Într-o eră în care digitalizarea și soluțiile informatice sunt omniprezente, am, de multe ori, impresia că, în România, lucrurile bat pasul pe loc.
Pe parcursul multor discuții pe care le am cu transportatorii, descopăr că, uneori, nu se poate face trecerea de la tradiționalul Excel, la aplicații IT cumpărate sau dezvoltate custom made pentru nevoile tale.
Când vine vorba de soluții telematice pentru flota de camioane, lucrurile nu stau mai bine. Încă marea majoritate a cumpărătorilor de camioane nu are cultura orientată către analize de date provenite din aplicațiile de telematică, ci mai degrabă preferă să mai adauge, de banii suplimentar plătiți pe telematică, o pictură pe camion sau un kit suplimentar de proiectoare pe cabină. Din păcate, încă nu suntem suficient de conectați la ceea ce înseamnă analiza de date și cum ne pot fi acestea de folos, indiferent că avem un camion sau o sută.
Alegerea furnizorului potrivit
Daca mă gândesc la ce este bună o soluție telematică, cred că, în primul rând, trebuie să ofere date și informații, care, prelucrate, să-ți arate o imagine despre performanța camionului și a șoferului. Număr de frânări/100 km, cât ține șoferul motorul pornit, cum folosește retarderul și multe altele, care, printr-o comunicare adecvată cu conducătorul auto, pot optimiza costuri considerabile. Bineînțeles, cele mai bune soluții telematice sunt cele oferite de marii producători, care au vechime în piață și multă experiență adunată. Însă, nu neglijez nici un start-up care vine cu idei și abordări inovatoare, care, împreună cu clientul (transportatorul), să se dezvolte reciproc. În același timp…
Este bine să ai o singură aplicație, și nu de la mai mulți furnizori.
Mai bine faci o analiză înainte de achiziție, decât să te complici pe parcurs.
Sunt mulți dezvoltatori de soluții IT pe piață care vând frumos. După o experiență de mulți ani în managementul de mari flote auto (>350 de camioane), am realizat faptul că aceia care vând telematica nu trebuie sa aibă doar IT-iști foarte buni în echipă, ci și oameni proveniți din acest sector și care, la rândul lor, prin know-how-ul dobândit de-a lungul multor ani în domeniu, știu de ce este nevoie pe piață, ce informații să fie capabilă să livreze aplicația către client, pentru managementul flotei, sau cum să își optimizeze cât mai bine costurile. Poate fi un mare punct negativ dacă echipa de vânzări care îți vinde produsul telematic nu are în componență asemenea oameni. Tocmai de aceea, este foarte bine să cunoști cât mai bine pe cel care îți vinde.
Impact în siguranță, dar și în relația cu clienții
Poate vă întrebați pentru ce, totuși, avem nevoie de telematică, sau ce rapoarte ne poate oferi o astfel de aplicație? Rapoartele pot să conțină, de exemplu, consumul pe flotă, rapoarte de CO2 emis de parcul auto, analize din care să rezulte utilizarea frânării sau uzura anvelopelor. Este foarte utilă folosirea acestor rapoarte atunci când ai o discuție cu șoferul și îi comunici că trebuie să-și îmbunătățească stilul de condus – poate că frânează prea mult sau ține motorul pornit timp mai îndelungat. Să nu uităm de siguranța în trafic.
O aplicație telematică este în stare să spună dacă șoferul are un condus agresiv sau pasiv.
Și ce poate să fie mai frumos când ai o vizită de la un client care este impresionat de faptul că îți pasă de ce se întâmplă pe șosele, că îți pasă de faptul că marfa lui ajunge în siguranța la destinație? Când te ocupi cu adevărat de analiza acestor date și ești în stare să oferi informații obiective despre cum progresezi din punctul de vedere al flotei, de faptul că ești interesat să reduci amprenta de CO2, cu siguranță, și clienții tăi vor fi mulțumiți.
Cum spuneam și la începutul articolului, încă nu avem cultura dezvoltată pentru telematică. Marea majoritate a transportatorilor români are flote mici, de 1-10 camioane, și nu se gândește la acest gen de investiții (reprezintă 90-95% din totalul transportatorilor români). Încă nu este penetrată piața în rândul lor și, totodată, sunt tare greu de convins că merită investiția. Marea majoritate nu crede că aceasta este soluția. Problema este că nu știu căror riscuri se expun, atunci când refuză să se gândească la ce le pot oferi aplicațiile telematice.
Pe scurt, fiecare transportator are un cost de producție pentru fiecare kilometru rulat. Cel puțin două componente ale acestui cost pot fi monitorizate de telematică, și anume consumul de carburant (cu un cost de 40-50% din total) și reparațiile tehnice (10% din total).
Din start, poți să ai un control pentru 50-60% din costul/km, în cel mai obiectiv mod posibil.
Știm că detaliile fac diferența, iar telematica și analizele ce reies de aici exact asta fac – pot diferenția un transportator care își are costurile sub control de un altul care doar are impresia că le are, însă se înșală.
Alexandru BORZA
manager flotă
borza.alex@gmail.com