Totul se află într-un proces de schimbare. În unele direcții, există, deja, un calendar. În altele, nimeni nu poate da o estimare. Iar operatorii de transport express trebuie să facă față provocărilor. Licențierea a devenit obligatorie din 2022, iar, peste mai puțin de 4 ani, tahografele inteligente vor fi impuse vehiculelor cu MMTA între 2,5 și 3,5 t (inclusiv). Oare vom mai putea vorbi despre transport rutier express, în condițiile în care trebuie respectați timpii de conducere și odihnă?
Cei mai mari operatori de flote destinate transportului express (și nu numai) au participat la cea de-a VI-a ediție a Conferinței dedicate acestui segment, pentru a găsi, împreună, soluții cu un impact mai mare pe piață. Și, așa cum s-a întâmplat și în 2019, a existat și prezență internațională. Companii din Marea Britanie, Spania, Austria au fost, în perioada 22-24 septembrie, la Băile Felix, pentru a încheia parteneriate noi și a-și prezenta modelul de business.
„În vara anului 2022, se poate constata o lipsă acută de disponibilități de transport față de anii precedenți și probleme de cash-flow la multe firme mici. Dar, totodată, situațiile de criză pot genera oportunități pentru noi parteneriate, dovadă fiind și faptul că firmele de transport din străinătate sunt prezente la Conferința Transportatorilor Express, pentru a fi mai aproape de partenerii din România și pentru o mai strânsă cooperare cu aceștia”, afirma Zsolt Gogucz, director general Kefren Expres și organizator al evenimentului, observând că piața transportului express este în plină dezvoltare. Apar noi posibilități, dar și provocări pe măsură. De la ultima ediție a conferinței (din anul 2019), au avut loc Brexit-ul, pandemia de COVID-19, a început un război în Europa, iar, acum, sunt evidente semnele unei recesiuni globale.
+25% operatori licențiați
Iar, în tot acest context, operatorii de vehicule comerciale ușoare nu mai pot fi priviți ca fiind un segment neglijabil din piața de transport. Numărul companiilor licențiate pentru transport a crescut cu peste 25%, după ce s-au autorizat firmele care dețineau exclusiv vehicule cu masa maximă autorizată până în 3,5 t (inclusiv).
Altfel spus, dacă în luna mai a acestui an, conform cifrelor furnizate de ARR, erau licențiate 36.740 de societăți, în septembrie numărul acestora ajunsese la 46.302. Iar dintre acestea 13.172 aveau în parc inclusiv vehicule cu masa între 2,5 și 3,5 t (inclusiv). Evoluția autorizărilor se liniștise la începutul toamnei, în condițiile în care numărul operatorilor cu vehicule comerciale ușoare certificați era, în luna august a acestui an, de 12.760. Trebuie făcută mențiunea că între aceste companii sunt destul de multe care au în flotă și vehicule cu masa de peste 3,5 t, care erau și anterior prinse în statistica ARR.
Numărul de copii conforme pentru vehicule între 2,5 și 3,5 t (inclusiv) era, la nivelul lunii septembrie, de aproximativ 43.000 de unități.
Mult sub cifra certificărilor RAR pe acest segment de mase, dar reprezentând un procent important din parcul total licențiat ARR.
Iar acest segment important de transport (așa cum am văzut mai sus), care beneficia de libertate de acțiune, trebuie să ia în calcul o perspectivă nouă, ca urmare a schimbărilor legislative, la nivel european. Este zonă pentru care avem un calendar oficial. Despre ce este vorba?
Reguli noi, mai restrictive
„Pachetul Mobilitate 1 introduce inclusiv pentru cărăușii care operează vehicule comerciale ușoare reguli mult mai restrictive”, aprecia, în cadrul conferinței, Roxana Ilie, responsabil reprezentare și informare UNTRR. Astfel, în condițiile în care accesul la piață și profesie capătă coordonate noi, cei care fac transport internațional și au în parc vehicule între 2,5 și 3,5 t (inclusiv) trebuie, la nivel european, să se licențieze, în România măsura aplicându-se și pentru transportul național. Aceleași vehicule vor trebui, din iulie 2026, dotate cu tahograf inteligent.
„Până atunci, sunt state, precum Franța sau Germania, care solicită șoferilor de vehicule comerciale ușoare să consemneze, pe baza unor formulare tipizate, timpii de lucru”, a precizat reprezentantul UNTRR, subliniind că licențierea celor care fac transport cu vehicule între 2,5 și 3,5 t aduce după sine obligativitatea îndeplinirii unei serii de condiții, valabile până acum în cazul camioanelor.
Roxana Ilie, UNTRR: „Trebuie demonstrată existența unui sediu stabil pe teritoriul României, iar, la pachet cu aceasta, se aplică obligativitatea întoarcerii acasă, la 8 săptămâni, a vehiculelor.”
În paralel, pentru a avea acces la profesie, trebuie avute în vedere capacitatea financiară, competența profesională și buna reputație. Adică 1.800 de euro pentru primul vehicul comercial utilizat și 900 de euro pentru fiecare vehicul suplimentar, manager certificat de transport și respectarea noilor cerințe privind cabotajul sau detașarea.
Concret, inclusiv pentru vehiculele comerciale mici, după finalizarea a maximum 3 operațiuni de cabotaj în 7 zile, mașina trebuie să respecte o perioadă cooling-off, de 4 zile, în care nu mai efectuează operațiuni de cabotaj în statul membru respectiv.
Când se aplică detașarea?
„Regulile privind detașarea rămân încă neclare, mai ales în zona de vehicule ușoare, în condițiile în care Comisia Europeană a precizat că statele membre sunt obligate să aplice directiva 1057/2020 stabilind reguli speciale privind detașarea conducătorilor auto în conexiune cu obligația de a dota vehiculele cu tahograf. În consecință, controale pe acest segment nu ar trebui să fie făcute mai devreme de 1 iulie 2026. Dar, în tot acest timp, pot fi aplicate regulile detașării din Directiva generală a detașării, iar statele membre pot aplica legislația națională (precum MiLoG, în Germania, sau Loi Macron, în Franța)”, a mai apreciat Roxana Ilie, observând că francezii au fost primii care au anunțat, în luna mai a acestui an, că aplică în continuare Legea Macron și solicită formulare SIPSI șoferilor care sunt detașați și conduc vehicule comerciale ușoare, în timp ce alte țări, precum Danemarca, au arătat că vor aplica Directiva 1057/2020.
Trebuie reținut, în acest context, că dacă Directiva 1057 permite excluderea de la îndeplinirea cerințelor privind detașarea a transporturilor bilaterale între România și alte țări, legislațiile naționale (de exemplu, MiLoG) nu prezintă astfel de excepții, Franța solicitând, în plus, ca firma să aibă un reprezentant pe teritoriul francez.
Ajutor de stat pentru carburant și pentru vehiculele ușoare
Pe de altă parte, odată cu intrarea companiilor care operează vehicule comerciale ușoare în zona vizibilă pentru autorități, prin licențiere, în același timp cu provocările, apar și beneficii (mai mari sau mai mici). „Transportatorii express licențiați pot depune dosarele la ARR, pentru a beneficia de schema de ajutor de stat, care prevede subvenționarea unei părți din tariful carburantului, adăugându-se subvenției aplicată la pompă”, a afirmat Augustin Hagiu, președinte FORT, menționând că raportarea se face trimestrial, cărăușii trebuind să țină cont de data limită.
„Vă recomand să urmăriți informările care apar pe site-ul Autorității Rutiere Române, pentru a depune actele necesare în vederea recuperării celor 50 de bani pe litru. În condițiile în care schema de compensare la pompă se prelungește până la 31 decembrie, alimentarea în benzinărie rămâne, în această perioadă, mai eficientă decât achizițiile în sistem en gros, discountul oferit de furnizorii de carburant pentru plata în avans fiind depășit de ajutorul total oferit de stat la pompă și ulterior depunerii actelor necesare la ARR. În plus, unii furnizori de carburanți, dacă nu chiar toți, au înțeles să ridice tarifele la ofertele en gros, în această perioadă.
Parcul licențiat (în funcție de masa maximă autorizată), în septembrie 2022
Masa (kg) | 2021 | 2022 |
<3.500 | – | 6.950 |
3.500 – 7.500 | 12.233 | 48.591 |
7.500 – 12.000 | 4.891 | 5.470 |
> 12.000 | 133.356 | 153.529 |
Digitalizarea, obligatorie
Iar, în tot acest context internațional, în care autoritățile europene impun reguli noi prin Pachetul Mobilitate 1 și trag semnale clare privind obligația reducerii nivelului de poluare generat de vehicule, atenția operatorilor din domeniu ar trebui să fie îndreptată, potrivit președintelui FORT, către zona de digitalizare.
„În contextul actual și, mai ales, în cel viitor, foarte importantă devine digitalizarea. Implementarea unor sisteme ERP sau TMS care să vă ajute poate face diferența în eficiența afacerii”, aprecia Augustin Hagiu, atrăgând atenția asupra componentelor din sistemul IT care să permită identificarea amprentei de carbon. „Ne place sau nu, această problemă va deveni una foarte serioasă. Trebuie să aveți în vedere calculul a două amprente de carbon. Una privind fiecare vehicul și flota în totalitate și alta privind funcționarea sediului și a service-ului propriu. S-ar putea, la un moment dat, ca unul dintre clienții dumneavoastră din Comunitatea Europeană sau, de ce nu, din România să emită pretenții cu privire la amprenta de carbon, pe care să fie necesar să le acoperiți foarte din scurt.”
În opinia președintelui FORT, reducerea amprentei de carbon va deveni esențială chiar mai repede decât ne așteptăm.
Augustin Hagiu, FORT: „S-ar putea ca, la un moment dat, nu foarte îndepărtat, să nu mai puteți sta în business, pentru că sunteți într-o zonă gri și nu într-una verde.”
Dar cum provocările sunt însoțite de oportunități, ne aflăm într-o perioadă în care finanțările nerambursabile din fonduri europene sunt mai mari ca niciodată, iar codul CAEN al companiilor de transport se află în zona vizată. Și aceste oportunități de finanțare sunt prinse în calendar.
Din păcate, rămân multe amenințări despre care nu știm nimic, în acest moment. Războiul, prețul carburantului, al energiei.. plata forței de muncă… evoluția consumului dau mari motive de îngrijorare celor din breasla furnizorilor de transport express. Vor fi, însă, și ocazii, oportunități pe care nimeni nu le ia, acum, în calcul.
Între timp, rămâne în picioare întrebarea: „Oare vom mai putea vorbi, peste 4 ani, despre transport rutier express, în condițiile în care vor trebui respectați timpii de conducere și odihnă?”.
… Vom afla, probabil, la următoarea ediție a Conferinței Transportatorilor Express de Mărfuri din România.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro