și pentru a nu dispune măsura confiscării mărfii.
Cetățeanul turc a fost prins în flagrant, în timp ce oferea mită, iar în urma cercetărilor efectuate, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus cercetarea persoanei respective sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.”
Astfel, transportul s-a oprit, marfa a fost supusă confiscării și dependența de bani, de parfumuri, de ceasuri, sau de orice altceva a fost nevoită să intre într-un proces de „vindecare”.
Adicția sau dependența poate să fie obiectivată și într-un comportament pozitiv; poți alege să îl adopți, sesizând posibile fapte de corupție la call-center-ul anticorupție 0800.806.806, poți alege să dezvolți dependență față de onestitate, față de sinceritate, față de profesionalism, față de un sistem de valori personale și profesionale pozitive, așa cum adoptă mulți angajați MAI sau din domeniul transporturilor.
Vă invit să facem cu toții acest exercițiu, în care virusului corupției să îi găsim antidotul, prin care să dezvoltăm adicție sau dependență… pentru INTEGRITATE și, astfel, să ne vindecăm… pentru că SE POATE!
Loredana-Florentina MARIN
comisar-șef de poliție
Direcția Generală Anticorupție
Direcția Prevenire-Serviciul Prevenire