CTE Trailers a terminat anul 2020 cu rezultate bune, în ciuda dificultăților întâmpinate.
Scăderile de vânzări din gama destinată transportului internațional au putut fi parțial compensate prin gama de construcții.
Pentru gama Krone, cea mai afectată la momentul de blocaj, ritmul vânzărilor a început o recuperare lentă, după luna aprilie (luna cu cele mai slabe rezultate).
La celelalte game de semiremorci noi, destinate segmentului de construcții – Meiller, Max Trailer, Faymonville – scăderile au fost mici și pentru o perioadă scurtă.
Totodată, pe segmentul de vânzări semiremorci Used, au fost depășite țintele programate.
„Pe segmentul construcțiilor, am terminat 2020 cu rezultate mult mai bune decât în 2019. Practic, pe semiremorci basculabile, ne-am dublat volumul de unități vândute”, a precizat Ovidiu Pintilie, director comercial CTE Trailers. În ceea ce privește semiremorcile agabaritice, nivelul bugetat a fost atins, singurele neajunsuri fiind unele decalări apărute la termenele de producție.
În ceea ce privește carosările de bene Meiller…
„Au fost două-trei luni, în perioada martie-mai, în care autoșasiurile partenerilor noștri nu au mai ajuns la noi în curte, din cauza închiderii complete a unor fabrici sau a unor întârzieri a subfurnizorilor. Acest fapt a dus la un decalaj considerabil în puterea noastră de a ne onora comenzile ulterior și, din acest punct de vedere, a fost o perioadă complicată. În a doua parte a anului, activitatea s-a aglomerat și a trebuit să reorganizăm echipele de montaj, pentru a recupera. Am reușit să terminăm 2020 cu o cifra de afaceri satisfăcătoare”, a declarat Adrian Anghelea, director departament carosări CTE Trailers.
Optimism rezervat, pentru 2021
În acest an, CTE Trailers țintește recuperarea a cel puțin jumătate din scăderile înregistrate pe gama Krone și continuarea creșterilor pe segmentul de construcții și vehicule rulate.
„Deja avem peste 90 de bene comandate și ne-am propus să terminam anul cu 200 de bene montate și livrate, față de 140 anul trecut”, a spus Adrian Anghelea.
Pe lângă comercializarea de vehicule, CTE Trailers oferă o paletă largă de servicii:
- Service-ul finalizat anul trecut la Ciorogârla – o investiție făcută de la zero. Este un service de ultimă generație pentru semiremorci, cu servicii integrate.
- Carosări – bene basculabile, cârlige Meiller și macarale Atlas și Penz.
- Distribuție piese de schimb și un depozit de piese de schimb în Ciorogârla, de 650.000 de euro.
- Serviciu de închiriere trailere.
- Trade-in – preluarea de semiremorci rulate care să se constituie avans pentru unele noi.
- Parcare securizată pe platforma recent realizată în locația de la Ciorogârla.
Urmează extinderea gamei de activități în Arad și deschiderea unui nou punct de lucru în nord-vestul țării.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro