Ați văzut filmul? Dacă tot petreceți mai mult timp acasă, vi-l recomand cu căldură. Astăzi nu mai este timp pentru filme atât de bine lucrate, iar acest western clasic scoate în evidență reacțiile oamenilor în situații de presiune maximă. Iar titlul… cele trei personaje principale nu excelează nici prin frumusețe fizică (a nu se înțelege că aduc vreo critică la acest capitol lui Clint Eastwood), nici prin valori morale deosebite, ci doar prin capacitatea de a face față greutăților vremii – toți sunt pistolari redutabili și toți sunt în căutare de bani făcuți cât mai ușor. Iar atunci când apare oportunitatea găsirii unei comori…
Astăzi, a devenit o certitudine faptul că epidemia de coronavirus va produce efecte majore în economie. Astfel, fiecare firmă, fiecare patron și fiecare manager este pus în fața deciziilor dificile.
Așa că… să ne apucăm de treabă. Primul pas este concedierea angajaților – cât mai mulți dacă nu sunt strict necesari. Concomitent, trebuie reduse salariile celor rămași și încărcarea lor cu responsabilitățile concediaților, că oricum nu pot găsi acum de lucru în altă parte. Urmează furnizorii – renegocieri la sânge și întârzierea plăților facturilor (până la un termen nespecificat, dacă este posibil). Iar clienții… să ne plângem în fața lor cât putem mai zgomotos, că doar nu vrem să aplice măsuri similare cu cele pe care le-am luat noi.
Pentru cei care au luat deja aceste măsuri…
Pentru toți ceilalți… acum începe o perioadă de muncă intensă, cu decizii luate rapid, în funcție de schimbările care au loc, de la zi la zi. Și da! Ar fi fantastic, dacă nu ar pierde din vedere latura socială, faptul că fiecare decizie pe care o luăm îi influențează pe ceilalți. Sunt două direcții principale care ne pot ajuta să scurtăm perioada de criză: menținerea intactă a puterii de cumpărare a populației (în primul rând ne putem concentra pe propriii angajați) și contribuirea la repornirea motoarelor marilor companii (clienții noștri, sau clienții clienților noștri), imediat ce criza medicală va permite acest lucru – aici statul român și UE vor avea rolul principal. Ideea de a primi ajutoare de la stat, în mod direct, nu pare una prea atractivă, în condițiile în care un asemenea suport nu poate dura foarte mult și impune condiții care riscă să limiteze decizii viitoare.
Cei trei eroi ai celebrului film western „Bunul, răul și urâtul” și-au urmărit scopul (comoara) cu aceeași tenacitate și pricepere, într-un amalgam de momente în care au colaborat și altele de confruntare letală. Diferența, fină, de altfel, apare în modul în care permit principiilor să se împletească în strategiile utilizate – „bunul” a demonstrat că se poate gândi și la alții, „răul”, de asemenea, cu principii și strategii bine formulate, dar gata să facă rău oricui, pentru cel mai mic avantaj, iar „urâtul”… adaptabilul perfect, fără principii și căutând doar profitul, cu riscuri și eforturi minime.
Am văzut mulți „buni” în această perioadă, gata să își sacrifice timpul și, chiar, resursele materiale pentru a ajuta, pentru a menține lucrurile în mișcare. Și, în mod aproape miraculos, în unele momente, camioanele s-au mișcat, dialogul transparent și experiențele puse la comun asigurând o doză de control, atunci când haosul părea să cuprindă întregul continent.
„Răii” nu mă îngrijorează în mod deosebit. Cei care trăiesc din „țepe” date altora nu sunt nici foarte mulți, și nici nu au viață lungă. O recomandare bună este aceea de a fi extra prudenți cu relațiile noi, mai ales în această perioadă.
Cel mai nociv lucru, pentru fiecare dintre noi și pentru economie, în general, ar fi să ne confruntăm cu un număr mare de „urâți” – manageri de criză „desăvârșiți”. Ei sunt cei care pot transforma „coma indusă” (cu speranța unei reveniri rapide), într-o veritabilă „moarte clinică” cu șanse de revitalizare incerte.
Ca și în film, nici în viața reală nu există delimitări precise între cele trei categorii și fiecare patron și manager trebuie să urmărească cu atenție țintele – costuri, venituri, cash-flow, profit, echipă, utilaje…
Miza ar fi o corectă clasificare a importanței acestor „ținte” și răspunsuri echilibrate la ceea ce se întâmplă, în funcție de informații certe și indicatorii care definesc performanțele activității și nu sub stresul fără precedent al pandemiei.
Toți ne temem și asta declanșează o activare puternică a instinctului de conservare și, implicit, egoismul riscă să atingă cote antisociale. Dar apoi intervine rațiunea… Și această criză va trece și ar trebui să putem lucra împreună în continuare. Acum este șansa fiecăruia dintre noi pentru a întări relațiile pe care le considerăm importante, în special cu angajații și furnizorii. Ați fi gata să sacrificați ceva pentru un asemenea deziderat? Măcar propria teamă?
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
Împreună mișcăm lucrurile!
