ANTICORUPȚIE: Și tu poți face lumină

Campaniile de informare și conștientizare reprezintă o componentă importantă a activității unei organizații, un efort permanent susținut în vederea atingerii obiectivelor instituționale și a respectării unor angajamente publice asumate, respectiv a educării societății civile prin mijloace preventive, în vederea adoptării, schimbării și întăririi atitudinii civice, respectării valorilor, a normelor și consolidării unor comportamente bazate pe integritate.

Astfel, începând cu anul 2005 și până în prezent, activitatea Direcției Generale Anticorupție, instituția abilitată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, înființată în baza Legii 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului MAI și a OUG 120/2005 privind operaționalizarea DGA, a constituit un element important în procesul de creare a unui climat de integritate instituțională, precum și în procesul de consolidare și recunoaștere a valorilor democratice în rândul societății civile din România.

A fi și a rămâne integru…

În perioada octombrie-decembrie 2019, s-a desfășurat, la nivel național, campania informare și conștientizare „TU POȚI FACE LUMINĂ!”, pentru conștientizarea cauzelor și consecințelor implicării în fapte de corupție. Campania, adresată, pe de o parte, angajaților MAI, ca furnizori de servicii corecte și de calitate pentru populație, iar pe de altă parte cetățenilor, în calitatea de beneficiari ai acestor servicii publice, a avut ca scop consolidarea climatului de integritate instituțională la nivelul MAI cât și la nivelul societății civile.

Mariana Mirea, comisar de poliție

A fi integru și a rămâne integru pe tot parcursul vieții este o calitate care trebuie, în mod permanent, protejată, prin modul în care fiecare alege să acționeze/reacționeze în diferite circumstanțe, situații cu care se confruntă, conștient fiind de consecințele acestor acțiuni personale, care pot afecta atât grupul, organizația sau compania din care face parte, cât și persoanele apropiate (familie, rude, prieteni etc.). Dacă ar fi să facem o analogie cu aceste acțiuni, e ca și cum am avea în grijă o cutie cu mere și într-o zi observăm că unul s-a mucegăit. Îl îndepărtăm, ca să nu contamineze și celelalte mere, și în același timp, verificăm și cutia ca ea însăși să nu fie afectată. Astfel, vom păstra în bune condiții atât merele cât și cutia.

Alcool și mită… denunțată

Conștienți de aceste acțiuni și de posibilele urmări ale unei fapte care încalcă normele morale, legale cât și valorile personale, au fost și cei doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Postul de Poliție Comunală Siliștea, care au ales să rămână integri și să semnaleze săvârșirea unei infracțiuni de corupție la Direcția Generală Anticorupție. Astfel, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Brăila, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în urma activităților complexe desfășurate, au surprins în flagrant un bărbat în timp ce oferea către doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila-Postul de Poliție Comunală Siliștea suma de 140 de euro, pentru a nu lua măsurile legale.

În cauză s-a reținut faptul că bărbatul a fost depistat conducând un autoturism și având o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru a nu fi luate măsurile legale, conducătorul auto a promis și a încercat de mai multe ori să remită o sumă de bani, pentru a fi ajutat în dosarul penal. Polițiștii au refuzat categoric oferta și au sesizat DGA – Serviciul Județean Anticorupție Brăila, care, împreună cu procurorul desemnat din cadrul PT Brăila, a organizat activitatea de constatare a infracțiunii flagrante. Conducătorul auto a fost condus la sediul unității de parchet, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 Cod penal. În urma administrării mijloacelor de probă, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului, iar, ca urmare a prezentării acestuia la Tribunalul Brăila, a fost admisă propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

În orice instituție putem întâlni asemenea comportamente bazate pe etică și integritate, care contribuie, pe de o parte, la menținerea unui climat organizațional moral, iar, pe de altă parte, poate fi un exemplu bun de urmat, atât de membrii organizației cât și de membrii societății civile.

Și ,,TU POȚI FACE LUMINĂ”, apelând Call Center-ul Anticorupție: 0800.806.806, dacă îți dorești un mediu organizațional curat sau o societate neviciată!

Mariana MIREA

comisar de poliție

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.