DACIA. Ultima frontieră a romanității (I)

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) găzduiește, temporar, expoziția „Dacia. Ultima frontieră a romanității”, având la bază proiectul de succes „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice și romane”, realizat, în anul 2021, la prestigiosul Muzeu Național de Arheologie din Madrid.

„Europa Națiunilor se naște târziu ca noțiune istorică, dar premisele, jocul cauzelor și al efectelor, integrarea în «timpul lumii» cunoscute își au începuturile în zorii antichității. Dimensiunea europeană decurge nu atât din condiționarea geografică cât, mai ales, din moștenirea comună etno-culturală. Suntem aici, pe coordonatele geografice ale actualei Românii, pe un culoar de trecere, între Orient și Occident, axă de circulație a bunurilor, comunităților și conceptelor. Ne aflăm, așadar, într-o zonă-creuzet în care se exersează diversitatea, alteritatea, dar și construcția ideii de comunitate”, se arată în prezentarea expoziției.

„Aceasta nu este o expoziție doar despre istoria timpurie a acestui colț de lume ci despre zorii culturii și civilizației europene, despre unicitate, dar și despre contopirea civilizațiilor.”

MNIR, care a conceput și coordonat această expoziție, subliniază faptul că este vorba despre cea mai mare expoziție sintetică dedicată antichității acestui teritoriu, organizată în ultimii 20 de ani, prin efortul a 45 de instituții muzeale din România și Republica Moldova, coordonat de Muzeul Național de Istorie a României.

Expoziția reunește peste 1.000 de artefacte, unele dintre acestea fiind expuse în premieră, ilustrând 1.400 de ani de istorie antică.

Astfel, vă invităm, împreună cu MNIR, în cele ce urmează, „… într-o călătorie în timp, în spațiu, dar mai ales în universul unei lumi comune. Firul călăuzitor este cel al împletirii și influențării reciproce a civilizațiilor, al transformărilor profunde, al frământărilor de creație și adaptare ce au ca finalitate făurirea unei identități culturale, pe un traseu temporal care durează de la sfârșitul primei epoci a fierului până la zorii actualei civilizației europene, într-un teritoriu perceput de contemporanii frământatului mileniu întunecat al migrațiilor drept «Ultima Frontieră a Romanității», locul unde fundația pusă de limba latină și numele romanilor au supraviețuit, în ciuda tuturor vicisitudinilor, până azi.”

Prima epocă a fierului 

Începem călătoria noastră în timp, în cadrul expoziției MNIR, cu epoca fierului. „Între secolele al IX-lea/VIII-lea și al VII-lea a a.Chr., teritoriul actual al României va fi fost locuit de o populație antică cunoscută sub numele de traci, a căror sorginte se leagă de un grup indo-european nordic. Din punct de vedere arheologic, pentru majoritatea regiunilor din zona Munților Carpați și a Dunării de Jos se cunosc descoperiri tipice culturii Basarabi, caracterizată prin stilul distinct de ornamentare a ceramicii, dar și prin anumite tipuri de obiecte din bronz și fier (arme, piese de port/podoabe și piese de harnașament).”

În această secțiune, putem studia și detalii despre interacțiunea băștinașilor de pe aceste meleaguri cu populațiile învecinate sau migratoare, cum ar fi illyrii, sciții și grecii, despre apariția unui nou stil de luptă al elitelor războinice (arcașii călare) sau despre impunerea calului ca simbol al statutului social.

Coiful de la Coțofenești

Coif princiar din aur, care aduce lumină asupra lumii elitei tracice care a trăit la nord de Dunăre în timpul tranziției de la perioada timpurie la cea târzie a primei epoci a fierului (mijlocul secolului al V-lea a.Chr.). Partea frontală este decorată cu o pereche de ochi apotropaici (un element tipic coifurilor getice princiare din secolele V-IV a.Chr.), iar pe obrăzare sunt redate scene care înfățișează sacrificarea unui miel de către un personaj care poartă un costum în stil oriental, în vreme ce pe partea dorsală sunt figurate animale fantastice: grifoni și sfincși.

Terra Dacorum

Subsecțiunea este dedicată civilizațiilor antice care s-au dezvoltat pe teritoriul României în cea de-a doua epocă a fierului – La Tène. Rolul central îi revine civilizației dezvoltate de geto-daci, în spațiul definit de țărmul vestic al Mării Negre (Pontos Euxenios), bazinul Carpatic și fluviul Dunărea. Dezvoltarea acestei civilizații este privită în conexiune cu influențele profunde manifestate asupra sa de civilizațiile cu care au intrat în contact, fiind definiți patru factori catalizatori: influențele celtice pentru zona intracarpatică, prezența elementelor germanice timpurii în zona de est– bastarnii, prezența coloniilor grecești din Pontul Stâng și permanentele contacte cu lumea greco-romană.

Aici, facem cunoștință cu geto-dacii și vecinii lor, cu obiceiurile, credințele și magia, arta, îndeletnicirile și războaiele lor, dar și cu primele lor dinastii și cu „prinții geți de aur și argint”.

– Tezaurul de la Agighiol, Tulcea – obiecte de aur, argint, fier, bronz și ceramică, datarea fiind atribuită sfârșitului secolului al IV-lea a. Chr. Printre piesele descoperite, din argint și aur, se remarcă un coif, două cnemide (apărătoare de picior), două pocale, cinci phiale (vase plate gen cupe-străchini), dintre care una cu inscripție, numeroase aplice de diferite forme și decorate cu motive zoomorfe (animaliere), nasturi butoni și mărgele.

– Tezaurul de la Peretu – tumul funerar getic, unde au fost descoperite un coif de argint, trei phiale, un aryballos, un rhyton, o strecurătoare, și un tub cu destinație neprecizată, toate de argint, fragmente ale unui cazan (lebes) și un scut (?), din bronz, arme de fier și bronz, ceramică getică, lucrată cu mâna și la roată, precum și 49 aplici de harnașament, din argint, făcând parte din două seturi diferite.

– Rhytonul de la Poroina Mare, jud. Mehedinți – a doua jumătate a secolului al IV-lea a.Chr. Foarte probabil, a făcut parte dintr-un tezaur sau un inventar funerar, descoperit în condiții necunoscute, înainte de anul 1883.

Descoperit în fosta carieră de piatră „7 Noiembrie”, situată între localitățile Sâncrăieni și Jigodin (com. Sâncrăieni, jud. Harghita). A doua jumătate a secolului I a.Chr., posibil, chiar primele decenii ale secolului I p.Chr.

Kantharos (piesa centrală) este un vas cu picior înalt și mânere duble întoarse spre interior, din argint, parțial aurit, decorat cu motive vegetale și geometrice stilizate. Foarte probabil, tezaurul de la Sâncrăieni constituie o depunere rituală, conținând un set de argintărie de banchet a unui dynast dac care stăpânea în zona estică a Transilvaniei actuale și a cărui forță economică se baza atât pe controlul veniturilor generate de depozitele de sare, cât și pe taxarea comerțului dintre orașele grecești din zona Mării Negre și interiorul Daciei, realizat prin defileele Carpaților Răsăriteni.

Eu… basileul

„Prima mențiune a unui dinast get este cea a regelui Charnabon și provine dintr-o tragedie pierdută a lui Sophocles, Triptolemos. Ulterior, o serie de izvoare scrise dar și artefactele arheologice au transmis informații despre conducători ai centrelor de putere, începând cu secolul IV a.Chr.: Dromichaites, Moskonos, Zalmodegikos, Oroles, Rhemaxos, Zoltes, Dapyx și Zyraxes”, se arată în prezentarea MNIR dedicată subsecțiunii dinastiilor dacice din cadrul expoziției.

O „creștere a puterii dacilor” este sesizată în secolele II-I a.Chr., în timpul lui Rubobostes (variantă a numelui lui Burebista, la unii autori), primul dinast din perioada clasică a civilizației dacice. Au ajuns până la noi numele a câtorva dintre acești regi respectiv Burebista, Comosicus, Koson, Scorilos, Duras-Diurpaneus și Decebal. Aceștia se manifestă ca monarhi cu toate prerogativele: au reședințe fortificate, uneori, bat monedă proprie, au o autoritate ce le permite instituirea anumitor interdicții (de exemplu, tăierea viilor pentru combaterea efectelor alcoolismului, în vremea lui Burebista).

