În vremuri în care starea de sănătate a economiei pare tot mai precară, tratamentul ar trebui să fie prescris de cei mai buni specialişti din domeniile lor. Iar construcţiile, unul dintre cele mai afectate sectoare de criza economică, necesită cu atât mai mult o analiză aprofundată, cea mai bună expertiză putând fi oferită de persoane implicate activ atât în managementul unor afaceri de succes cât şi în acţiuni de dezvoltare a propriei bresle. În dubla sa calitate, de director general Bergerat Monnoyeur pentru România şi Moldova şi preşedinte al ADUC, Liviu Neagu a oferit soluţii interesante la probleme de strategie economică naţională. Avem nevoie de bani proaspeţi în ţară, dar, mai ales, avem nevoie de timp şi de a accepta ideea de a da astăzi ceva pentru a obţine mâine şi poimâine mai mult.
Ziua Cargo: Cum a reuşit grupul Monnoyeur să treacă peste criză?
Liviu Neagu: Nu uşor. Dar forţa grupului şi faptul că avem în spate mărci de renume precum Caterpillar sau John Deere ne-au ajutat. Pe de altă parte, aşteptând doar să se întâmple ceva nu era suficient. Pe lângă partea de reorganizare, de reducere a costurilor, am avut o politică activă, încercând să obţinem o cotă de piaţă cât mai mare din piaţa existentă. Soluţiile au fost legate de politica specială de tarife pe care le-am obţinut pentru piaţa din România, de pachetele personalizate de finanţare, precum şi de operaţiunile specifice de genul „trade in” (n.r. utilaj vechi – avans pentru achiziţia unuia nou), „sales and lease back” sau „sales, repair and lease back”, operaţiuni ce au permis partenerilor noştri să îşi reducă costurile şi să devină mai profitabili în momentele de criză. De asemenea, am fost activi pe partea de subvenţii europene, ajutând partenerii inclusiv cu finanţări de tip bridge, astfel încât să aibă cash-flow-ul necesar în perioada în care aşteptau să-şi recupereze banii de la stat. Toate acestea au contat foarte mult – este şi motivul pentru care Bergerat Monnoyeur a devenit lider de piaţă.
Acum ne aflăm în momentul T-zero, în care doar profesioniştii pot să reziste în piaţă, cei care ştiu să-şi facă un business plan atât pe termen mediu, cât şi pe termen lung, acei profesionişti care ştiu să-şi caute parteneri în furnizorii de vehicule sau utilaje şi în finanţatori, plecând pe o relaţie de încredere pe termen lung.
Noi suntem bine ancoraţi datorită Cat Finance, parte a Caterpillar, care a creat o structură solidă în România. Avem în pregătire şi alte soluţii pentru partenerii noştri. Partea de gestiune completă a parcului de utilaje este unul dintre obiectivele noastre prioritare, tocmai pentru a ne ajuta clienţii să-şi controleze costurile, iar ei să se concentreze efectiv pe munca pe care ştiu să o facă. A încerca să faci altceva decât ceea ce ştii să faci (spre exemplu, servisarea utilajelor aflate în exploatare) poate părea în prima fază un cost saving. Pe termen lung însă, se dovedeşte a fi exact contrariul. Să ne gândim numai la valoarea de revânzare a vehiculului, care scade dramatic în condiţiile lipsei unui istoric al reparaţiilor. Parteneriatele trebuie să se bazeze pe preţuri corecte şi pe o acţiune de colaborare principială deschisă şi fair play. În momentul în care oamenii sunt dispuşi să discute cu noi, să ne prezinte adevăratele lor probleme, putem să găsim soluţii pe măsură. Experienţa internaţională a grupului Monnoyeur şi cea a Caterpillar ne permit să ajungem la asemenea concluzii. Să nu uităm că astfel de crize au fost în trecut şi în alte ţări, iar noi beneficiem de acele experienţe.
Care sunt principalele probleme cu care se confruntă piaţa?
Marea noastră problemă o reprezintă oamenii cu adevărat specializaţi. În ultimii 20 de ani, România a pierdut avantajul ce consta în forţă calificată de muncă. Sunt ministere care analizează separat aceeaşi problematică, fiecare în colţul lui, fără a se încerca să se identifice o problemă care e de interes naţional.
Se pierde din vedere impactul unei decizii la nivel naţional şi pe fiecare segment în parte.
Apoi, infrastructura rutieră. Prima dată când am auzit „vom avea n km de autostrăzi“, am fost la fel de entuziasmat ca toţi românii. Între timp, m-am maturizat şi mi-am dat seama că trebuie să fac o mare distincţie între discursul politic şi capacitatea ţării de a realiza ceea ce anunţă anumiţi politicieni. S-au făcut totuşi lucruri în România, însă într-un interval de timp mult mai mare decât cel estimat de politicieni. Investitorii sunt descurajaţi de faptul că într-un anumit număr de ani au fost numai promisiuni şi nu s-a întâmplat nimic. Din păcate, nu se anunţă nimic bun pentru antreprenorii privaţi în momentul de faţă. Dacă vorbim, de exemplu, de taxa la transportul de agregate, aceasta se va răsfrânge asupra furnizorilor de utilaje, a constructorilor, a clientului final.
Care ar fi soluţiile?
O primă soluţie: analizarea fenomenului la diferite niveluri, pentru a identifica impactul pe care îl are pe termen scurt şi mediu. Astfel, cei trei poli implicaţi – statul, patronatele şi sindicatele – să se aşeze la aceeaşi masă, specialişti din domeniu împărtăşind cele mai bune practici pentru a vedea cum valorificăm mai bine din ceea ce avem. Boom-ul din 2007-2008 nu revine curând.
Dacă aşteptăm, nu se va întâmpla nimic. Vom merge din criză în criză.
Apoi, este necesară o implicare activă a guvernului în ajutarea unor companii private din România pentru a trece peste perioadele dificile. Sunt companii care au lucrat pentru constructori şi nu au fost plătite. Se vorbeşte despre arieratele la nivel naţional, care se pare că vin şi de la consiliile judeţene – povestea ţine de ani buni. Sigur că statul doreşte ca toate companiile să plătească taxele şi impozitele, dar dacă ele, la rândul lor, nu sunt plătite, vor încerca să găsească alte căi, care nu sunt întotdeauna cele mai ortodoxe. Nu am auzit să existe în alte ţări arierate foarte vechi în timp şi cu valori foarte mari. M-aş feri să dau soluţia: nu sunt în măsură să evaluez impactul asupra populaţiei. Am putea să acceptăm o curbă de sacrificiu, să terminăm cu arieratele în acest an – nu mai facem investiţii, nu mai construim nimic…
Dar cum ajutăm companiile din domeniu să treacă peste lipsa de activitate? Am putea să luăm împrumuturi şi este partea despre care se tot discută acum. Dar hai să le luăm! Pentru că pe măsură ce trece timpul, arieratele se acumulează, la fel şi problemele celor afectaţi.
În situaţii de genul „boală lungă, moarte sigură“, trebuie încercate şi metode de stopare a agoniei – să terminăm cu arieratele. Companiile de transport lucrează şi pentru stat şi pentru societăţi private şi pot ieşi mai câştigate din această bătălie. Dacă vorbim de partea de logistică, de consum, arieratele influenţează mai puţin. Însă firmele care lucrează în construcţii sunt afectate mult mai mult de acest fenomen.
Creşterea pieţei ar putea să vină printr-o decizie la nivel guvernamental privind stimularea investiţiilor directe: continuarea proiectelor vechi pe parte de infrastructură, demararea unor noi proiecte, atragerea investitorilor străini prin oferirea de facilităţi. Trebuie găsite acele modalităţi la nivel naţional – scutiri de impozite, terenuri puse la dispoziţie… Trebuie să avem structuri de lobby care să promoveze aceste posibile acţiuni ale guvernului. Aceste iniţiative trebuie comunicate către misiunile economice ale ambasadelor ţărilor vizate din Europa şi chiar mai departe către cele din spaţiul ex-sovietic, în ideea că ar putea să aibă structuri în România pentru a se adresa şi către alte pieţe din Europa.
Până la urmă, trebuie ţinut cont de faptul că toată lumea vine să facă bani.
Perioadele „Médecins Sans Frontières“ sau „Crucea Roşie“ au trecut. Toţi se gândesc cum să-şi minimizeze costurile şi să–şi crească profiturile. Şi totul într‑un context de stabilitate politică şi economică.
Trebuie să ne creăm o imagine şi să lucrăm pe această imagine. Mai avem încă lucruri bune în România: oameni, terenuri agricole, zone ce merită vizitate. Avem o piaţă de desfacere la nivel de 20 de milioane de persoane. Putem să asigurăm o platformă de dezvoltare a afacerilor astfel încât din România să fie vizate şi ţările din jur. Problemele din Grecia pot fi în avantajul nostru.
Dar nimic nu se face peste noapte.
Pentru toate astea trebuie strânşi oameni din mai multe domenii, cu mai multe specializări, pe mai multe grupe de vârstă, din arcul puterii, din partea sindicatelor, a patronatelor. Însă cu toţii trebuie să meargă cu aceleaşi gânduri curate şi cu inima deschisă că trebuie făcut ceva pentru viitor. Trebuie să ajungem la nivel de ţară să ne fixăm câteva direcţii prioritare, să le respectăm, poate chiar să fie trecute în Constituţia României, astfel încât indiferent cine va veni la guvernare să nu mai fie schimbate.
Să stabilim ce ne dorim pentru copiii noştri – cum va fi această ţară peste 10-20 ani.
Fondurile europene trebuie să fie o prioritate. Din păcate, nu am văzut o popularizare în privinţa a ceea ce s-ar putea face cu aceşti bani astfel încât agenţii economici să acceseze fondurile. Probabil ceva se întâmplă între România şi Bruxelles. Se pare că în ţara noastră nu sunt acceptate proceduri mai uşoare, aşa cum li s-au acceptat la un moment dat altor ţări, precum Ungaria, Polonia etc. Comisia Europeană este mult mai atentă cu banii ce vin spre România, Bulgaria şi, automat, procedurile sunt mult mai greoaie. Din câte am înţeles, nici în acele ţări absorbţia nu a fost de la început fantastică, a început să crească după ce s-au explicat şi simplificat anumite proceduri. Intrăm iar pe terenul politicului şi al economicului – trebuie să ne luptăm, să facem lobby.
Noi trebuie să găsim acele modalităţi pentru a-i ajuta pe oameni să înţeleagă cum funcţionează subvenţiile europene şi că în următorul buget acestea vor fi pe alte domenii decât până acum.
Următoarele proiecte vor fi în domenii mai puţin tangibile: investiţii în energia verde, reciclare ape, tratare deşeuri… Pentru acestea vor fi bani: 2-3 miliarde euro pe an în următorii 10-20 ani. Pe viitor, achiziţia de utilaje/vehicule va reprezenta doar o mică parte în cadrul fondurilor europene.
Ce mesaje aţi dori să transmiteţi tuturor părţilor implicate în activitatea economică?
Un mesaj pe care l-aş adresa atât companiilor (transportatori, constructori, asigurători etc), cât şi de o manieră generală, în calitate de preşedinte al ADUC, guvernanţilor: fiecare măsură luată trebuie să fie analizată în context macroeconomic şi internaţional, trebuie analizat inclusiv impactul asupra societăţilor din România.
Riscăm să ne pierdem competitivitatea internă şi cea externă în cazul în care costurile cresc.
Dacă vorbim de distribuţie pe plan intern, consumatorul final va fi cel afectat de creşterea preţurilor. Dacă vorbim de exporturi, atâtea câte mai sunt, transportatorii vor fi defavorizaţi pentru că vor trebui să-şi crească tarifele şi riscă să iasă din competiţie cu societăţi de transport care sunt chiar în jurul nostru (Bulgaria, Ungaria, Polonia) şi care, datorită unei fiscalităţi mai bune sau a unor condiţii mai bune de finanţare a primelor de asigurare, vor putea să facă transporturile în locul firmelor româneşti.
Recomand tuturor jucătorilor, indiferent de domeniu: pentru a reuşi, trebuie să iei din prăjitura disponibilă o bucată cât mai mare, cu costuri cât mai mici. Acesta este secretul.
Pe parte de transport şi logistică, România poate să fie un nucleu pentru ceea ce este în jurul nostru: pentru Bulgaria, Ungaria, Moldova, fostele state iugoslave. Dar trebuie să ajutăm societăţile noastre să fie eficiente în acest sens. Trebuie să găsim alternative: prin stimularea unor investiţii, prin reducerea unor taxe, prin acordarea unor facilităţi companiilor ce există în România sau care ar putea să vină şi să-şi creeze baza aici pentru a activa şi în celelalte ţări. E nevoie de timp, de analiză, e nevoie să accepţi ideea de a da astăzi ceva pentru a obţine mâine şi poimâine mai mult. De asemenea, transmit tuturor partenerilor/clienţilor un mesaj privind interesul faţă de târgurile organizate pe teritoriul României. Dacă vizitează Bauma, în Germania, sau Intermat, în Franţa, să vină şi la manifestările din România.
Trebuie să arătăm interes şi faţă de organizatorii (n.r. de târguri/expoziţii), de jucătorii din România.
Sunt mulţi care se înşală crezând că dacă lucrează cu o firmă din Germania sau din altă ţară vor avea mai mult suport. În România, atât preţurile la camioane, cât şi la utilaje sunt printre cele mai mici, dacă nu cumva chiar cele mai mici. Oricum, vor avea nevoie de service pe plan local. Şi sunt multe alte lucruri pe care le putem face pentru partenerii noştri de afaceri de aici, din România, pe care cei din afară nu le pot oferi.Dar cel mai important mesaj este că avem nevoie de „fresh money“. Dacă avem doar 1.000 euro şi tot transferăm suma între noi – eu prestez un serviciu, celălalt alt serviciu – într-un final, vom vedea că am sărăcit. Ajung bani şi la bugetul de stat, dar dacă plimbăm aceiaşi bani fără a crea plus valoare (iar neavând industrie, din servicii e greu să creezi plus valoare), ne trezim într-o zi că am sărăcit.
Trebuie să creăm plus valoare din industrie, din agricultură, din turism.
Este nevoie de bani proaspeţi – prin accesarea fondurilor europene, dar, în principal, prin atragerea de investiţii străine. Trebuie ajutaţi într-o manieră sau alta producătorii din România să realizeze produse cu valoare adăugată.
TABLETA CONSTRUCTIVĂ vizează cele mai bune practici din construcţii, specialişti din domeniu propunând „tratamente” pentru vindecarea pieţei.
Carte de vizită
Liviu Neagu, director general Bergerat Monnoyeur pentru România şi Moldova şi preşedinte al ADUC. „Am fost primul angajat al grupului (în 1991). Până în 2001 am crescut de la postul de reprezentant comercial până la postul de director comercial şi de marketing al grupului pentru România şi Republica Moldova. În 2001, am preluat funcţia de director general pentru partea de Renault Trucks din cadrul IPSO şi am activat în această poziţie până în 2009, când m-am întors la prima dragoste – utilajele Caterpillar.“
„Mă bucur pentru cei care au reuşit să treacă peste şocul din 2009 şi le urez succes în soluţionarea încercărilor ce-i aşteaptă în 2013. Piaţa este în continuare extrem de dificilă, indiferent că vorbim despre transporturi, despre construcţii sau chiar şi despre logistică. Păstraţi-vă curajul şi optimismul!”
Grupul Monnoyeur în România
Prima companie a fost creată în 1991. În prezent, trei mari companii fac parte din grup: Bergerat Monnoyeur (utilaje de construcţii – distribuţie şi servicii conexe; echipamente pentru sectorul de logistică), IPSO (importator exclusiv John Deere – utilaje agricole, dar şi Kuhn, Manitou şi alte companii ce asigură echilibrul, în sensul completării cu diverse alte tipuri de utilaje) şi Eneria (motoare, generatoare şi energii alternative – eoliene, biogaz etc). În România, grupul numără peste 500 angajaţi cu o cifră de afaceri consolidată de aproximativ 150 milioane euro în 2012.
România, locul 78 din 144 în ceea ce priveşte competitivitatea
Potrivit raportului de competitivitate economică al World Economic Forum (The Global Competitiveness Report 2012-2013), locul întâi în clasament este adjudecat de Elveţia (în principal datorită dezvoltării financiare), iar top 10 este completat de Singapore, Finlanda, Suedia, Olanda, Germania, Statele Unite, Marea Britanie, Honk Kong şi Japonia.
ADUC – Asociaţia Distribuitorilor de Utilaje pentru Construcţii
Asociaţia are scopul de a sprijini dezvoltarea activităţii economice şi a investiţiilor în domeniul utilajelor şi echipamentelor de construcţii, formarea şi perfecţionarea profesională, consultanţa, etica profesională, arbitraj între firmele membre şi de a reprezenta interesele asociaţilor săi în raport cu autorităţile române şi străine, cu agenţii economici sau cu alte instituţii non-guvernamentale din ţară şi străinătate.
Cristina TOBESCU
cristina.tobescu@ziuacargo.ro
