Asociaţia Română de Logistică (ARILOG) are un nou Preşedinte pentru mandatul 2015-2016, în persoana lui Daniel Preda, Director General Toyota Material Handling Romania.
Ziua Cargo: Ce obiective v-aţi propus în calitate de preşedinte al ARILOG?
Daniel Preda: Mandatul de președinte mă onorează, dar mă și obligă. Întotdeauna mi-a plăcut să fac lucrurile așa cum trebuie, iar în calitate de Președinte ARILOG nu voi aştepta să treacă 2 ani de mandat ca să mă uit în urmă şi să nu văd nici un rezultat. Am deja câteva obiective. În primul rând, vreau să transmit un mesaj foarte clar prin adoptarea unui Cod de Conduită, care trebuie să întărească imaginea de asociaţie apolitică și non profit. În al doilea rând, voi continua promovarea educației și a bunelor practici.
Există deja proiecte care funcționează foarte bine în această zonă: parteneriatul cu ASE, certificarea ELA, premiile ARILOG, ca să enumăr doar câteva. Sunt constituite și două grupuri de lucru, formate din reprezentanți ai membrilor ARILOG, care lucrează împreună pentru a livra întregii comunități ghiduri cu sfaturi utile și bune practici. Ne dorim ca aceste materiale să devină de referință, iar cei care aderă la aceste practici să obțină un plus de valoare pentru ei, pentru clienții și furnizorii cu care colaborează.
Nu în ultimul rând, pentru mine este foarte important să aflăm direct de la membrii noștri ce își doresc de la asociație, cum poate aceasta să-i ajute, pentru a acționa în consecință.
Ce reguli va include codul de conduită pe care îl veţi adopta?
Codul de Conduită reprezintă o sumă de reguli şi de bune practici, care certifică nu numai faptul că se respectă legile, partea juridică, ci şi partea etică, astfel încât să ne putem asocia cu imaginea unui bun cetăţean. Este evident că noi suntem datori să dăm direcţia, formalizând un anumit comportament la nivelul conducerii asociaţiei. Sunt oameni în Board-ul ARILOG care, pe lângă faptul că sunt buni profesionişti, se disting și prin conduită, reprezentând adevărate modele morale. Chiar dacă regulile înscrise în Codul de Conduită sunt respectate de membrii Board-ului, îmi doresc să formalizăm acest lucru tocmai pentru a transmite un semnal clar despre caracterul asociației.
Care este scopul grupurilor de lucru?
Grupurile de lucru au venit ca un pas firesc în momentul în care s-a ajuns la o creștere constantă a numărului de membri. Vrem ca fiecare dintre ei să fie implicați în construirea unor proiecte palpabile pentru industrie. Astfel, grupul de lucru pe DEPOZITARE are 11 membri activi, care lucrează la realizarea unui Ghid de selecție a celei mai bune variante pentru contractarea unui depozit.
Grupul de TRANSPORT are 7 membri activi, care vor realiza un ghid de recomandări pentru industria transporturilor. Membrii acestor grupuri reprezintă cele mai diverse industrii: logistică, transport, asigurări, producție, real estate, funizori de servicii IT&C sau furnizori de echipamente de manipulat marfă. Fiecare își aduce contribuția, iar rezultatul final va cuprinde toate aspectele relevante pentru activitățile respective. Prin puterea exemplului, sper că vom reuși să organizăm astfel de grupuri pentru mai multe domenii: retail/FMCG, farma, automotive, e-commerce etc.
Care este mesajul pe care doriţi să îl transmiteţi?
Mesajul care pleacă dinspre conducerea ARILOG este acela că existăm pentru membrii noștri și că reprezentăm o platformă pentru împărtășirea și promovarea bunelor practici, a comunicării între profesioniștii în domeniu. Îi invit pe toți specialiștii să profite de expertizele, oportunitățile și resursele oferite de ARILOG pentru ei.
„Reprezentăm o platformă pentru împărtășirea și promovarea bunelor practici”
„Ca Președinte ARILOG, voi încerca să promovez cât mai bine interesele membrilor asociației, să-mi aduc contribuția la creșterea nivelului de educație și cultură în domeniul logisticii.”
Obiective ARILOG 2015 – 2016
- Formarea grupurilor de lucru ca structuri profesionale instituite sub umbrela ARILOG pentru a împărtăși informații și pentru a soluționa eventualele probleme cu care se confruntă participanții. Aceste grupuri de lucru vor fi înființate pe diverse industrii: automotive, agribusiness, FMCG, retail, energie, sănătate/farma, transport, construcții, online, distribuție rapidă, servicii/utilități, industria grea, depozitare.
- Crearea unei baze de date a tuturor legilor aplicabile activității desfășurate de membri: Transport, asigurări, vamă, paleți, comerț, siguranță și protecția muncii, certificări.
- Studii de piață realizate pe baza metodologiei de cercetare elaborată de Consiliul Profesioniștilor din Supply Chain Management (CSCMP).
- Îmbunătăţirea comunicării cu membrii asociaţiei şi extinderea numărului de membri.
- Vizibilitatea asociaţiei în mediul extern şi mărirea numărului de parteneriate.
Meda BORCESCU