Un număr de date importante au marcat începuturile automobilului; dintre acestea o parte ni s-au întipărit în minte. Așa este anul 1885, când Benz construiește celebrul său automobil. Am vrea, însă, să schițăm cum erau transporturile rutiere în jurul anului 1900.
Aburii
Revoluția industrială a început pe la 1800, prin folosirea puterii aburilor. 25 de ani mai târziu, sunt puse la muncă primele locomotive și vapoare cu aburi. Lumea începea să se miște cu „iuțeală” și să se învețe cu zgomotul și fumul gros al „mașinilor”.
O seamă de inventatori au dorit să pună în mișcare, tot cu ajutorul aburilor, și căruțele sau caleștile, însă s-a dovedit că aceia care aveau nevoie cu adevărat de mai multă putere erau cărăușii și agricultorii. Primele vehicule terestre cu aburi au fost, deci, tractoarele, apoi autocamioanele și autobuzele. Dar necesitatea de alimentare cu apă pe traseu și magaziile/remorcile mari pentru cărbune și lemne le-au îndepărtat, treptat, din orașe. S-a încercat înlocuirea combustibililor solizi cu alții, lichizi sau gazoși, însă fără rezultate bune – trebuie să ne închipuim și „rețelele de distribuție” lichide sau gaze.
Desigur, nu trebuie să uităm de randamentul slab, mai ales pe distanțe scurte, căci dura ceva timp de când aprindeai focul la cazanul cu apă, până când aveai suficientă presiune în pistoane. Aceste motoare cu aburi rămânând să fie întâlnite doar pentru propulsia trenurilor și a navelor.
Electricitate, pentru transport local
Spre deosebire de tehnologia aburilor, de această dată, căruțele, caleștile și mai ales tramvaiele trase de cai, au fost ușor modificate. Dotate cu motoare de curent continuu, cu dimensiuni mult mai reduse decât cazanele cu aburi, și cu o ladă plină cu baterii electrice cu plumb și acid sulfuric, care putea fi montată oriunde pe șasiu. Nici nu necesitau cine știe ce îngrijire, dar ofereau o sumedenie de beneficii. Autovehiculele electrice se deplasau lin și aproape fără zgomot. Se părea că bulevardele marilor orașe vor rămâne pe mai departe liniștite și vor scăpa de mirosuri neplăcute.
Apropo, în marile orașe ale lumii, trebuiau strânse zilnic tone de balegă și eventual câte un animal mort de epuizare.
Există studii care arată că, la începutul secolului XX, în orașe, mureau mai mulți oameni din cauza bolilor cauzate de această mizerie, decât în accidentele de circulație 50 ani mai târziu.
Oamenilor le plăcea soluția aceasta, de fapt, încă nici nu știau vreo alternativă. Interesante sunt și performanțele mașinilor din acea vreme. Spre exemplu, colecționarul Jay Leno deține un automobil Baker Electric din 1909, care funcționează, după 110 ani, folosind bateriile originale de tip nichel-fier, are o autonomie de peste 150 km și o viteză maximă aproximativă de 50 km/h. Performanțele acestea sunt la nivelul secolului XXI!
Neajunsul din vremurile acelea era că, după cum se știe, curentul electric continuu nu poate fi distribuit în rețeaua publică pe distanțe lungi.
Electrificarea
Următoarea invenție genială care a schimbat lumea a fost apariția curentului alternativ, grație lui Nikola Tesla. Dincolo de invențiile recunoscute, în jurul acestui nume se învârt multe povești, parcă scrise de Jules Vernes. În 1930, Tesla adaptează unui autoturism Pierce Arrow un motor electric, care primea energie din univers printr-o antenă (în limbaj modern, am putea spune „wireless”). Acel automobil depășea cu mult tehnologia timpului său, dar și pe cea din zilele noastre! În ciuda relatărilor ziarelor de atunci, parcă ne vine greu să credem că a fost adevărat. În orice caz, ceva, cumva sau cineva a blocat proiectul.
Revenind la granița dintre secolele XIX și XX, în Statele Unite existau nu mai puțin de 2.000 (două mii!) de firme constructoare de automobile care produceau unul sau mai multe modele de vehicule. 20 de ani mai târziu, mai rămăseseră doar 100, iar în 2000 vreo 10. O evoluție similară a fost înregistrată și în Europa.
Trebuie să înțelegem că, în perioada premergătoare schimbării veacului, mulți ingineri și inventatori lucrau în direcții similare. De cele mai multe ori nu știau unii de alții, evoluția se făcea cu pași mici, iar uneori patentele se suprapuneau. Astăzi, încă nu este stabilit clar cine și unde a inventat primul automobil electric. Se pare că undeva prin 1830-1835 este realizat primul automobil electric la scară normală, ce funcționa cu baterii neîncărcabile. Cam în aceeași perioadă, apar și primele pile electrice cu hidrogen, dar erau mult prea scumpe și complicate pentru a se putea răspândi. De mare ajutor a fost inventarea primelor baterii electrice reîncărcabile, în Franța, în 1859.
Spre sfârșitul secolului, automobilele electrice încep să fie fabricate în serie.
În doar câțiva ani, la 1900, ele ajung să reprezinte 40% din piață, cele cu abur aveau un procent similar, iar cele cu ardere internă restul de 20%. Înainte de 1900, apar și primele vehicule hibride, ce foloseau, deopotrivă, motoare electrice și termice.
Cel mai cunoscut este al lui Porsche, care avea motoarele în butucul roților, existând prototipuri cu două și cu patru roți motoare. Alți inventatori au încercat să impună alte vehicule hibride, la care propulsia se făcea deopotrivă electric sau și termic. Chiar și soluția starter-generator montat în carcasa ambreiajului nu este nouă, ba chiar, în cazul automobilului Rambler, motorul electric era folosit și pentru propulsie, singur sau împreună cu cel termic.
Ceva mai târziu, când au apărut motoarele termice, electromobilele au rămas preferatele femeilor, căci nu trebuiau să învârtă de manivelă ca să pornească motorul, nici să acționeze feluritele pârghii și manete în timpul mersului și nici nu se pătau cu ulei. Pe de altă parte, vehiculele cu baterii erau mai ușor de strunit decât un echipaj de cai.
Decăderea
Adevărul este că nevoia de vehicule cu motoare puternice a venit din partea celor care transportau greutăți mari sau mulți călători, nu de la posesorii de autoturisme. Motoarele termice, mai întâi cele cu benzină și, după 1893, cele cu motorină, deși greu de construit și de întreținut, plus cutiile de viteze aferente, permiteau autonomii mult mai mari și erau considerabil mai mici comparativ cu pachetul de baterii.
Și a mai fost ceva care a dus la decăderea bateriilor electrice. Deși părea că propulsia electrică nu are nevoie de întreținere, în realitate, bateriilor le trebuia controlat nivelul și densitatea electrolitului. În lipsa acestor parametri, bateriile se sulfatau și nu mai puteau fi folosite. Prin locurile unde operațiile acestea s-au făcut cu răspundere, vehiculele electrice au rezistat până după mijlocul secolului XX.
A contat și faptul că omenirea nu s-a dezvoltat în mod pașnic, pentru o evoluție lină a transporturilor. Cu siguranță, lumea noastră, de astăzi, ar fi arătat altfel, dacă am fi preferat să ne transportăm în principal electric.
Dan ATHANASIU
dan.athanasiu@ziuacargo.ro
