Barometrul de transport TimoCom: Boom pe cel de-al doilea trimestru

Conform Barometrului de transport TimoCom, cel de-a doilea trimestru al anului 2015 a adus un adevărat boom, rata de marfă – vehicule de 54:46 confirmând pe deplin cifrele primului trimestru din acest an.

S-au pus bazele pentru un trimestru 2 bogat în marfă deja din aprilie. La începutul acestei luni, rata mărfurilor pe piaţa europeană a urcat la 53%, cu aproape 13% mai mult în comparaţie cu luna precedentă. Această creştere a fost anticipată datorită sărbătorilor pascale din multe ţări europene şi săptămânile cu 4 zile lucrătoare care au urmat. Este, însă, remarcabilă proporţia acestei evoluţii, cât şi cursul urmat de barometrul de transport TimoCom.

Luna mai a adus însă o rată ridcată de marfă, de 59:41, care a fost semnificativ mai mare decât valoarea celei înregistrate în aceeași lună a anului trecut (48:52). O creştere totală de 10,6% a comenzilor de transport a constituit un adevărat deliciu pentru transportatori.

Registrul de ordine din toată Europa este plin datorită numeroaselor sărbători din luna mai.

Marcel Frings, Chief Representative TimoCom, mai are, însă, o explicaţie pentru această ascendenţă masivă: „În mai, Germania s-a confruntat cu două crize feroviare majore într-o perioadă scurtă de timp. Aceasta a însemnat suspendarea capacităţilor feroviare necesare şi apelarea la transportul rutier. Barometrul de transport TimoCom a afişat timp de patru zile la rând un raport de marfă-vehicule de 85:15 pentru transportul intern din Germania. Toţi furnizorii de servicii de transport din Europa care au venit în Germania pentru a acoperi cererea au beneficiat în urma crizei feroviare.”

Situaţia s-a normalizat în iunie

Ca şi în anii trecuţi, cifrele s-au echilibrat la un nivel normal în timpul ultimei luni din trimestru. Barometrul de transport a început vara cu un raport de marfă-vehicule de 50:50.

În a doua lună de vară, Marcel Frings nu lua în calcul surprize majore pentru trimestrul următor. „Ne aşteptăm ca statisticile pe iulie, august şi septembrie să fie foarte asemănătoare celor de anul trecut. Va fi o scădere uşoară la raportul de marfă pe piaţa transporturilor la începutul trimestrului 3. Va ajunge la cel mai mic punct în luna august, la o rată de marfă de 45%. Din septembrie, afacerile vor urca din nou şi va fi surplus de marfă pe piaţă”, declara el.

Un instrument puternic

Barometrul de transport TimoCom afișează situația actuală pe piața europeană de transport și logistică. De exemplu, dispecerii pot estima situația curentă a ofertelor de transport și marfă din alte țări. Acest lucru permite companiilor să fie mai receptive la fluctuațiile de preț și oferă o planificare optimă. Astfel, barometrul de transport devine un instrument puternic în cea ce priveşte determinarea preţurilor pe piaţă.

Barometrul de transport TimoCom este disponibil gratuit în magazinul de aplicații al smartphone-urilor. De asemenea, clienţii au acces mobil oricând şi oriunde la platformele TimoCom contractate. Adițional, este afișat raportul de marfă și vehicule pentru toate rutele din toate țările Europei.

TimoCom este liderul burselor europene de transport care pune la dispoziție informații considerabile în fiecare secundă. Cele 450.000 de oferte publicate zilnic de către 100.000 de utilizatori pe bursa de transport TC Truck&Cargo® sunt evaluate și procesate aproape în timp real în Barometrul de transport.

Pentru mai multe informații despre TimoCom și Barometrul de transport, vizitați www.timocom.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.