Nu cred că aș fi avut curajul să prezint redacției articolul ce urmează, dacă nu s-ar fi intitulat toată rubrica „părerea mea”. Revista pe care o țineți acum în mână este despre – și pentru – transportatori, iar cei care o fac sunt oameni cu „motorina în sânge”, dedicați meseriei. Are loc, aici, o părere mai puțin convențională, despre o temă care scoate, în continuare, în stradă, camioane, autobuze și taxiuri și despre oamenii care trăiesc cu ele și din ele?
Problema costurilor RCA este, desigur, una vitală. Ele, costurile, reprezintă o sumă fixă, deseori dureroasă, care nu se regăsește ca venit în kilometrii pe care îi vindem beneficiarilor sau pasagerilor noștri. Cu mașina pe drum sau acasă, în atelier sau nu, asigurarea costă la fel de mult, o cheltuială fixă și afurisită ca și amortizarea vehiculului, indiferent dacă acesta se mișcă sau stă pe loc. În plus, care dintre noi nu pornește la drum cu gândul: „eu conduc corect, nu provoc nimic, iar dacă celălalt e vinovat plătește asigurarea lui!” Și totuși…
În cele câteva milioane de kilometri pe care le-am condus în viață, de la camioanele cele mai grele și până la turismul de oraș, desigur că nu am fost nici eu ferit de ceva evenimente. Să luăm două dintre ele ca exemplu:
Germania…
Un bătrânel de 80 de ani, însă, aparent, încă foarte vioi, încurcă puțin pedalele și mă lovește din spate, în timp ce așteptam la un semafor. Portbagajul meu era, apoi, mai scurt cu un metru, iar cumpărăturile, abia făcute, ce se aflau înăuntru, formau un sos nedefinit, care se scurgea din el prin toate crăpăturile nou apărute. Un accident banal, pe care-l întâlnim zilnic.
După constatare (amiabilă, de altfel, fără poliție), cu notarea companiei de asigurări și a numărului de poliță a vinovatului, am chemat o platformă pentru ridicare și i-am spus adresa service-ului meu, unde îmi duc, de obicei, mașina la reparat. Ajuns acolo, am predat mașina și actele, inclusiv copia de pe asigurarea vinovatului, și am primit pe loc o mașină la schimb pentru toată durata reparației. Mi s-a făcut următoarea propunere: dacă accept la schimb o mașină dintr-o clasă mai mică, sau cu o dotare mai sărăcăcioasă decât a mea, nu voi plăti nimic pentru ea.
Dacă insist să fie una la fel de mare și să aibă cel puțin aceleași dotări, voi plăti 10% din taxa de închiriere, deoarece mașina mea nu va avea uzura acelor kilometri în plus. Pe de altă parte, însă, deoarece legea te obligă ca, la revânzarea automobilului să declari faptul că a avut un accident, chiar daca reparația s-a făcut ireproșabil, într-un service autorizat, să ai dreptul și la o despăgubire pentru pierderea morală a valorii acestuia datorită declarării accidentului.
Acasă, am mai făcut o listă cu cumpărăturile distruse, am adăugat chitanța de taxi până la service și am trimis scrisoarea, cu plata poștală la destinatar, la compania de asigurări. În aproximativ 10 zile am primit acești bani înapoi, precum și o propunere pentru daunele morale.
România, București…
Pe un bulevard aglomerat, o tânără domnișoara iese din parcare și îmi transformă mașina într-una cu numai 2 uși funcționabile, în locul celor patru din dotarea inițială. Și aici o înțelegere amiabilă, poliția la București nu vine dacă nu curge sânge. Platforma mi-a dus mașina acasă, pentru ca întâi trebuie dusă la locul de constatare al asigurării vinovatei, și era deja seară. Așa că, a doua zi, în concediu fără plată, am încărcat-o din nou și am dus-o acolo, unde s-a stabilit ce se schimbă din tabla îndoită și ce se repară. Adică au stabilit ei, nu eu! Și iată întrebarea: aveți CASCO?
Dacă da, o reparăm pe CASCO-ul dumneavoastră și apoi facem noi recuperarea de la asigurarea domnișoarei. Dacă nu, să știți că va dura mai mult până când primiți acceptul…
Restul nu trebuie să-l mai povestesc; o știți și voi: nu mașină la schimb, nu daune morale, nu și nu și nu…
Ce ne dorim?
Și aici intervine, poate, dilema în care ne aflăm. Ce ne dorim? Un RCA ieftin, pentru că nu ne privește direct (ce ne pasă cum îl despăgubește pe cel pe care l-am avariat?!) sau speranța că potrivnicul nostru vinovat are o asigurare de tip german, care-ți plătește și concediul fără plată dacă l-ai luat din cauza clientului lor? Răspunsul nu îl poate da decât o relație sănătoasă între preț și calitate, ca la orice alt produs pe care îl cumpărăm. Și, în plus, o legislație clară, care să reformuleze, cu o singură propoziție, definiția de asigurare: aceasta trebuie să te pună în situația materială, fizică și morală (dacă se mai poate), ca și cum acel eveniment nu s-ar fi produs!
Revin la exemplele din alte țări ale UE. Prima de asigurare de răspundere civilă (RCA) este calculată individual pentru fiecare asigurat în parte, în funcție de vârstă, experiență, antecedentele în materie de pagube produse, clasa vehiculului pe care îl conduce și chiar și numărului anual de kilometri parcurși. Din aceste date se calculează și riscul companiei. Iar sutele de companii de asigurări de pe piață rivalizează pentru atragerea clienților, prin prime cât mai mici, însă cu respectarea strictă a definiției de mai sus.
Plafonarea pentru o perioada de 6 luni a cheltuielilor pentru RCA, dată, prin ordonanță de urgență, anul trecut, este, în fond, doar o expresie politică de anulare a unor greve și manifestații costisitoare și distrugătoare de imagine și a scăpat de amenzi ale Consiliului European doar prin această limită de valabilitate în timp. Economia de piață ar ști să regleze aceste probleme fără niciun amestec, dacă nu ar exista înțelegeri tacite și periculoase între diferitele companii de asigurări, pentru menținerea unui nivel convenabil pe piață. Și când spun „convenabil”, atunci mă refer și la sărăcia dezarmantă a despăgubirilor oferite. Iată ce trebuie urmărit și pedepsit de legiuitor!
O lectură poate mai superficială a acestui articol, ar putea duce la senzația că autorul dorește prime mai consistente, pentru a crește calitatea asigurării. Total greșit! Dacă ajungem, însă, la o armonizare totală a condițiilor de asigurare și a calității despăgubirii în caz de accident, atunci se va ajunge și la raportul preț/calitate despre care vorbeam. În cazul specific dumneavoastră, stimați transportatori, care vă luptați din greu pentru menținerea unei concurențe juste pe piața de transport, acest echilibru se va vedea și în prețul, just și el, cu care vă veți putea vinde kilometrul parcurs, către clienții dumneavoastră.
Contrar tuturor gazetarilor care se vor citiți și răscitiți de marele public, îmi doresc mie și tuturor cititorilor revistei să nu trebuiască vreodată să vă amintiți de rândurile unui prezicător amator de la Ziua Cargo. Știu că ne dorim cu toții să ajungă un pic de Germania și la noi, da, cu asigurările lor, dar și cu salariile lor! Dacă vom reuși să copiem ceva și din disciplina lor, atunci vom reduce drastic numărul de accidente de pe șoselele noastre. Și, cu ele, desigur, și primele de asigurare…
Dan SCHNICK
dan.schnick@ziuacargo.ro
