AUTOVEHICULE NEPOLUANTE. Pondere obligatorie în licitație, prin ordonanță

Autoritățile și entitățile publice care achiziționează autovehicule vor avea obligația, începând cu data de 2 august, să respecte o pondere de unități nepoluante. Prevederea apare în Ordonanța de Urgență 71/2021 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante, în sprijinul unei mobilități cu emisii scăzute.

Până la 31 decembrie 2025, într-o primă fază, ponderea este de 18,7% pentru vehicule ușoare nepoluante, iar pentru vehicule grele nepoluante este de 6%, în cazul autoutilitarelor, și de 24% în cazul autobuzelor pentru transport persoane.

În cazul vehiculelor ușoare nepoluante, ponderea va rămâne la 18,7%, în intervalul 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2030, însă pentru vehiculele grele va crește la 7%, în cazul autoutilitarelor, și la 33% în cel al autobuzelor.

La data intrării în vigoare a OUG 71/2021, se abrogă Legea 37/2018 și OUG 40/2011 (aprobată prin Legea 119/2013).

Pondere obligatorie și la închiriere sau leasing

Aceste ponderi se aplică pentru toate tipurile de contracte de achiziții publice, fie că vorbim despre cumpărare, închiriere sau leasing. De asemenea, OUG este obligatorie inclusiv pentru societățile cu capital privat care prestează servicii publice (transport public de persoane, transport școlar, salubritate etc.).

Actul normativ transpune în legislația națională prevederile Directivei UE 2019/1161 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, definește „vehiculele nepoluante” și impune ținte privind achiziția acestora și termene clare de implementare tuturor autorităților contractante, precizează Ministerul Mediului.

Tanczos Barna

„Ținte clare pentru toate achizițiile publice de vehicule”

Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: „În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România și-a asumat tranziția către ecomobilitate, iar o componentă esențială a acestui proces este decarbonizarea sectorului de transport. Și pentru că legislația românească din acest domeniu s-a dovedit ineficientă în a stimula achizițiile de vehicule nepoluante, în special din fondurile publice, venim cu reglementări noi, care impun, în premieră, ținte clare pentru toate achizițiile publice de vehicule. Este un pas important care vine în completarea programelor de susținere a achizițiilor de vehicule curate, cum este Rabla Plus, sau a programelor de finanțare a infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice. Prin aprobarea acestei OUG, ne îndeplinim obiectivul de transpunere a directivei europene în termenul solicitat de Comisie și venim în sprijinul cetățenilor care își doresc să trăiască în orașe fără poluare”.

Definiție

Vehiculele ușoare nepoluante sunt definite ca mașinile sau microbuzele ce îndeplinesc următoarele criterii: până la 31 decembrie 2025, au cantitatea maximă a emisiilor de CO2 la țeava de evacuare mai mică de 50 g/km și emisiile de poluanți în condiții reale de conducere (RDE) mai mici de 80%; de la 1 ianuarie 2026 – numai vehicule cu emisii zero.

Categoria vehiculelor grele nepoluante include orice camion sau autobuz care utilizează unul dintre următorii combustibili alternativi: hidrogen, energie electrică, gaze naturale (GPL, GNC, LNG), biocombustibili lichizi și combustibili sintetici.

Monitorizare CE

Instituțiile cu competențe în aplicarea OUG 71 participă la schimbul de cunoștințe și bune practici între statele membre, organizat de Comisia Europeană, privind practicile pentru promovarea achizițiilor publice/sectoriale de vehicule de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic.

Până la 2 august 2022, Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) trebuie să transmită Comisiei Europene informații preliminare despre măsurile întreprinse de punere în aplicare a acesteia, calendarul acțiunilor și repartizarea responsabilităților între autoritățile competente la nivel național, iar, până la data de 18 aprilie 2026 și, ulterior, la fiecare 3 ani, câte un raport privind punerea în aplicare a OUG 71.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.