Ne întrebăm mereu de ce exemplele care contravin unei conduite sociale corecte nu descurajează pe cei tentați de obținerea facilă și ilegală a unor sume de bani. Cu atât mai mult cu cât unii doritori sunt surprinși „în direct”, adică în flagrant. Sau pentru că, din înțelepciunea populară, știm că „ulciorul nu merge de multe ori la apă!”.
Etimologic, termenul de flagrant derivă din latinescul flagro (flagrare, flagrans), care înseamnă „a arde”, „flagranță” semnificând prinderea făptuitorului în ,,focul” acțiunii sale sau imediat după săvârșire1. În literatura juridică, pentru noțiunea de infracțiune flagrantă a fost utilizat, mult timp, termenul de flagrant delict. Legislația penală românească actuală a înlocuit termenul „delict” cu cel de „infracțiune”.
Potrivit art. 293 din Codul de procedură penală, este flagrantă „infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după săvârșire. Este, de asemenea, considerată flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârșire, este urmărit de organele de ordine publică și de siguranță națională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea, sau este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracțiune”.
Practica oferă, din nou, exemple!
Recent, în baza ordonanței de delegare și sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Anticorupție pentru Municipiul București și județul Ilfov au prins în flagrant doi funcționari publici din Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), imediat după ce aceștia au primit o mită în valoare de 2.400 de lei de la administratorul unei societăți comerciale, pentru a nu aplica măsurile legale unui conducător auto din cadrul firmei, ca urmare a constatării săvârșirii unor abateri la legea transporturilor rutiere.
Situația a fost sesizată, în aceeași zi, de către administratorul societății comerciale, printr-un apel telefonic la call center-ul anticorupție al DGA – 0800.806.806, acesta semnalând faptul că angajații ISCTR au pretins o sumă de bani, în procent de 10% din cuantumul contravalorii amenzii de 24.000 de lei, care trebuia aplicată conducătorului auto, după ce au constatat că autoutilitara pe care acesta o conducea avea anvelope uzate și că îi lipsea o lampă de semnalizare. Cei doi nu au obținut suma pe care și-au dorit-o, ci înregistrarea, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, a unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În acest context, vă reamintim prevederile art. 289 din C.p.:
(1) Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Legislația penală sancționează orice acțiune care afectează integritatea funcționarului public, acesta având ca principală obligație de serviciu aplicarea și respectarea întocmai a legii.
Viorela BUCUR
comisar-șef de poliție
Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Prevenire
1 Jidovu N., Drept procesual penal, Editura C.H. Beck, București, 2006, p. 590
