De această dată, dorim să vă povestim mai puţin despre o construcţie specială (deşi o mină reprezintă în sine o structură absolut spectaculoasă), ci despre drumul pe care îl parcuge, de la salină până pe mesele noastre, substanţa fără de care nu ar exista viaţă… iar gustul mâncărurilor ar fi mai sărac. Ce poate fi mai… inedit?
„Sarea are ceva sfânt în ea, ea se găseşte atât în lacrimile noastre, cât şi în apa oceanelor“, spunea Khalil Gibran. Nu e de mirare că, de-a lungul istoriei, a fost chiar şi monedă de schimb sau motiv de războaie. Iar poporul ce deţine această resursă minerală nepreţuită poate fi considerat binecuvântat. Cunoscută ca fiind unul dintre cei mai vechi producători de sare, România deţine un potenţial important în ceea ce priveşte această resursă naturală, ea situându-se din acest punct de vedere între primele ţări din Europa.
Slănic Prahova – un munte de sare
Zăcământul de la Slănic Prahova este cu adevărat impresionant. Discutăm de 2,5 km lungime pe 500 de metri lăţime, iar adâncimea în mijlocul zăcământului depăşeşte 500 de metri. S-a stabilit că în erele geologice, aici a existat un lac care a secat, dar comunica în anumite perioade ale anului cu marea. În fiecare an un nou strat de sare se depunea şi astfel se explică straturile suprapuse ce pot fi observate pe pereţii exploatării. Exploatarea se aseamănă cu un bloc înalt, cu multe camere, care însă este construit de sus în jos, iar legătura între etaje se realizează pe un drum în spirală. Şi bineînţeles, drumul, pereţii, plafonul… totul este din sare. Nu este nevoie nici măcar de un sistem de susţinere. Sarea asigură şi acest lucru. „Este utilizat un sistem de camere mici şi pilieri pătraţi. A fost numit aşa pentru că s-a renunţat la exploatarea cu camere mari, trapezoidale, care aveau înălţimi de 50 de metri şi deschideri de 36 de metri. Faţă de exploatarea veche, acum sunt camere mici, de 8 metri înălţime şi 13-14 metri lăţime. Actuala exploatare poartă numele Mina Cantacuzino“, ne-a explicat Florin Chipeşiu, director tehnic Salina Slănic Prahova. Pe scurt, fluxul de producţie presupune o succcesiune de operaţiuni: havare, perforare, încărcarea găurilor cu explozibil, împuşcarea frontului de abataj, încărcarea şi transportul la benzi, de unde sarea este scoasă la suprafaţă. Haveza taie sarea înainte de împuşcare şi creează o suprafaţă plană, pe care mai târziu se poate circula bine şi, în plus, nu se uzează prea repede cauciucurile autobasculantelor. Mai mult decât atât, creează astfel o a doua suprafaţă liberă la lucrările de împuşcare. După împuşcare, sarea este încărcată, cu ajutorul încărcătoarelor frontale, în basculante şi dusă la capătul benzii ce o transportă la suprafaţă. Pentru transportul sării din fronturi sunt utilizate autobasculante. Distanţa pe care trebuie să o parcurgă acestea este una scurtă, de la etajul 11 la etajul 10, acolo unde este capătul benzii transportoare şi, astfel, se pot transporta rapid cantităţi mari de sare. La suprafaţă există instalaţii de preparare, concasoare pentru a aduce sarea la dimensiunile dorite, fiind apoi ambalată şi depozitată. Conform legii, sarea pentru consum uman se iodează în instalaţiile aflate de asemenea la suprafaţă.
De aici, transportul către utilizatori este în general asigurat de către clienţi.
„Ca utilaje avem autobasculante, încărcătoare şi utilaje de perforat. În funcţie de cerere, producţia poate fi crescută foarte mult. Astfel, în fiecare iarnă, asigurăm satisfacerea solicitărilor pentru deszăpezire“, a precizat directorul tehnic. La ora actuală, la exploatare lucrează personal care asigură nevoile pentru lucrări miniere, de evacuare a apei, electricieni, pentru întreţinerea utilajelor, dirijarea curenţilor de aer, construcţii subterane… „E o meserie frumoasă şi riscantă, pentru că se lucrează cu explozivi, în subteran. După cărbune, e a doua ocupaţie ca periculozitate. Însă, oamenii sunt bine instruiţi şi n-am avut probleme. De altfel, doar o greşeală în muncă ar putea crea probleme, nu altceva. Camerele sunt realizate conform unui proiect. E un labirint de sare, iar direcţia lucrărilor miniere este asigurată de către topograf“, a explicat Florin Chipeşiu. Cea mai mare cantitate de sare merge astăzi către dezgheţarea drumurilor, industria înregistrând scăderi importante în ultimii ani. Ajunsă la etajul 11 şi aproximativ 200 m adâncime, exploatarea în actuala mină se află la finalul ei. „Un etaj este exploatat 4-5 ani, apoi trebuie să cobori din nou. La etajul 11 se încheie exploatarea Cantacuzino. În următorii 4-5 ani, o nouă exploatare va fi deschisă şi va purta numele Mina Slănic. În această nouă mină se va schimba tehnologia de exploatare, fiind introduse pentru prima dată în România combine pentru tăierea mecanizată a sării“, a arătat directorul tehnic.
În anul de graţie 2013…
…Societatea Naţională a Sării S.A. (S.N.S. S.A. Salrom) deţine şapte sucursalele ce cuprind mine de exploatare a sării, şi anume Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, Salina Târgu Ocna, jud. Bacău, Salina Slănic, jud. Prahova, Salina Ocna Dej, jud. Cluj, Salina Praid, jud. Harghita, Salina Cacica, jud. Suceava şi Salina Ocna Mureş, jud. Alba. Cantitatea de sare exploatată este direct proporţională cu cererea pieţei, astfel fiind imposibil de precizat o cantitate fixă de sare exploatată în decursul unui an. Însă, conform datelor furnizate de SNS, făcând o medie anuală a producţiei, putem spune că, anual, se extrag aproximativ 2 milioane de tone. Exploatarea zăcămintelor de sare se realizează pe tot parcursul anului, dar, de regulă, caracterul sezonier al exploatării şi comercializării sării se regăseşte în produsul destinat dezgheţării drumurilor. Deci, în sezonul rece, societatea înregistrează un vârf de producţie. În afară de consumul uman, sarea extrasă este folosită şi în industria chimică, soluţie pentru obţinerea în principal a produselor clorosodice, pentru deszăpezire, în zootehnie, cât şi pentru alte activităţi, dintre care amintim pe cele mai reprezentative: textile-pielărie, energie electrică (termocentrale), industria lemnului şi hârtiei, industria constructoare de maşini, dedurizarea apei, prepararea de vopseluri şi lacuri, industria cosmetică.
Slănic Prahova, partea turistică
Care dintre noi nu a auzit deja – ba chiar şi vizitat – celebra salină de la Slănic Prahova? Cine nu îşi mai aminteste de sculpturile în sare ale busturilor marilor personalităţi istorice şi literare, de la Decebal şi Traian, trecând în vizită pe la Mihai Viteazul şi ajungând la celălalt Mihai – marele nostru poet naţional? Nu departe de Bucureşti, mina Unirea a fost deschisă vizitării după anul 1970, accesul vizitatorilor fiind asigurat prin coborârea cu o „colivie“ prin puţul de extracţie, amenajat pentru transportul de persoane, până la adâncimea de 208 m. Aceste „palate de sare“ cu un microclimat constant, temperatură de aproximativ 13˚ C, umiditatea aerului de circa 60% şi aerosoli salini cu efecte terapeutice asupra sănătăţii, au fost amenajate atât pentru agrement cât şi pentru tratament. Ca urmare a volumului mare de sare excavată, 2,9 milioane mc, s-au creat cavităţi cu volume gigantice, cele 14 camere cu profil trapezoidal având circa 80.000 de metri pătraţi. Iar într-unele dintre acestea au fost amenajate terenuri de sport, volei, handbal, tenis şi minifotbal, locuri de joacă pentru copii, carting, jocuri mecanice. În salină există un spaţiu delimitat, dotat cu paturi, scaune, mese, unde vizitatorii cu afecţiuni respiratorii pot petrece câteva ore în linişte. În mina Unirea se organizează diverse competiţii sportive, concursuri şi expoziţii. În mina Mihai, amplasată pe vertical, separată printr-un planşeu de 40 m de mina Unirea, se desfăşoară concursuri naţionale şi internaţionale de aeromodelism (acest lucru este posibil datorită climatului deosebit în care viteza de circulaţie a aerului este aproape de „0“), ocazie cu care este permis şi accesul turiştilor.
Un pic de istorie
Conform surselor istorice, citate de Salrom şi publicate şi pe site-ul companiei, exploatarea zăcământului de sare de la Salina Slănic Prahova este efectuată de peste trei secole, aceasta fiind cea mai recentă ca atestare documentară. Începuturile istoriei salinei datează din jurul anului 1685, an în care spătarul Mihail Cantacuzino a realizat că în regiunea Slănic Prahova există un zăcământ de sare şi, astfel, vrând să deschidă o mină, a cumpărat moşia Slănic. Din documentul care consemnează tranzacţia, mai reiese faptul că înainte de anul 1685 au existat vechi ocne de sare, de adâncimi mici, la 5 km est de Slănic (Teişani). În anul 1688, pe Valea Verde, a fost deschisă prima exploatare, urmând ca între anii 1689-1691 să fie deschise şi exploatările de la Baia Baciului, de către spătarul Cantacuzino. În anul 1713, Mihail Cantacuzino donează atât moşia sa din Slănic cât şi ocnele de sare, Mănăstirii Colţea din Bucureşti.
Între anii 1601-1700, exploatarea sării în zonă s-a efectuat la Baia Verde, Dorobanţeşti şi la Baia Baciului, prin metoda de tip „clopot“, în care accesul se realiza prin două compartimente: unul vertical care se folosea pentru scoaterea sării, iar celălalt oblic pentru intrarea şi ieşirea din ocnă. Din anul 1912 s-a mai extras sare şi din exploatarea Mihai, ce a funcţionat simultan cu exploatarea Carol (Principatele Unite). În acelaşi an a fost introdus iluminatul electric în mina Mihai. Lucrările de exploatare s-au încheiat în 1943 când s-a trecut la o nouă exploatare sub minele Carol şi Mihai. Această mină s-a numit Unirea şi din ea s-a extras sare până în 1970, când exploatarea s-a mutat în mina Victoria.
Aplicaţii şi produse
– sare alimentară – destinată consumului uman direct sau industriei alimentare;
– sare pentru deszăpezire – se poate împrăştia sub formă de soluţie salină şi ca agent antiderapant în combinaţie cu nisipul;
– sare hrană animale, bulgări sau brichete;
– sare industrială – chimică, tăbăcarie, industria lemnului, industria textilă, lacuri şi vopsele, hârtie, mase plastice, metalurgică, farmaceutică;
– sare pentru dedurizarea apei – tablete şi bulgări
Raluca MIHĂILESCU
raluca.mihailescu@ziuacargo.ro
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