Regii daci se manifestă activ și în cadrul relațiilor internaționale, stabilind sisteme de alianță și intervenind în frământările politice de la Roma, în timpul războaielor civile.

Descoperit la Sarmizegetusa Regia – Muchea Cetății (Grădiștea de Munte, com. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara). Mijlocul sec. I a. C.

Cele două brățări dacice de aur fac parte dintr-un tezaur de șase piese similare, descoperit, în luna martie 1999, pe culmea care străjuiește Zona Sacră de la Sarmizegetusa. Ulterior, piesele au fost exportate ilegal și recuperate de autoritățile judiciare române, în cooperare cu omologii lor din SUA, Elveția și Germania. În anii 1999-2001, în împrejurări similare, au mai fost descoperite alte patru tezaure reunind brățări din același metal, uneori, asociate și cu monede de aur, sau și cu podoabe și monede de argint, în mai multe locații situate în zona sanctuarelor de la Sarmizegetusa Regia. Din cele 24 de brățări de aur au fost recuperate, până în prezent, 13 piese, cântărind 12,6 kg.

Celții

„În a doua jumătate a secolului al IV-lea a.Chr. celții pătrund pe teritoriul României, în bazinul carpatic, prezența lor fiind documentată arheologic până în secolul al II-lea a.Chr. Orizontul celtic s-a caracterizat printr-un pronunțat aspect rural, fapt care se reflectă și în practicile funerare. Comunitățile, având un număr mic de indivizi, erau împărțite în grupuri familiale sau clanuri. Așezările cercetate (Ciumești, Cicir, Giarmata etc.) se situează în zonele fertile pe terasele și luncile râurilor. Spre deosebire de așezări, necropolele (Ciumești, Pișcolt, Apahida, Fântânele, Aiud etc.) ocupă, de regulă, poziții mai înalte, din apropierea așezărilor, pentru a putea fi vizibile.

Cimitirele celtice reflectă o cultură materială ce individualizează clar statutul în societate al defunctului, inventarul spectaculos al mormântului căpeteniei de la Ciumești fiind emblematic în acest sens” – MNIR.

Un efort remarcabil

Oana Ilie, comisar pe transport și logistică al expoziției de la Madrid și șef de Secție Istorie Medievală, Modernă și Contemporană – MNIR:

„Transportul bunurilor culturale de la cele 43 de muzee către București s-a desfășurat în decurs de o lună de zile și a cuprins 6 trasee, alcătuite pe criterii regionale, însumând aproape 5.000 km. Din punct de vedere procedural, alături de licitația pentru angajarea firmei de transport specializate în transport de patrimoniu, pentru a împrumuta bunuri culturale de la muzee sunt necesare o serie de formalități legale: contracte de împrumut, procese verbale, polițe de asigurare.

Ambalarea bunurilor culturale mobile este făcută individual, potrivit naturii materialelor constituente, tipului morfologic și formatului fiecărui obiect în parte, acestea fiind ulterior introduse în lăzi de lemn. Personalul implicat din partea MNIR (pentru partea organizatorică) a inclus circa10 persoane: pe de o parte cei care realizează tematica expoziției și selecția de piese, pe de cealaltă parte, cei care însoțesc, efectiv, transporturile și preiau piesele de la fiecare muzeu în parte. În funcție de traseu, s-a mers cu 1-2 autoutilitare de 3,5 tone (echipate corespunzător: lift, climatizare, sisteme de ancorare). Costul întregii operațiuni s-a ridicat undeva la 200.000 de euro (asigurare, transport, cheltuieli cu personalul, ambalaje).

În Spania, expoziția s-a bucurat de un mare succes, evidențiat și de colegii de la Muzeul Național de Arheologie din Madrid, care ne-au comunicat că fost a doua cea mai vizitată expoziție temporară organizată la ei.

În România, expoziția a fost vernisată la sfârșitul lunii octombrie, având până în februarie, aproximativ 20.000 de vizitatori. Se bucură și de un succes mediatic, muzeul primind numeroase solicitări de la mass-media (ziare și televiziuni), pentru realizarea de reportaje și interviuri cu cei implicați în proiect.”

Vă invităm să ne continuăm călătoria în istorie și în ediția următoare a revistei ZIUA CARGO.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro