Cum ne păstrăm integritatea?

Sunteți integră? Întrebați colegii!

Întrebată fiind o doamnă, într-un mod intempestiv, cât de integră este, a răspuns ezitant, dar cu sinceritate: „… nu știu, nu pot să spun eu, colegii mei pot spune despre mine cât de integră sunt…”

Comisar-șef Robert Neacșu, Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Prevenire

Integritatea este un concept, este un element care începe obligatoriu de la propria persoană. Într-adevăr, o pot avea și alții. Sau nu… A fi integru înseamnă, printre altele, și a fi corect, a face lucruri bune, în deplină legalitate. Integritatea începe chiar cu normele de bună cuviință, de la modul în care acordăm respectul altora, de la atitudinea și comportamentul propriu, de la a spune, cuviincios, bună dimineața, sau un simplu mulțumesc. Este respectul pe care ni-l acordăm în primul rând nouă.

Ne place cum suntem tratați în alte țări, nu? Cei care călătoresc mai des în afara țării știu cel mai bine despre ce e vorba.

Dumneavoastră cum vă considerați, sunteți integri sau nu? Nu vom întreba colegii, ca în exemplul forțat de mai sus.

Iar dacă răspunsul este afirmativ, pe ce vă bazați? Dacă, în acest moment, încep să vă treacă prin minte tot felul de exemple în care ați fost corect până la capăt și nu ați cedat ispitelor de tot felul, atunci felicitări! Ați înțeles despre ce este vorba.

Nu putem evolua în plan personal, sau ca societate, prin alte metode, sau scurtături. Integritatea este precum o scară, este unul dintre instrumentele pe care fiecare le avem la dispoziție. Urcăm, sistematic, treaptă cu treaptă, stăm doar sprijiniți de ea sau alunecăm, vertiginos, în jos și ne rănim?

Integritatea aduce cu sine responsabilitate, asumare, acea plus valoare care ne construiește, încetul cu încetul, reputația personală și, de ce nu, profesională. Cred că majoritatea dintre dumneavoastră și-ar dori să fie printre cei mai buni, nu-i așa?

Dar de la cum am vrea să fim, cum am dori să fim percepuți de către ceilalți și până la cum suntem în realitate este însă mereu o diferență.

Unu, doi, trei, patru… la al zecelea denunț!

Un exemplu este cel din data de 14 decembrie 2021, de pe DN1 E, când un polițist a oprit un autoturism, împrejurare în care șoferul acestuia a fost testat cu aparatul etilotest. Întrucât primul test a dat eroare, din cauza faptului că nu a suflat îndeajuns, i s-a solicitat să coboare din autoturism și să repete testul, iar rezultatul a fost 3,38 mg/l în aerul expirat. Conducătorul auto a explicat valoarea mare ieșită la etilotest prin faptul că, anterior celei de-a doua testări, a folosit un spray care a fost și ridicat de către organele de poliție. În acel moment, conducătorul auto a întrebat „cum putem s-o rezolvăm”, iar polițistul i-a adus la cunoștință că urmează a fi recoltate probe biologice de sânge. Imediat l-a întrebat dacă a consumat substanțe psihoactive, iar conducătorul auto a răspuns că a consumat cannabis cu două zile în urmă. De asemenea, a adăugat că „are o mie”. Întrebat despre ce mie este vorba, inculpatul a răspuns „o mie de-ai noștri… lei”. Polițistul l-a refuzat și l-a invitat în autoturismul de poliție, pentru a-l conduce la unitatea medicală din Codlea, spre a-i fi recoltate probe de sânge. Pe drumul către spital, la ieșirea din Râșnov, inculpatul a scos un teanc de bani și l-a întrebat pe polițist unde să îi lase, moment în care polițistul i-a spus să bage banii înapoi în buzunar și a sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov. Imediat, denunțul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, fiind constituit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Agentul de poliție nu este la primul, ci la al zecelea denunț la DGA privind faptele unor cetățeni de a-i oferi mită, dintre care trei denunțuri au fost formulate în 2021!

Cum menținem integritatea?

A fi corect de cele mai multe ori nu este echivalent cu a fi corect mereu. Iar integritatea o putem avea, dar o putem și pierde, ca în exemplul de mai sus.

Lucrurile au valoarea pe care noi le-o dăm, iar integritatea poate fi una dintre ele. La culoarea roșie a semaforului, oprim obligatoriu, verdele permite trecerea.

Cum să ne menținem, însă, integritatea?

Simplu, dar, în același timp foarte complicat, manifestându-ne în orice împrejurări la fel, corecți, ca niște oameni buni ce suntem. Nu pentru că ne-o cere imperios vreo autoritate a statului, sub sancțiunea unor amenzi sau pedepse, ci pentru că așa simțim noi, pentru că este în firescul lucrurilor.

Așadar, să fim buni nu numai de sărbători! Anul are 365 de zile.

La mulți ani tuturor, din partea Direcției Generale Anticorupție, oriunde vă veți afla când veți citi aceste rânduri.

Împreună, spre un an mai bun!

Robert NEACȘU

comisar-șef

DGA – Serviciul Prevenire

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.