„… eu cred în steaua mea și Dumnezeu a ținut cu mine și cu steaua mea…” – Parașutist-aviator SMARANDA BRĂESCU.
Smaranda Brăescu – unul dintre marile modele de conștiință, demnitate, jertfă și pasiune nu doar ale istoriei primei jumătăți de secol XX, ci și ale istoriei lumii privite în genere, un reper uman singular, caracterizat, printre altele, de o verticalitate morală și o religiozitate rar întâlnite de-a lungul vremii, ce își poate găsi corespondentul ideal în cercul mucenicilor creștinătății globale.
Când, în ultimii ani de viață, a fost nevoită să-și ascundă identitatea reală și suferința, ochiul trist, dar măreț al destinului își lăsase, iremediabil, pleoapa către țărână… Smaranda își scrisese, deja, povestea nemaiîntâlnită a propriei sale vieți.
De fapt, întregul ei parcurs teluric a fost așezat sub semnul unui continuu martiriu personal, o cunună grea, de o duritate aparte, căreia, cu inteligența și harul dăruite de divinitate, i-a înțeles în mod deplin semnificația complexă, acceptându-i, în integralitate, deopotrivă, umilitatea specifică pătimitorilor creștini și… spinii.
„Omul trăiește în puterea colectivă a omenirii întregi, omenirea întreagă trăiește în fiecare om singur.” Așa a trăit și umanitatea primei jumătăți de veac XX, în spiritul celor scrise, cu anterioritate, de Eminescu; aidoma titanului Prometeu, aviatorul-parașutist Smaranda Brăescu a adus pe pământ, la adăpostul Credinței, nu focul, ci libertatea din ceruri, oferind-o, mai departe, oamenilor, cu tot elanul și devoțiunea, pe care le-a avut prinse de Dumnezeu în inimă.
Și, tot asemeni lui Prometeu, cel care și-a atras asupra sa, pentru gestul făcut, răzbunarea lui Zeus olimpianul, Smaranda a simțit din plin, pe ultima sută de metri a destinului, acest lucru, nefirescul vot de blam și condamnarea nedreaptă, în contumacie, venind, ca și în cazul altor eroi ai neamului, din partea țării natale și, mai ales, a agenților străini de influență ai momentului, atât răsăriteni, cât și vestici.
Recunoaștere regală
Parafrazându-l pe omul de cultură și istoricul Nicolae Iorga, despre Smaranda Brăescu putem afirma că nu a fost o ființă asemeni ei, care să cunoască mai bine, în acei ani, viața și sufletul românilor din toate provinciile patriei, români cărora le-a închinat, rând pe rând, toate reușitele persoanele din aviație și parașutism.
Și cum să nu fi avut Smaranda, oare, cunoștință deplină despre suferințele și aspirațiile neîmplinite ale conaționalilor săi, când ea însăși se luptase, fără oprire, până la finalul drumului, pentru ca visele-i lăuntrice să prindă contur real și nicidecum să fie năruite, cu bruschețe și răutate, de nenumăratele piedici ivite în față?!…
În acest sens, cuvintele Regelui Carol al-II-lea, rostite în luna martie a anului 1933, după obținerea în SUA, la Sacramento, pe 19 mai 1932, de către Smaranda Brăescu, a recordului mondial absolut la parașutism, sunt edificatoare:
„Știu cât te-ai zbătut și tot ce-ai suferit. Meritul îți este cu atât mai mare, cu cât mai însemnate au fost obstacolele care ți-au stat în cale.”
Regalitatea, mai precis, suveranul Carol al II-lea, a reprezentat, alături de o mică parte a presei (ziarele „Curentul” și „Universul”), singurul element important al societății românești de atunci, care i-a recunoscut, oficial, Smarandei meritele impresionante pentru istoria națională și globală a parașutismului și, deopotrivă, a aviației.
„Țăranii” care au scris istoria aviației românești
La fel ca și pe inginerul Aurel Vlaicu, puțini au iubit-o cu adevărat și sprijinit-o pe Smaranda Brăescu în timpul vieții, spre a-și atinge visul – acela de a zbura. Pentru mulți dintre cunoscuții aristocrați ai timpului, Aurel Vlaicu și Smaranda Brăescu erau niște simpli… țărani. Numai că țăranul din Binținți (Hunedoara) și țăranca din Hănțești (Galați) au scris, ambii, actul de naștere, practic, pentru aviația, respectiv, parașutismul românesc și mondial, așa cum nu o mai făcuse nimeni până atunci. Din această perspectivă deosebit de relevantă, anume aceea a construcției individuale de imagine și identitate, Smaranda Brăescu a conturat, cu o credință și un sacrificiu ieșite din comun, liniile de forță ale destinului, în momente când a fi pionier într-un domeniu non-accesibil femeilor la acea dată reprezenta o dovadă nu doar de curaj nemaiîntâlnit, dar și una de schimbare categorică de macaz paradigmatic.
Smaranda stabilit, la nivel de țară și de mapamond, parametrii noului pattern al parașutismului sportiv, model care nici măcar nu fusese luat în calcul la momentul respectiv.
Sub acest aspect, Smaranda Brăescu a inovat în domeniul său – parașutismul –, un domeniu conjunctural ales de ea, practic, o cale ocolitoare, pentru a ajunge să-și vadă împlinit visul primordial – pilotajul.
Paradoxurile unei vieți de excepție
Conștiință înaltă, dublată de o moralitate similară și o religiozitate asemănătoare cu a marilor isihaști, Smaranda Brăescu a știut să se roage și să aștepte. În tăcere, desigur, ca mucenicii creștini. Călcatul pe cadavre ori amantlâcurile de bonton specifice vremii sale au fost cu totul și cu totul străine de spiritul ei nobil și curat, de crezul funciar al propriei sale ființe.
Aprecierea sinceră din partea multor personalități din țară și din străinătate a venit, încetul cu încetul – una dintre acestea fiind chiar pretențioasa scriitoare Martha Bibescu, soția prințului-aviator George Valentin Bibescu (fondatorul Aeroclubului Regal Român și președinte, la acel moment, al Federației Aeronautice Internaționale) -, și nu a întârziat să se manifeste, în mod concret, sub diverse forme.
„… nu cunosc”, mărturisea poetul și cărturarul Octavian Goga, pe 28 mai 1932, la tribuna Academiei Române, „un devotament pentru o idee, manifestat cu o pornire de sacrificiu mai curată, mai îndrăzneață și mai nobilă, decât actele eroice ale acestei ființe plăpânde….”
„..care, primejduindu-și viața de atâtea ori, a stabilit recorduri mondiale în aviație, purtând faima numelui nostru peste hotare.”
Cuvinte frumoase, clocotitoare, care, însă, nu au scutit-o absolut deloc pe „Regina aerului”, așa cum a supranumit-o presa americană, să moară de foame în patria natală…
La nivelul marii istorii a României și a lumii, nu multe au fost spiritele care și-au așezat, pentru totdeauna, de-a lungul curgerii timpului, marcajul pozitiv. În cronologia fixă a destinului tumultuos al umanității, Smaranda Brăescu este unul dintre acestea.
Un spirit profund religios
O dimensiune fundamentală, însă deloc luată în discuție, este reprezentată de caracterul religios al Smarandei, însuși intervalul scurtei sale treceri pământești fiind încadrat de două date semnificative, și anume: nașterea – care a avut loc în ziua de 21 mai, de marele praznic creștin al Sfinților Împărați Constantin și Elena – și moartea, consemnată la data de 2 februarie, când este sărbătorită Întâmpinarea Domnului Hristos.
Prin urmare, cercul gloriei și, deopotrivă, al muceniciei Smarandei Brăescu a fost unul dictat în mod expres de divinitate, starea ei constantă de spirit fiind una exclusiv raportată la Dumnezeu. „Mă rog la Dumnezeu totdeauna – știu că nu sunt vrednică de ajutorul Său, dar bunătatea Lui Dumnezeu este atâta de mare că mă va ierta și mă va ajuta.”, scria Smaranda, în primul său jurnal, în ziua de 11 august 1935, pentru ca, zece zile mai târziu, pe 21 august, să menționeze astfel: „(…) mi-am făcut Semnul Crucii, am spus Tatăl Nostru și Ave Maria și am intrat deasupra mării.”
Despre religiozitatea Smarandei Brăescu, merită să vorbim mai pe larg în textul de față, întrucât această caracteristică marcantă reprezintă, în fond, axul central al propriei sale vieți, în jurul căruia și-a definit personalitatea și și-a construit întreaga carieră din parașutism și aviație.
Departe de a fi mistică, Smaranda trăia conectată la înalta dimensiune spirituală a eremiților de altădată.
Fără a fi un om al deșertului, ca vechii rugători creștini, una dintre cele mai interesante și demne de ținut minte lecții de creștinism, pe care ea a oferit-o umanității, s-a născut în momentul participării sale, pe data de 8 august 1935, pe teritoriul Marii Britanii, la incinerarea unuia dintre instructorii de zbor de la aerodromul din Reading.
Iată ce relata Smaranda Brăescu, după acest eveniment cutremurător: „Prima dată când am asistat la așa ceva îngrozitor. Niciun serviciu religios, nimic (…). N-au vrut ca să aparțină religiei sfinte pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul și pentru care s-a jertfit Dumnezeul nostru, Fiul Atotputernicului. Oare ce gândesc aceștia? Care este ținta lor în viață? Pentru ce mai ocupă un loc aici, pe pământ? Oh, Doamne, Iisuse Hristoase, întoarce pe toți la tine, nu îi lăsa să meargă în întuneric – și te rog, Doamne, nu ne pedepsi pentru fărădelegile noastre (…)!” Sunt întrebări fundamentale, ce reflectă, deopotrivă, diferențierea de viziune și de perspectivă asupra vieții, de mentalitate, în ultimă instanță, și de raportare la Sacru a creștinului practicant față de individul ateu.
Un critic al moravurilor
Critic acerb al proastelor moravuri ale vremii sale („S-a stricat lumea, totul nu este decât o Sodoma și Gomora.” – 30 septembrie 1935; „Nu-mi place Parisul, este prea murdar (…), e și scump, multe femei dezmățate și inculte, iar majoritatea bărbaților îți fac impresia unor vagabonzi.” – 26 august 1935), precum și critic al situației generale din societatea românească, de pe mapamond și din lumea aviatică („Hitler va înghiți și Danemarca, după ce se va întări”; „Vasăzică și voi, Hitlerii și Mussolinii, sunteți tot bolșevici, dar sub o altă formă, mai perversă!”; „nici în zilele Crăciunului nu i-au răbdat inima să înceteze măcelul, atât Rusia, cât și Germania”; „Ne așteptăm din moment în moment la vreun vânt năprasnic care poate să vină din vreo parte, pentru că suntem înconjurați numai de dușmani (…).”), Smaranda Brăescu scria despre sine, cu sinceritate, astfel, la 20 august 1935: „(…) niciodată nu i-am înșelat cu nimica – am fost prea sinceră și de asta și-au bătut joc de mine.”
„Viața mea nu înseamnă nimic dacă o țin numai pentru mine. Viața mea o dăruiesc țării, dar vreau să o dăruiesc frumoasă și încărcată de glorie”, nota, în Jurnal, Smaranda.
„Ce murdării mai sunt aici pe pământ! (…) Colonelul Popovici – pentru alții dă carnete în alb – sau le face în câteva ore – iar pentru mine nici într-o lună n-a fost în stare să-l facă. Sunt așa de mâhnită și așa de tristă, căci văd că zilnic se ivesc dificultăți și tocmai de la acei care ar trebui să-mi vie în ajutor. Doamne, nu știu de ce sunt așa de răi și cum poți să mai suporți atâta murdărie pe acest pământ! (…) În țara noastră, toți veneticii au ajuns Miniștri.” – Smaranda Brăescu, 26 septembrie 1935.
Aviatoare și a celebrei unități sanitare de elită a Forțelor Aeriene Regale ale României – „Escadrila Albă” (singura unitate de aviație cu rol de evacuare a răniților de pe front din cel de-Al Doilea Război Mondial, pe care țara noastră a avut-o dintre toate forțele combatante, înființată la inițiativa prințesei-aviator Marina Știrbei și formată exclusiv din femei-pilot, cu misiuni de salvare atât în Est, cât și în Vest) –, cu brevetul de zburător din America reînnoit la Școala de pilotaj condusă de prințesa-aviator Ioana Cantacuzino (prima femeie-pilot cu brevetul obținut în țară și cea dintâi femeie-director a unei școli de aviație din România), a intrat în legendă… Eroina fără de cruce vreme șapte decenii, oprimată de noul regim politic instaurat la putere după 1945, este, azi, omagiată, așa cum se cuvine, la nivel național, devenind simbolul parașutismului românesc și modelul generațiilor actuale de tineri împătimiți de farmecul voalurii albe de mătase.
Cupa „Smaranda Brăescu 2022” și „Puii de lei”
Pentru a celebra împlinirea a 90 de ani de la stabilirea recordului mondial absolut la saltul cu parașuta, Aeroclubul României a organizat Cupa „Smaranda Brăescu” 2022, unde sportivii parașutiști au avut ocazia să-și testa abilitățile și să se bucure de o zi perfectă de zbor la Aeroclubul Teritorial „Aurel Vlaicu” București.
În acest context, dar și în acord cu multiplele manifestări naționale susținute de legea care a declarat 2022 drept Anul „Smaranda Brăescu”, la Aeroclubul Teritorial „Aurel Vlaicu” București – Aerodromul Clinceni, a avut loc, în data de 19 mai a.c., evenimentul omagial dedicat primei femei-parașutist a României și intitulat „SMARANDA BRĂESCU – 125 de ani de la naștere și 90 de ani de la obținerea titlului de campion mondial absolut la saltul cu parașuta, în SUA, la Sacramento, pe 19 mai 1932”.
La acțiunea inițiată și desfășurată în perimetrul special amenajat în memoria celei dintâi femei-parașutist a României, Smaranda Brăescu, și a primei femei-aviator cu brevetul obținut în țară, prințesa Ioana Cantacuzino, de către documentaristul Campaniei istorice „Femei pe bancnote” – dr. Magdalena Albu -, au luat parte aviatori, parașutiști militari, elevi, părinți, dar și urmași ai Smarandei Brăescu, tânăra strănepoată a acesteia urmând același drum al parașutismului, în cadrul Aeroclubului României, ca și antecesoarea ei. Pe lângă intervențiile unor invitați de marcă din mediul universitar și militar, programul artistic al manifestării a fost susținut de către actrița Doina Ghițescu și elevii clasei pregătitoare C din cadrul Școlii Gimnaziale „Adrian Păunescu” din București, îndrumător profesor Valentina Olăreanu, care și-au intitulat momentul, în mod sugestiv, „Pui de lei”.
(Va urma)
dr. Magdalena ALBU
documentaristul campaniei „Femei pe Bancnote”
albumagdalena@gmail.com
