Fie că suntem transportatori, fie că suntem case de expediții, întotdeauna există riscul de a nu se încasa contravaloarea serviciului prestat.
Transportatorul, în anumite condiții, se bucură de un drept de gaj asupra mărfurilor transportate, pentru plata prețului transportului. În schimb, casa de expediții nu are un astfel de gaj, fiind, astfel, expusă mai mult la neîncasarea serviciului prestat.
Articole de interes din Codul civil
În cazul transporturilor naționale, avem incidente prevederile Codului civil referitoare la contractul de transport, de interes fiind articolele 1980 și 1982. Redau, mai jos, prevederile legale anterior menționate:
Art. 1980 – Plata sumelor datorate transportatorului:
„(1) Destinatarul nu poate intra în posesia bunurilor transportate decât dacă plătește transportatorului sumele datorate potrivit contractului și eventualele rambursuri cu care transportul a fost grevat, în condițiile prevăzute la art. 1978 alin. (3).
(2) În caz de neînțelegere asupra sumei datorate, destinatarul poate prelua bunurile transportate dacă plătește transportatorului suma pe care susține că o datorează acestuia din urmă și consemnează diferența reclamată de transportator la o instituție de credit.”
Art. 1982 – Garantarea creanțelor transportatorului:
”(1) Pentru garantarea creanțelor sale izvorâte din contractul de transport, transportatorul se bucură, cu privire la bunul transportat, de drepturile unui creditor gajist, cât timp deține acel bun.
(2) Transportatorul poate exercita drepturile prevăzute la alin. (1) și după predarea către destinatar a bunului transportat, dar numai timp de 24 de ore de la predare și doar dacă destinatarul mai deține bunul.”
În ceea ce privește casele de expediții, în cazul transporturilor naționale, de interes este art. 2069 Cod civil, care deși folosește termenul de „expeditor” și nu de „casă de expediții”, se refera în primul rând la acestea:
Art. 2069 – Drepturile expeditorului:
„(1) Expeditorul are dreptul la comisionul prevăzut în contract sau, în lipsă, stabilit potrivit tarifelor profesionale ori uzanțelor sau, dacă acestea nu există, de către instanță, în funcție de dificultatea operațiunii și de diligențele expeditorului.
(2) Contravaloarea prestațiilor accesorii și cheltuielile se rambursează de comitent pe baza facturilor sau altor înscrisuri care dovedesc efectuarea acestora, dacă părțile nu au convenit anticipat o sumă globală pentru comision, prestații accesorii și cheltuieli care se efectuează.”
De reținut că articolele din Codul civil menționate mai sus sunt prevederi generale, prevederi de la care părțile contractului de transport/contractului de expediție pot deroga, stabilind alte condiții personalizate, adaptate condițiilor concrete de transport.
O situație confuză
În ceea ce privește transporturile efectuate sub incidența Convenției CMR, avem o situație și mai confuză. Nu avem prevederi clare, care să ajute transportatorul să-și recupereze contravaloarea serviciului de transport. Avem doar prevederi utile unei case de expediții (dar și aici se face referire la expeditor, dar cu trimitere la casa de expediții), respectiv prevederile art. 21:
„Art. 21 – Dacă marfa este eliberată destinatarului fără încasarea sumei ramburs care ar fi trebuit să fie percepută de către transportator în virtutea dispozițiilor contractului de transport, transportatorul este obligat să despăgubească pe expeditor cu suma ramburs, fără a fi prejudiciat în dreptul său în regres împotriva destinatarului.”
De reținut este faptul că atât legislația națională, cât și Convenția CMR fac trimitere la contractul de transport.
Formularul CMR nu este un contract de transport, este doar o „scrisoare de trăsură”, practic, o confirmare a existenței unui contract de transport. Contractul de transport poate fi încheiat și verbal. Însă ceea ce contează, în cazul unui litigiu, este ceea ce se poate proba, iar proba unui contract încheiat verbal este mai greu de efectuat (cum este cazul unei comenzi-contract primite/transmise prin telefon).
Din această perspectivă, este foarte important să existe o comandă/contract de transport scrisă care să cuprindă cât mai multe prevederi legate de prețul serviciului prestat, modalitatea de plată, termenul de plată, penalități de întârziere la plată etc.
De existența unei comenzi/contract de transport într-o formă scrisă depinde în final, în caz de neplată a prețului serviciului prestat, calea ce poate fi aleasă pentru recuperarea creanței. Dacă există o comandă/contract semnat de părți, se poate folosi calea ordonanței de plată (art. 1014 și următoarele, Cod procedură civilă), o procedură judiciară simplă, cu un cost mic și o durată mică de soluționare. În schimb, în lipsa unei astfel de comenzi/contract de transport, se va putea folosi procedura de drept comun, cu o taxă judiciară de timbru calculată la valoarea creanței și cu o durată de soluționare mai lungă. Fără a relua aici, recomand citirea articolului anterior, din ediția din aprilie a revistei, unde am abordat avantajele comunicării facturii prin sistemul e-factura.
! Pentru încasarea prețului serviciului ce urmează a fi prestat, recomand: verificarea temeinică a viitorului partener și semnarea unei comenzi/contract de transport cu clauze cât mai detaliate și clare.
avocat George IACOB
george@iacob-anca.ro
