DKV Euro Service se îndreaptă cu pași repezi spre soluția unui aparat de bord unic, pentru toată Europa.
DKV Euro Service a făcut, anul acesta, pași importanți în direcția introducerii unui nou sistem de decontare a taxei de drum pentru toate țările din Europa care folosesc sisteme de taxe de drum prin satelit. Încă de anul trecut, compania a anunțat Toll4Europe, un joint-venture al DKV Euro Service GmbH cu T-Systems International GmbH și Daimler AG, iar, anul acesta, entitatea fondată de cei trei parteneri și-a început activitatea operațională, după ce toate autoritățile competente și-au dat acordul pentru formarea acestui joint venture.
Nou înființata companie, Toll4Europe GmbH, are ca obiectiv să diminueze complexitatea procesului dintre entitățile naționale responsabile cu colectarea taxelor de drum și furnizorii de servicii. Platforma Toll4Europe GmbH va permite furnizorilor de servicii, indiferent de mărimea lor, să ofere clienților lor serviciul EETS în calitate de distribuitor. Toll4Europe va fi guvernat de T-Systems, o companie cu peste 14 ani de experiență în domeniul taxei de drum și care, pe lângă tehnologie, este responsabilă și de partea de management a partenerilor de vânzări. Daimler contribuie pentru integrarea viitoare a unității On-Board în vehicul. DKV contribuie cu experiența sa de peste 25 ani în domeniul taxelor de drum, precum și cu know-how-ul privind decontarea a 30 de sisteme de taxe de drum la nivel european, pentru cei 140.000 clienți din prezent.
Introducerea noii soluții este planificată pentru anul 2018 și va fi posibilă prin intermediul unui aparat de nouă generație, Sitraffic Sensus Unit, produs de Siemens. Aparatul este echipat cu o tehnologie hybrid pentru taxele de drum, astfel că poate înregistra și calcula atât taxele bazate pe sistemul DSRC (Dedicated Short-Range Communications), cât și cele în sistem GNSS (Global Navigation Satellite System). Utilizatorul poate instala singur unitatea la bord și o poate muta între autovehicule. Nu este necesară o instalare care consumă timp sau modificarea dispozitivului într-un atelier de specialitate. Înregistrarea taxei și activarea pentru o anumită țară sunt realizate ușor, prin intermediul portalului online DKV. Datele sunt transmise prin conexiune fără fir către unitatea OBU, iar aparatul nu mai trebuie înlocuit în cazul schimbării vehiculului.
Unitatea de bord va acoperi, inițial, Belgia, Germania, Franța, Austria și Polonia. Planul este să integreze Italia, Portugalia, Spania și Ungaria chiar de la lansare, sau imediat după aceea. Pe termen mediu, obiectivul este acela de a colecta toate taxele de drum, de poduri și de tunel prezente, dar și viitoare, utilizând același dispozitiv unic.
Decontarea taxei de drum din Croația
DKV caută, permanent, soluții să eficientizeze activitatea clienților și să completeze soluțiile de taxe pe care le oferă. Astfel, o altă etapă importantă în acest sens a fost reprezentată de decontarea taxelor de drum din Croația în sistem post-pay, DKV Euro Service fiind primul furnizor care asigură acest serviciu.
Croația este o țară importantă de tranzit pentru mulți transportatori români și internaționali, care traversează statele din Balcani, pe parcursul a numeroase drumuri internaționale, ce încep sau se termină în diverse țări din Europa.
Din al doilea trimestru al acestui an, DKV Euro Service a devenit primul furnizor oficial de carduri de combustibil și de servicii care decontează taxele de drum ale operatorilor de autostrăzi HAC și ARZ. Acest lucru le va permite clienților să evite cozile lungi și să-și diminueze costurile. Clienții DKV pot obține unitatea de bord ENC pentru vehiculele cu greutatea totală admisă de peste 3,5 tone, dar și pentru autocare. Prin acest serviciu, primesc înapoi până la 35% reducere de la operator. În plus, pot utiliza benzile ENC de la cabinele de taxare, care economisesc timp.
Toate categoriile de vehicule din Croația sunt obligate să plătească taxe de trecere, dar cele pentru vehiculele din categoriile III și IV pot fi plătite prin intermediul DKV. Unitatea de bord poate fi obținută după un proces de înregistrare rapid și simplu, la un punct de vânzare, utilizând cardul DKV, și poate fi atașată imediat în interiorul vehiculului.
DKV Euro Service, unul dintre liderii locali în materie de servicii de mobilitate, va continua să dezvolte și să actualizeze permanent portofoliul de soluții pentru taxe de drum.