ANTICORUPȚIE: Prevenire vs. combatere. Ce funcționează mai bine?

Verbul „a preveni” este preluat din limba franceză, prévenir (latină praevenire) și, potrivit site-ului wiktionary.org/wiki/preveni se traduce ca:

1. A atrage cuiva atenția asupra consecințelor (negative ale) unor acțiuni; a informa în prealabil; a avertiza, a prevesti.

2. A lua măsuri de precauție pentru a înlătura ceva (neplăcut); a preîntâmpina.

3. A împlini dinainte dorințele

„A combate” este, de asemenea, preluat din limba franceză, combattre și, conform aceleiași surse, se traduce prin:

1. A lupta împotriva unor atitudini, unor idei și împotriva persoanelor care le susțin.

2. A lua măsuri de stârpire a unui flagel social, a unei boli

3. A lua parte la o luptă, a (se) lupta.

Nicolae Marius Popa

Cele două cuvinte, privite parcă în opoziție unul față de celălalt, sunt regăsite, adesea, ca fiind acțiuni necesare pentru atingerea unui grad ridicat de bunăstare generală: prevenirea și combaterea traficului de persoane, prevenirea și combaterea spălării banilor, prevenirea și combaterea bolilor infecțioase, prevenirea și combaterea corupției etc.

Dacă privim mai în profunzime, putem observa că aceste două componente au o legătură indisolubilă cu mecanismele de motivare a omului, respectiv către și dinspre.

Ce înseamnă asta, mai exact?

În acțiunile pe care le desfășoară, unele persoane se raportează, în mod concret, la o situație potențială, viitoare, având astfel o motivație de tip „către”. Acestea se caracterizează printr-o atitudine proactivă, planificând în avans acțiunile viitoare și urmărind atingerea unor obiective – de exemplu: îmi doresc să ating independența financiară.

În sens invers, cei care se motivează „dinspre” par că își doresc să scape de prezent, fără a urmări în concret ceva anume, cu excepția evitării neplăcerilor actuale – de exemplu: îmi doresc să nu mai fiu sărac.

Prin analogie, „prevenirea” privește în viitor și își propune să consolideze o anumită componentă (de sănătate, de integritate etc.) în timp ce „combaterea” vine să întrerupă, abrupt și, de multe ori, brutal, un comportament dăunător.

Prevenirea este mai eficientă

Având în vedere obiectul de activitate al Direcției Generale Anticorupție, putem afirma că atât prevenirea, cât și combaterea sunt esențiale pentru a reduce corupția în societate, dar prevenirea este, în general, considerată mai eficientă, pe termen lung. Iată câteva motive pentru care prevenirea este adesea preferată:

1. Reducerea oportunităților pentru corupție: prevenirea vizează reducerea ocaziilor de corupție prin îmbunătățirea transparenței, a reglementărilor și a procedurilor. Acest lucru poate include măsuri precum audituri regulate, acces public la informații și digitalizarea serviciilor guvernamentale, pentru a reduce interacțiunile față în față, care pot duce la mită.

2. Costuri mai reduse: combaterea corupției implică, adesea, costuri mari, legate de investigații, procese și încarcerări. În schimb, prevenirea, deși implică inițial investiții în structuri și procese, poate duce la economii pe termen lung, prin reducerea incidenței corupției.

3. Schimbarea culturii organizaționale și sociale: prevenirea corupției poate contribui la dezvoltarea unei culturi de integritate și responsabilitate. Prin educație și campanii de conștientizare, se poate modifica percepția publicului și a funcționarilor publici asupra corupției, făcând-o mai puțin acceptabilă.

4. Stabilitatea instituțională: instituțiile care implementează măsuri preventive devin mai reziliente și mai stabile, ceea ce contribuie la o guvernare mai eficientă și la un climat de afaceri mai sănătos.

Pe de altă parte, combaterea corupției este crucială pentru a aborda cazurile deja existente și pentru a transmite un mesaj clar că faptele de corupție nu vor fi tolerate. Aceasta implică:

1. Descurajarea prin pedeapsă: pedepsele severe și sigure pentru faptele de corupție pot avea un efect de descurajare asupra altor potențiali infractori.

2. Recuperarea prejudiciilor: măsurile de combatere pot include recuperarea activelor și fondurilor obținute ilegal, ceea ce contribuie la restabilirea resurselor publice.

3. Justiție și responsabilitate: combaterea corupției asigură că aceia care au încălcat legea sunt trași la răspundere, ceea ce este esențial pentru menținerea statului de drept și pentru încrederea publicului în instituții.

În concluzie, este necesar să privim din ambele perspective, pentru a ajunge la un rezultat optim. Nu putem spune că o singură componentă poate produce schimbare la nivel sistematic, abordarea ideală fiind reprezentată de îmbinarea măsurilor preventive cu cele de combatere, într-un efort concertat. Prevenirea construiește fundații solide și durabile împotriva corupției, în timp ce combaterea asigură că aceia care încalcă regulile sunt pedepsiți corespunzător. Acest echilibru ajută la crearea unui mediu în care corupția este mai puțin probabilă și mai dificil de realizat.

Nicolae-Marius POPA
comisar-șef de poliție
Direcția Generală Anticorupție

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.