5 mai 1990 este a doua mea zi de nastere! Explicatia urmeaza. Pe 3 mai, am plecat la Timisoara pentru a incarca doua mii de contori monofazati de la IAEM. Trebuie sa va spun de la inceput ca nu cred in semne sau in alte minuni de genul acesta, insa in cursa respectiva am avut parte de doua intamplari premonitorii pentru ceea ce avea sa urmeze.
In prima zi de deplasare, dupa ce am trecut de Turnu Severin si rulam pe viaductul Virciorova, un bulgar cu o cisterna, aflat intr-o depasire cel putin cretina, mi-a taiat calea si era cat pe ce sa ma arunce de pe pod. Pana la urma, nu s-a intamplat nimic si mi-am continuat cursa pana la Buzias, unde m-am cazat. A doua zi, am incarcat la Timisoara si, pe cand ma intorceam la hotel si traversam o localitate numita Cheveres, un nene cu o sareta s-a hotarat brusc s-o taie prin fata camionului meu. Am cam ajuns prin sant, dar nici acum nu s-a intamplat nimic! Pe 5 mai, am plecat din nou la Timisoara, unde mai aveam un rest de marfa de ridicat de la IRE-ul din localitate, am terminat, ne-am intors (eu si delegatul) la Buzias, ne-am luat catrafusele si am luat-o spre Sibiu.
Ghinion
Era prea tarziu pentru a ajunge la Bucuresti si, oricum, la vremea respectiva, nu exista tahograful care sa ma impiedice sa plec a doua zi de dimineata devreme, adica pe la unu-doua noaptea, pentru a fi la descarcat la sapte dimineata. Ca sa fiu cinstit pana la capat, cand am spus ca nu exista tahograful, aceasta unealta nu exista la firma la care ma angajasem in decembrie ’86, pentru ca, pana la data respectiva, lucrand in sistem de trafic combinat auto-cale ferata si carand transcontainere cam peste tot prin tara, ma impiedicasem destul de des de ceea ce insemna diagrama, ore de odihna si alte minuni de felul asta. Si ca sa va faceti o idee de ceea ce inseamna lipsa acestei ustensile de la bordul unui camion, am sa va spun ca in sase ani la Transcom si ITA Bucuresti am facut vreo doua sute si ceva de mii de kilometri, in timp ce, din iarna lui 88’ si pana la data la care am facut referire in titlu, implinisem vreo suta opt zeci de mii de kilometri. Cam pe acolo s-a oprit kilometrajul camionului meu cu care era sa ma fac praf si pulbere pe langa Sibiu. Dar, sa nu anticipam! Am ajuns fara nici un fel de incidente in orasul de pe Cibin, insa nu m-am dus nici la varul meu a carui curte era ticsita de propriile sale camioane, asa ca numai al meu mai lipsea, nici in curtea IRE-ului care oferea gazduire celor aflati in tranzit, ci la Dumbrava Sibiului, unde dormeam de foarte mult timp cand eram in trecere, asa cum, de altfel, am facut-o ani de-a randul la Conti in Targu Mures, apoi la Hotel Tineret in acelasi oras (atunci cand oamenii domnului Taracila, pe atunci ministru de interne, ne-au interzis accesul in centrul orasului ardelean), la Buzias, la Unirea in Iasi sau in propria cabina cand ma aflam prin alte parti ale tarii. La Dumbrava, ca niciodata, n-am gasit loc de cazare. Mi-am lasat delegatul la receptie pentru niste degustari din zona si eu am plecat mai departe pana la Curmatura Sibiului, unde speram sa gasesc o camera la vreo pensiune, undeva, dupa care trebuia sa ma intorc si sa-mi recuperez tovarasul in caz de reusita. Daca nu, mergeam si parcam in Sibiu la sediul firmei si dormeam la varul meu. Nenorocirea s-a intamplat la Podul Gociului, un loc in care calea ferata ingusta a tramvaiului care leaga Sibiul de Rasinari traverseaza soseaua, care face un “S”, de pe dreapta pe stanga. Lagarul rulmentului de la intermediar s-a spart, cardanul s-a infipt in asfalt, eu am pierdut controlul asupra directiei si m-am trezit intr-un pom. Masina s-a facut praf si pulbere, astfel incat, ulterior, din ea n-am mai recuperat decat motorul si cutia de viteze si cei doua mii de contori care, surprinzator, au ramas absolut intacti!
Noroc
Va rog sa ma credeti ca absolut tot ceea ce va voi relata in continuare s-a petrecut, in mintea mea cel putin, cu incetinitorul. Am vazut parbrizul zburand in decor, unde s-a facut tandari dupa vreo doua rostogoliri spectaculoase prin aer, scaunul meu s-a ridicat si s-a lipit de volan de asa maniera incat nici in ziua de azi nu stiu cum am scapat fara vreo fractura in zona bazinului, iar stalpul din dreapta al cabinei s-a dislocat din plafon si a traversat cabina iesind in afara prin geamul dormitorului din spatele meu. Punct. Si acum vin intrebarile! Am avut ghinion ca am facut praf si pulbere un camion aproape nou ca ani de exploatare, dar cu aproape doua sute de mii de kilometri parcursi sau am avut noroc ca am scapat viu si nevatamat, cu exceptia unei arcade sparte in momentul cand m-am ciocnit cu stalpul din stanga al cabinei? Am avut noroc ca delegatul, om de vreo cincizeci si ceva de ani la vremea respectiva, nu se afla in cabina in momentul accidentului, pentru ca nu ar fi supravietuit in mod sigur acestuia, sau am avut ghinion ca din camionul meu n-a mai ramas aproape nimic? Am avut ghinion ca m-am intors din cursa cu camionul facut praf si urcat pe trailer sau am avut noroc ca marfa pe care o transportam, si care era de cel putin trei-patru ori mai valoroasa decat masina, a ramas intacta? Am avut noroc sau am avut ghinion in dupa-amiaza zilei de 5 mai 1990 la Podul Gociului? Eu zic ca am avut noroc si tocmai de aceea consider acea zi ca fiind o a doua zi de nastere a mea! Ramane asa: am avut noroc! Trei saptamani mai tarziu, dupa ce am schimbat sasiul, cabina, puntile si alte “amanunte” eram la Ovidiu, in Constanta, dupa hartie…
Soarta
In fiecare dimineata, plec de acasa prin fata pietei Salajan pana pe Splai, unde virez la dreapta pana la podul Timpuri Noi, unde virez la stanga spre Sincai, de unde mai am putin pana la munca. De foarte multe ori, prind semaforul de la Timpuri Noi pe rosu. In acel moment, de masina se apropie un cersetor, destul de tanar de altfel, si-si cere obolul. Cateodata, ii dau cate ceva. De foarte multe ori, nu! Problema este daca eu am ghinion ca-l intalnesc in fiecare dimineata pe tipul ala sau am noroc ca guvernarea actuala nu m-a adus, inca, si pe mine in starea acestuia? Daca stau sa ma gandesc bine, eu nu pot sa ajung asa, pentru ca ar trebui sa pierd tot ceea ce am si, in mod sigur, inainte de a se intampla asa ceva, tot as reusi sa fac ceva sa ajung la inchisoare, in urma caruia statul ar trebui sa ma cazeze, sa ma imbrace si sa ma hraneasca o buna bucata de vreme, inainte de a ma declara iresponsabil, ceea ce ar fi in dezavantajul sau, pentru ca ar trebui sa continue cu hranitul, imbracatul etc sau sa ma elibereze pe strazi, situatie in care as recidiva! Stiti cum se spune: recunosc fapta si ma gandesc la alta! Daca, insa, excludem din ecuatie ceea ce ar putea sau nu sa mi se intample mie, revenim la celalalt personaj, si anume cersetorul. Omul acesta are in mod sigur ghinion pentru ca traieste in interiorul unui stat care este incapabil sa aiba grija de proprii sai cetateni. In orice tara normala, statul are grija de cetatenii sai dezmosteniti de soarta. Ofera protectie, construieste camine sau azile, face ceva pentru acesti oameni, care, in marea lor majoritate, nu sunt vinovati de felul in care au ajuns. La noi, statul taie salarii, mareste TVA, scurteaza pensii pentru ca pensionarii sa iasa din sistem pe cale naturala si mareste pretul la combustibil, desi pe piata mondiala pretul petrolului a scazut drastic din cauza micsorarii consumului determinata de criza. Masuri disperate, care nu vor duce la nimic bun! Tot ce pot spune este ca avem un ghinion profund ca locuim in aceasta tara si ca domnul Cuza nu poate fi inviat!
Epilog
… De ceva timp, nu mai pot scapa de domnul Huidu! Toata lumea il plange! N-are de ce! Daca domnul respectiv avea ghinion, se afla pe acel sector de drum intr-o zi de lucru si dinspre Brasov ar fi urcat in momentul accidentului nu un Logan, ci un camion. In acest moment, familia Huidu ar fi fost o amintire. Intr-o seara, un alt nene de la o televiziune ne-a demonstrat cum se taie curbele la dreapta. Curbele astea nu se taie decat daca vrei sa o iei prin gradinile oamenilor, unde nu esti in pericol sa te intalnesti cu nici un autovehicul. Cel mult cu vreo coada de lopata din partea proprietarului. Curbele la stanga se taie! Dar eu nu pot concura cu domnul respectiv in explicatii, mai ales ca dansul are „trilioane” de kilometri strabatuti la volan. Eu, in treizeci si sase de ani de condus, n-am ajuns decat la vreo doua milioane, si aia in majoritatea lor la volanul unor camioane. Ce sa va spun? Avem mare ghinion ca tara e plina de specialisti in orice, numai in ceea ce trebuie, nu!
Laurentiu MIREA
Sofer Electrica
