ATLAS EXPRESS & LOGISTIC: Pregătiți pentru traseul potrivit

Într-o piață într-o continuă schimbare, care se pregătește pentru un pas extrem de important în 2026, echilibrul se construiește din timp. Lucrurile nu sunt, însă, nici pe departe simple. Dar să faci transport expres, înseamnă să găsești soluții atunci când alții nu mai au.

Atunci când privim situația actuală, putem observa provocări majore. Industria auto, un client principal al sectorului de transport expres, se află, deja, de mai mulți ani într-o perioadă în care pare că nu își găsește ritmul. Pe de altă parte, economia scade, iar, în mod tradițional, această categorie de transport câștigă piață, în fața livrărilor clasice.

La mijlocul anului 2026, odată cu introducerea tahografului inteligent 2 la bordul vehiculelor între 2,5 și 3,5 t, aflate în curse internaționale, este foarte probabil ca fiecare livrare să fie regândită. Până atunci, însă, totul trebuie pus la punct.

Diversificarea clienților și flexibilitatea în transport sunt două condiții bine așezate în strategia Atlas Express & Logistic. Iar rețeaua este, deja, construită la nivel internațional.

Birouri și subsidiare, în 5 state europene

Cu o arie de operare care acoperă întreaga Europă, mai puțin fostele state sovietice, Atlas are, în prezent, 3 birouri comerciale în Germania, la Mannheim, Frankfurt și Stuttgart, unul în Viena (Austria) și altul în Werchter (Belgia). Odată cu dezvoltarea, compania a deschis, de asemenea, trei subsidiare: Atlas Iberica (Spania), Atlas Portugal Unipessoal (Portugalia) și Atlas Express & Logistik GmbH (Germania).

Grupul Atlas a consemnat, la nivel european, o cifră de afaceri de aproximativ 40 de milioane de euro.

„Oferim servicii de expediere expres și servicii de transport internațional de mărfuri, atât rutier, cât și maritim și feroviar, precum și servicii de depozitare și manipulare. De asemenea, realizăm servicii de «On Board Courier», atingând, astfel, toată gama de servicii de transport cu expediere urgentă”, a explicat Iulia Hribal, director general Atlas Express & Logistic. Ea a precizat că principalul domeniu care folosește transporturile expres este industria auto, sector care reprezintă aproximativ 60% din activitatea grupului. Compania și-a extins, însă, domeniul de activitate, pentru a nu fi afectată de declinul industriei automotive. „În ultimii ani, am dezvoltat foarte mult industria spectacolelor și evenimentelor. Mai ales datorită biroului nostru din Belgia, am devenit experți în acest sector.”

Iulia Hribal

Iulia Hribal, director general Atlas Express & Logistic: „Oferim servicii de transport expres, în mod dedicat, doar cu autoutilitare cu masa maximă brută de 3,5 tone (nu facem deloc grupaje), clienților din toată Europa. Acoperim, literalmente, toată Europa, inclusiv Serbia, Macedonia și Grecia.”

Atlas Express & Logistic este, de asemenea, activă în industria aeronautică (piese de schimb pentru avioane), în industria mobilei și a modei, precum și în comerțul online. Iar acestora li se adaugă un proiect extrem de important (cu o valoare anuală de aproximativ 2 milioane de euro), care implică livrări dinspre Spania spre România, Grecia, Serbia și Slovacia.

O flotă operată de peste 300 de vehicule

În momentul de față, compania operează aproximativ 300 de utilitare de până la 3,5 tone, cu dubă închisă sau prelată. (276 dintre acestea aparțin Atlas, iar restul subcontractorilor care lucrează în regim de exclusivitate). Flotei de autoutilitare i se adaugă 10 camioane de 40 de tone, cu semiremorci cu prelată (șase standard și patru Mega), un camion de 18 tone și altul de 12 tone, ambele cu lift.

„Toate vehiculele companiei sunt monitorizate prin GPS. Anul trecut, am trecut de la un sistem destul de rudimentar de monitorizare, la WebEye, pe care ne bazăm foarte mult, în special pentru descărcarea datelor din tahografe, de la distanță, pentru camioane. Când vom trece la tahografe și la vehiculele sub 3,5 tone, această colaborare va avea un rol foarte important”, a menționat Iulia Hribal.

Dispeceratul companiei funcționează 24 de ore din 24, inclusiv în weekend, sau de sărbătorile legale. „Avem asigurare de marfă CMR de 1,5 milioane de euro și o asigurare cargo de 200.000 de euro. În situațiile în care polița de asigurare CMR nu acoperă valoarea daunei unui client, încercăm să venim în completare cu polița cargo, astfel încât să nu ajungem la conflicte sau la pierderea clientului.”

Cifrele spun multe

Organizarea bine pusă la punct s-a reflectat, de-a lungul timpului, în cifre. „Filiala din România a avut, în 2021, o cifră de afaceri de 19,1 milioane de euro, urmat de un an 2022 extraordinar, cu o cifră de afaceri de 27,5 milioane de euro. În 2023, indicatorul a scăzut ușor, până la 25 de milioane de euro, valoare care se așteaptă să fie păstrată și în 2024”, a arătat directorul general Atlas Express & Logistic, adăugând că numărul de comenzi a avut o evoluție asemănătoare: 30.000 în 2021, 32.400 în 2022 și 29.000 în 2023.

În paralel, numărul de angajați a crescut constant, de la 305 în 2021, la 331 în 2022 și 347 în 2023.

Printre clienții importanți se numără în special companii din industria automotive, precum Goodyear, Continental, Bosch, Garrett, Ford, Daimler, Schaffler, Autoliv, Joyson sau Aptiv, dar și din ale industrii, precum Diehl, Sennheiser și Fujifilm.

Compania face curse intracomunitare, sistemul de lucru al șoferilor fiind de 5-6 săptămâni în străinătate, urmate de o săptămână de pauză în țară.

Germania, un punct central

În ceea ce privește distribuirea pe țări, aproape o treime din activitatea grupului s-a desfășurat, în 2023, în Germania (30%), urmată de Franța (17%), Spania și Marea Britanie (câte 7%). „În acest moment, activitatea noastră din Marea Britanie a crescut, undeva la 10%. Suntem foarte solicitați pe această rută, pe care o mai fac foarte puține companii, din cauza provocărilor pe care le implică.”

Alte țări în care s-a desfășurat activitatea Atlas de anul trecut sunt Belgia și România (câte 6%), Polonia, Italia, Olanda și Portugalia (câte 4%), Austria și Ungaria (câte 2%). „Cred că Portugalia va mai crește puțin, în 2024, deoarece activitatea subsidiarei noastre de acolo se dezvoltă bine, similar celei din Spania. În Portugalia, am înregistrat, în 2023, o cifră de afaceri de 1 milion de euro, iar, în 2024, estimăm că vom ajunge la 1,7 milioane.”

Iar pentru a menține poziția favorabilă în piață un element important l-a constituit așezarea în poziția de furnizor care oferă calitate. „Certificările ISO 9001, 28001, 14001, 27000, TAPA3, Aero și ADR, reprezintă atuuri esențiale pentru Atlas Express & Logistic”, a subliniat Iulia Hribal.

Înființată în 2007, în comuna Ciugud din județul Alba, de Hans și Alina Schuller, Atlas a pornit la drum ca o mică firmă de transport. Astăzi, acoperă întreaga Europă, cu cea mai mare flotă națională, destinată transportului expres. Au fost stabilite puncte de cross-dock în zone strategice și birouri sau subsidiare în 5 state, în afara României.

Compania de transport, având capital integral românesc, a devenit, astăzi, un grup care se integrează perfect în conceptul de multinațională, iar managementul a știut a reușit să construiască din timp rețeaua care generează echilibrul.

Mâine… când lucrurile vor arăta altfel… va ști să se așeze pe traseul potrivit.

Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro

Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.