Multă strategie poate fi observată, astăzi, la elita transportului rutier din România. Și nu este vorba doar despre idei sau proiecte îndepărtate, ci discutăm de investiții care, în mare parte, sunt deja bine conturate.
Cea de-a 12-a ediție a concursului Romanian Transport Company of the Year a scos în evidență oportunitățile (nu puține) existente, astăzi, în piața de transport, completate cu experiența și energia acumulate de firmele de profil din țara noastră.
Noile dimensiuni
2021 poate fi privit ca anul schimbărilor. Iar schimbarea are loc pe mai multe direcții. Astfel, tot mai multe firme de transport încep să gândească propria dezvoltare nu doar ca o creștere a flotei, a numărului de angajați și, implicit, a cifrei de afaceri, ci și prin abordarea de noi segmente și, de asemenea, prin accesarea de noi piețe, inclusiv prin deschiderea de firme/sucursale în alte țări.
Astfel, transportatorii români trec de la dimensiuni naționale, la unele europene, iar acest proces nu este strict dependent de dimensiunile companiei. Firmele mici sunt, la rândul lor, parte din acest proces de transformare, sigur, și ca o măsură de precauție față de intrarea în vigoare a prevederilor restrictive din Pachetul Mobilitate 1.
O altă direcție de schimbare este legată de amprenta de carbon. Deși încă timid, asistăm la un proces de trecere de la carburanți clasici, la gaz și transport feroviar. Este de așteptat ca aceste tendințe să se întărească, în următorii ani.
O altă tendință tot mai prezentă în România este preocuparea pentru schimbul de generații. Sunt strategii diferite, de la firmă la firmă, însă rezultatul final, ținta urmărită, este aceeași – firma să poată funcționa bine, chiar și în lipsa patronului/director general.
Digitalizarea are un rol central în toate planurile de dezvoltare. Vedem apariția de noi furnizori, atât în zona de sisteme telematice, cât și în cea de softuri dedicate transportului rutier. Sumele investite cresc și este de așteptat ca, din această zonă, să rezulte procente importante de majorare a eficienței și firme de transport mai solide și mai competitive. Sigur, pentru cei care nu pierd acest tren.
Un aspect care trebuie privit cu mare atenție este legat de noile metode, mai complexe, de motivare a salariaților. Este evident faptul că criza angajaților în transporturi (și nu numai) se va acutiza, în următorii ani, și simpla majorare a salariilor/veniturilor s-ar putea dovedi insuficientă. Par să fie încă doar la stadiul de încercare, însă vom urmări (în articole viitoare) aceste metode inovatoare de a motiva și a atrage noi angajați.
Și pentru că am comentat accentul care se pune pe zona IT… Avem, deja, primele aplicații de utilizare a inteligenței artificiale în transporturi.
Provocări serioase
Exploatarea cât mai bună a potențialului existent pe piață, precum și a celui tehnologic, este cu atât mai importantă cu cât industria trebuie să facă față și să se adapteze unui număr mare de provocări, care afectează activitatea puternic și toate în același timp. Și amintim o parte dintre acestea.
Lipsa de predictibilitate care a afectat piața în ultimii doi ani continuă, creând mari dificultăți în estimarea corectă a resurselor necesare de la lună la lună.
Cresc costurile în mod generalizat și vechile modele de colaborare cu clienții par depășite. O simplă clauză de motorină prinsă în contract poate deveni insuficientă.
Nu putem uita nici termenele de livrare, foarte mari, pentru vehicule comerciale noi. Totuși, această situație „neobișnuită” este de așteptat să se regleze pe parcursul anului viitor.
Cel mai mare efort al acestei perioade este concentrat pentru convingerea clienților în vederea majorări tarifelor. Nu este ușor, mai ales că, așa cum spuneam, nu mai este vorba doar de prețul motorinei.
Șoferii rămân o problemă serioasă – cea mai serioasă. Subiectul a fost dezbătut în cadrul conferinței din 3 decembrie și înregistrarea este disponibilă integral pe virtualzc.ro
La fel și Pachetul Mobilitate 1, diurnele, RCA…
Gala ZIUA CARGO și-a anunțat câștigătorii
International Alexander a câștigat concursul Romanian Transport Company of the Year 2021. Podiumul competiției a fost completat de Dunca Expediții (locul II) și Ost Transport (locul III). La categoria „Flote Mici”, premiul a fost câștigat de MC Trans.
Premiile speciale au fost adjudecate de către companiile aflate pe primele două locuri ale podiumului. Astfel, Premiul pentru Siguranță Rutieră și Premiul pentru Protecția Mediului au mers către Dunca Expediții, iar Premiul pentru Stabilitate Financiară și Premiul pentru Popularitate (cea mai votată companie pe site-ul ziuacargo.ro) au fost câștigate de International Alexander.
Premiul pentru Responsabilitate Socială a fost acordat Asociației „Voluntari în Europa”, înființată pentru a ajuta șoferii aflați în situații dificile. Anul acesta, în urma asasinării unui șofer român, într-o parcare din Franța, asociația a lansat petiția „Opriți asasinatele șoferilor în parcări”, determinând votarea de către Parlamentul European a unei rezoluții prin care sunt introduse măsuri pentru îmbunătățirea siguranței șoferilor profesioniști în parcări.
Concursul Romanian Transport Company of the Year a ajuns la cea de-a 12-a ediție, juriul care stabilește câștigătorii fiind alcătuit din reprezentanți ai autorităților, asociațiilor patronale și specialiști în transporturi.
Gala ZIUA CARGO 2021 a avut loc pe data de 2 decembrie, online, fiind difuzată în cadrul expoziției ZIUA CARGO Virtual Show. Puteți urmări integral evenimentul pe www.virtualzc.ro/virtual-show-2021
Câștigătorii RTCY
2010 – Com Divers Auto Ro
2011 – edy International Spedition
2012 – International Lazăr Company
2013 – Dianthus
2014 – Com Divers Auto Ro
2015 – Vio Trans Grup
Flote Mici – Marvi Logistic
2016 – International Lazăr Company
Flote Mici – Onci Eurotrans ’96
2017 – International Alexander
Flote Mici – Denis Spedition
2018 – H.Essers
Flote Mici – Asexpress
2019 – Agexim Spedition
Flote Mici – Tuțu Trans
2020 – Internațional Lazăr Company
Flote Mici – AC Mobile
2021 – International Alexander
Flote Mici – MC Trans
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro