După testarea autobuzelor electrice în Timișoara, Suceava și Brașov, a venit rândul Capitalei să probeze astfel de mijloace de transport în comun nepoluante.
Primul vehicul de acest fel aparține unui furnizor din Cehia și a fost pus în circulație de Regia Autonomă de Transport București (RATB) pe linia 104, traseul „Cora Pantelimon” – „Piaţa Operei”, timp de două săptămâni. Urmează ca alte două autobuze electrice, de data aceasta provenite de la o firmă din China, să fie testate luna aceasta pe trasee aglomerate ale RATB, iar decidenții – conducerea RATB și reprezentanții Primăriei Capitalei – să compare şi să ia hotărârea când și dacă le vor cumpăra. Până atunci, călătoria este gratuită cu autobuzele aflate în probe.
Vincențiu Daniel Antonescu, directorul general al RATB, vrea să vadă cum se comportă aceste vehicule ecologice în condiţiile de trafic specifice Bucureștiului, dar și ce părere au călătorii despre ele.
„În contextul economic actual, în care criza energetică se adâncește tot mai mult iar poluarea și încălzirea globală devin prioritatea numărul unu pentru noi toți, utilizarea vehiculelor cu tracțiune electrică poate reprezenta o soluție viabilă la aceste probleme, motiv pentru care Primăria Municipiului Bucureşti a considerat oportună testarea unei noi soluţii de transport public în Capitală. Astfel, RATB și PMB au lansat în 15 martie programul de testare a autobuzelor electrice, cu un prim vehicul: autobuzul SOR EBN 10.5, fabricat de compania SOR Libchavy, unul dintre cei mai mari producători de autobuze, troleibuze şi autocare din Cehia”, a argumentat dir. Antonescu decizia de a testa autobuze electrice.
Scump, dar nepoluant
Dotat cu un motor asincron răcit cu lichid, Skoda Electric, instalaţie electrică Cegelec şi acumulatori Winston Battery/Lithium – ion, autobuzul SOR EBN 10.5 are o capacitate de 85 de locuri, un timp de încărcare a bateriilor de 7-8 ore și o autonomie energetică de 250 km.
Prețul de peste 400.000 de euro al unui autobuz electric este dublu sau chiar triplu față de al unuia obișnuit, iar acumulatorii mai costă și ei între 50.000 și 60.000 de euro.
Totuși, pentru centrul Capitalei, unde gradul de poluare este ridicat, directorul general al RATB ar dori să achiziționeze câteva astfel de mijloace de transport ale viitorului. Însă accesarea de fonduri europene pentru aceste autobuze este condiționată de transformarea Regiei în societate comercială.
„Statutul de regie autonomă nu ne permite să accesăm fonduri europene și trebuie să începem anul acesta transformarea RATB în societate comercială. Acum suntem în faza întocmirii drafturilor de statut și a celor privind contractele de servicii publice pe care va trebui să le încheiem cu Primăria Capitalei, fără de care nu am putea să asigurăm transportul pasagerilor”, a precizat dir. Antonescu.
Ion Dedu, director în Direcţia Transporturi din Primăria Capitalei a arătat că „mai toate fondurile europene, chiar și cele de mediu, susțin astfel de achiziții”, însă, în momentul de față, Primăria nu are bani pentru astfel de achiziții.
„Un Mercedes Citaro a costat 215.000 euro, un autobuz electric la capacitate similară se ridică la 450.000 – 500.000 euro”, cântărește el. Argumentul pro este că în zona superaglomerată de pe traseul liniei 104 – circa 12 km de la marginea de est a Bucureştiului până în centru la Operă – maşinile clasice consumă cu 20% mai multă motorină, în timp ce motorul care se încarcă la priză ar aduce economii mari, chiar dacă este mai scump. În plus, nu are cutie de viteză și nu îi schimbi uleiul, filtrele, curelele.
Cu o baterie se fac 7-8 curse, apoi autobuzul trebuie pus la încărcat la Autobaza RATB Pipera, la o priză de 32 A şi 380 V, timp de 7-8 ore. Trebuie operat atunci când autonomia acumulatorului este la cel puţin 10-15%. Durata de viaţă a acumulatorilor este estimată la 5 ani sau 3.000 de cicluri de încărcare completă.
Autobuz electric SOR EBN 10.5
– 85 de locuri
– 7-8 ore – timp de încărcare a bateriilor
– 250 km – autonomie energetică
SOR este reprezentat în țara noastră de Anadolu Automobil Rom.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro