FM Logistic investește 20 de milioane de euro într-un depozit de 20.000 de metri pătrați, amplasat lângă București, dedicat industriilor farmaceutică și a cosmeticelor. Este piața pregătită pentru servicii care depășesc cu mult cerințele actuale ale clienților?
Cătălin Olteanu, directorul general FM Logistic România, apreciază că această investiție va deschide uși noi, oferind o soluție acelor companii care vor să fie amplasate strategic, în momentul în care, la nivelul Uniunii Europene, vor intra în vigoare cerințe noi în domeniu.
„Este adevărat că piața autohtonă este încă sensibilă la preț și nu cere nivelul de calitate pe care îl vom oferi noi, dar o va face. Sunt, deja, clienți care au început să se intereseze de provocările pe care perioada viitoare le va impune”.
Directorul general FM România a precizat că din ce în ce mai mulți clienți solicită, de exemplu, informații privind amprenta de carbon a clădirii.
„Deocamdată, nu vorbim decât despre o monitorizare, dar, în viitor, o să conteze. Acordul de la Paris este foarte clar cu privire la reducerea emisiilor de carbon. Și, dacă ne gândim la reglementări obligatorii în acest moment, la nivelul UE, care în urmă cu 10 ani nu reprezentau decât recomandări, direcția în care ne îndreptăm se conturează.”
Cătălin Olteanu a menționat că, pentru industria farmaceutică, se pregătește o mare revoluție, care va avea loc în momentul în care, la nivelul UE, serializarea va deveni obligatorie.
Concret, în acel moment, fiecare unitate de produs în parte va beneficia de o serie unică, aceasta fiind urmărită prin intermediul unui server general european. Altfel spus, producătorii vor transmite serverului central către ce depozit au plecat produsele (de la ce serie la ce serie), pentru ca, ulterior, să poată fi urmărit traseul fiecărei serii în parte.
„Este o mare provocare. Lucrăm, deja, la punerea la punct a unei metode de acțiune și control, pe care să o propunem pieței pharma, care ne va permite urmărirea seriilor, în condițiile în care, în depozit, se face, astăzi, picking la unitate. Soluția va fi gata la timp.”
Noul depozit va fi finalizat în luna octombrie, pentru ca, până în luna martie a anului viitor, să fie realizată certificarea, utilarea lui și mutarea clienților din depozitul pe care FM îl operează în cadrul parcului P3 din Chiajna.
„Am luat decizia de a investi într-un depozit propriu, pentru că depozitul în care activăm, în acest moment, nu ne mai permite dezvoltarea din punctul de vedere al spațiului și nu mai corespunde așteptărilor noastre. Și dacă tot am decis să construim ceva, de ce să nu obținem superlativul? Vrem să fie cea mai frumoasă și cea mai practică unitate de logistică deservind industriile farmaceutică și cosmetică. Am fost și suntem deschizători de drumuri în domeniu. Noi am fost primul furnizor 3PL care a oferit în România servicii dedicate industriei farmaceutice și sisteme dedicate cosmeticelor în care nu investiseră decât companiile care își făceau inside logistica.”
Directorul general FM România a afirmat că, în următoarea perioadă, se așteaptă inclusiv la clienți noi, ținând cont că, în momentul finalizării mutării clienților pe care logisticianul îi deservește în Chiajna, noul depozit va fi ocupat în proporție de 70%.
În opinia sa, piața va crește în următoarea perioadă, ținând cont de majorarea puterii de cumpărare a populației.
Și pentru că, în curând, cerințele vor fi mai mari inclusiv pe segmentul de bunuri de larg consum, FM analizează implementarea de roboți, în următorul an, inclusiv în depozitele din România.
„Grupul utilizează, deja, astfel de roboți; analizăm, în acest moment, oportunitatea implementării lor la nivel local, luând în calcul prețul forței de muncă. În ultima vreme, problema noastră nu a fost să recrutăm personal, ci să aducem oameni dintr-o zonă de calificare și cu o responsabilitate minime. Vom implementa, pentru sectorul pharma, e-shopper-ul, ținând cont de tendința de fragmentare a pieței, care implică livrări directe în farmacii, iar, pentru co-packing, am putea aduce brațe robot. Acuratețea operațiunilor va fi maximă, în acest context, ținând cont de faptul că mașina verifică în timp real ceea ce pregătește. Dacă în urmă cu un an estimam implementarea unor astfel de soluții într-un orizont de timp de 3-5 ani, astăzi intervalul a fost redus la un an”, a mai arătat Cătălin Olteanu.
50 de ani de experiență
FM Logistic a organizat, la mijlocul lunii iunie, în cadrul Clubului Diplomatic din București, tradiționalul eveniment Customer Day dedicat clienților companiei. Cu ocazia ediției din acest an, compania a sărbătorit, alături de clienți și principalii parteneri media, aniversarea a 50 de ani de FM Logistic, a jumătate de secol de viață al unei companii unice.
Povestea FM a luat naștere în anul 1967, într-o dimineață de toamnă, în luna octombrie, în Saint-Quirin, din regiunea Lorraine, Franța. Familiile Faure și Machet, cu spirit antreprenorial în domeniul transportului, s-au unit, pentru a fi mai puternice. Aceasta alianță este, de asemenea, o decizie naturală și logică, deoarece, în anii 1963 și 1965, aceste familii s-au unit și prin legătura căsătoriei.
În acest an, care marchează această frumoasă aniversare, FM Logistic se află la jumătatea planului strategic pentru 10 ani, stabilit în 2012, cu scopul dublării cifrei de afaceri până la 2 miliarde de euro, până în 2022, și, deja, resimte impactul unor proiecte strategice. Obiectivele de vânzări au fost depășite, cu fiecare an echipele devenind tot mai autonome, compania a devenit un jucător de referință în câteva piețe (Franța, Rusia, România, Polonia) și a dezvoltat o adevărată cultură a îmbunătățirii continue, în rândul echipelor.
Planul de dezvoltare FM Logistic se bazează, pe lângă expansiunea geografică, și pe inovație, aceasta realizându-se în conformitate cu normele pentru protejarea mediului. FM Logistic este pionier în crearea unor soluții logistice inovatoare (AGV, drone, roboți), fiind una dintre companiile care au implementat „pooling-ul”, o soluție inovatoare de consolidare a mărfurilor de același profil și ale cărei rezultate au fost recunoscute, aducând numeroase premii de-a lungul anilor (premiată la SITL- târgul internațional de servicii de logistică și transport), sau crearea Collaborative Routing Centres (CRC®) în 2015.
Cătălin Olteanu, director general FM Logistic România
„Ne dorim ca noul depozit să fie farmacia farmaciilor și vitrina cosmeticelor.”
1967-2017
Pe parcursul a 50 de ani, FM Logistic a devenit unul dintre cei mai importanți jucători logistici internaționali. Compania operează în 6 sectoare principale (alimentar, retail, industria bunurilor de uz casnic și îngrijire personală, cosmetic/ produse de lux, farmaceutic, produse industriale și electronice), este prezentă pe 3 continente și în 5 regiuni (Europa de Vest, Europa Centrală, Europa de Est, Asia și America Latină). Are 23.300 angajați și o cifră de afaceri de peste 1 miliard euro, realizată în proporție de 63% în afara Franței.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro