Decarbonizarea transportului și rolul hidrogenului

Sub acest titlu s-a desfășurat o conferință internațională, organizată de POLITICO și sponsorizată de IVECO și Nikola.

Evenimentul, organizat la începutul lunii octombrie, s-a concentrat pe găsirea celor mai bune metode pentru decarbonizarea transporturilor și rolul pe care îl poate juca hidrogenul.

Țintele ambițioase propuse de autoritățile europene sunt cu atât mai provocatoare, cu cât, astăzi, mai puțin de 0,1% dintre camioanele noi vândute au emisii zero.

În plus, motoarele electrice pe hidrogen (fuel cell) vor avea nevoie de stații pentru alimentare și, totodată, este necesară creșterea producției de hidrogen. La ora actuală, acesta este obținut din metan, însă soluția ecologică ar trebui să fie obținerea hidrogenului din apă.

Proiecte în lucru

Un exemplu elocvent oferit de reprezentanții IVECO și Nikola a fost legat de coridorul SCAN-MED al rețelei TEN-T (legătura dintre Scandinavia și Italia). Dacă, în 2030, jumătate dintre camioanele utilizate pe acest coridor ar utiliza hidrogenul. ar însemna 39.000 de camioane, care ar avea nevoie de 218 stații de reîncărcare, ar utiliza 328.000 de tone de hidrogen anual și 4,6 milioane de tone CO2 ar reprezenta emisii salvate. Această transformare ar fi realizabilă, din punct de vedere al IVECO și Nikola. De altfel, Iveco a trecut, deja, printr-o experiență similară, atunci când a lansat, cu câțiva ani în urmă, camioanele LNG. Astăzi, sunt peste 300 de stații de alimentare.

CNH Industrial și Nikola își propun ca primele camioane electrice cu baterii să apară la finalul anului viitor, iar cele pe hidrogen în 2023.

Comisia Europeană are țintele stabilite

Prezentă în cadrul evenimentului, Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, a reamintit importanța pe care Comisia Europeană o dă atingerii pragului de emisii neutre de CO2 până în 2050 și, implicit, a noilor ținte pentru 2030. Iar transportul va trebui să contribuie cu o reducere de 90% a emisiilor.

„Până la finalul acestui an, voi prezenta o strategie pentru mobilitate inteligentă, sustenabilă și rezistentă, în care vom detalia o viziune privind direcția în care vom acționa pentru atinge cât mai rapidă a rezultatelor dorite. Și toate modurile de transport vor contribui la această transformare”, a precizat Adina Vălean.

Măsurile și instrumentele implementate vor fi în corelare cu specificul fiecărui sector de transport.

„Sunt zone în care nu s-au făcut, până acum, mulți pași, precum transportul maritim și, de aceea, va trebui să avem o atenție specială, aici. Transportul rutier și cel aerian vor cunoaște, de asemenea, transformări. Însă va exista și o viziune globală, deoarece ne dorim încurajarea intermodalității, pentru că trebuie să mutăm cât mai multă marfă de pe șosele pe calea ferată și căile navigabile, acestea două fiind modurile de transport cele mai sustenabile. Pentru atingerea acestor obiective, vom dezvolta soluții digitale și terminale moderne”, a afirmat comisarul european.

Astfel, va exista un pachet de măsuri, un accent important fiind pus pe carburanții alternativi și infrastructura dedicată acestora.

„Pentru transportul rutier, există, deja, flote de camioane LNG și un anumit grad de dezvoltare a infrastructurii pentru acest carburant. Este un pas înainte, însă și acesta trebuie privit ca o etapă tranzitorie, deoarece, în viitor, țintim vehicule cu emisii zero. Suntem interesați să vedem cum potențialul oferit de hidrogen devine o realitate”, a explicat Adina Vălean.

La începutul anului viitor, Comisia Europeană va pregăti o directivă pentru infrastructura necesară carburanților alternativi.

„Până în 2025, avem ca țintă atingerea unui milion de stații de reîncărcare și realimentare. Avem în vedere ca aceste ținte să fie oglindite și din punct de vedere bugetar. Țintele au fost fixate și căutăm cele mai bune soluții pentru a le atinge. Sunt țări unde infrastructura se dezvoltă natural, cum ar fi stațiile de reîncărcare, în multe țări unde deja parcul de vehicule electrice este semnificativ, și pot fi și situații unde va trebui să intervenim financiar și/sau prin obligarea statelor la dezvoltarea infrastructurii”, a completat Adina Vălean.

Eurovinietă?

„Sunt dezamăgită de faptul că discuțiile legate de eurovinietă nu au progresat de multă vreme. La preluarea mandatului am analizat situația la zi și cred că există două elemente evidente care au potențialul de a îmbunătății lucrurile – cerul european unic și eurovinieta. Alături de principiul «utilizatorul trebuie să plătească», ar trebui să avem și «poluatorul trebuie să plătească». Este o propunere corectă și utilă. În urma discuțiilor cu partenerii din Consiliu așteptăm atingerea unei abordări unitare până la finalul anului și cred că în președinția Germaniei se va obține acest deziderat. Astfel, sper că la începutul anului viitor vom vedea mișcări importante în legătură cu eurovinieta”, a precizat Adina Vălean.

Eurovinieta nu este singurul instrument luat în discuție.

„Între timp, există dezbateri privind ETS (Emissions Trading Scheme – instrument pentru reducerea emisiilor pe drumuri) și vom vedea unde duc aceste discuiții, pentru că, în final, toate aceste instrumente vor trebui reglate pentru a nu risca ca populația să plătească de două ori pentru același lucru. Personal prefer eurovinieta. Avem nevoie de coerență în implementarea diferitelor instrumente – euroviniete, ETS și/sau noi standarde privind emisiile de CO2 pentru vehicule”, a completat comisarul european.

Mai pregătiți în fața pandemiei

Pandemia a dus la debutul ei la blocaje și întârzieri în granițe. Suntem acum mai pregătiți?

„Pandemia continuă să afecteze transportul persoanelor. Însă, în ceea ce privește transportul mărfurilor, nu sunt îngrijorată, pentru că toate statele europene au văzut beneficiile pe care le asigură cooperarea. Coridoarele verzi vor rămâne, indiferent de evoluția pandemiei, pentru că s-au dovedit foarte eficiente pentru buna circulație a mărfurilor, traversarea granițelor și siguranța angajaților din transporturi. Măsurile stabilite pentru trecerea granițelor și siguranța angajaților vor rămâne”, a arătat Adina Vălean.

Monitorizarea prin satelit a trecerilor de frontieră, precum și îmbunătățirea dialogului între statele membre ale UE, sunt, de asemenea, aspecte pozitive, dezvoltate în timpul pandemiei.

„Foarte eficientă este dezvoltarea punctelor de contact în statele membre. Astfel, am putut avea discuții interactive și împărtăși cele mai bune practici. Am dezvoltat aplicații pentru monitorizare prin satelit a traficului în diferite puncte (zone de trecere a granițelor) și acestea vom căuta să le păstrăm, pentru a asigura buna circulație a mărfurilor în pandemie și nu numai”, a declarat comisarul european.

Ținte de reducere a emisiilor de CO2

  • Reducere de 15% până în 2025 și între 5-10% vehicule de peste 16 t cu emisii zero (între 24.000 și 30.000 vehicule)
  • Reducere de 30% până în 2030 și peste 20% vehicule de peste 16 t cu emisii zero (peste 60.000 vehicule).

Adina Vălean, Comisar european pentru Transporturi: „Bineînțeles, vehiculele electrice au emisii zero, însă privim procesul de transformare din întreaga economie, nevoia în creștere de electricitate și trebuie să ne asigurăm că această energie electrică este produsă prin metode verzi. Nu ne dorim mutarea poluării de la utilizatori la producători. Există multe speranțe în legătură cu capacitatea hidrogenului de a ajuta la atingerea obiectivului privind un transport sustenabil, pentru viitor. Și nu doar pentru transportul rutier, ci și pentru cel naval și, într-un viitor mai îndepărtat, cel aerian și poate feroviar.”

Gerrit Marx, președinte CNH Industrial pentru vehicule comerciale și speciale și membru al Consiliului director Nikola: „Suntem încântați de oportunitățile existente pentru a transforma în realitate transportul pe distanțe lungi cu emisii zero și ne-am bucurat să împărtășim cum hidrogenul poate contribui la decarbonizarea industriei. Această transformare a început, deja, și CNH Industrial se află în prima linie. Lucrăm alături de Nikola pentru a contribui la finalizarea Tre BEV, astfel încât să putem începe producția la fabrica noastră JV din Ulm, Germania, începând cu al patrulea trimestru al anului următor.”

Mark Russell, Chief Executive Officer Nikola: „Suntem încrezători că Nikola Tre va stabili standardul pentru camioanele cu emisii zero și am fost mândri să sponsorizăm acest eveniment, având în vedere planurile ambițioase ale Comisiei Europene de a atinge neutralitatea în materie de carbon până în 2050. Credem că Nikola, în parteneriat cu CNH Industrial, poate juca un rol semnificativ în a ajuta la atingerea acestor obiective pentru piața transporturilor grele.”

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.