Dezvoltarea unei afaceri înseamnă nu doar o ecuație financiară corectă, ci presupune mai ales curaj și capacitatea de a oferi servicii cu adevărat utile. Am discutat cu Dumitru Becșenescu, proprietarul Grupului de firme Antares, despre mediul de afaceri din România.
Ziua Cargo: Este mediul de afaceri românesc unul dificil?
Dumitru Becșenescu: În general, a face afaceri nu reprezintă un lucru atât de complex, dacă respecţi nişte reguli simple. De exemplu, respectarea clientului nu trebuie privită doar ca o simplă sintagmă. „Clientul are dreptate!“ tradus prin preocuparea de a mulțumi clientul, în aparență un detaliu, este în fapt esența unui business sănătos. A ignora sau a minimiza importanța nemulțumirii unui client este modul prin care acceptăm cu ușurință compromisul, afectând calitatea serviciului. Clientul trebuie respectat, aproape idolatrizat, pentru că datorită lui existăm. El ne dă privilegiul de a își pune încrederea la dispoziția noastră, într-un fel sau altul. Practic, dacă în afaceri realizăm că principala preocupare este mulțumirea clienților, celelate lucruri vor veni de la sine.
Una dintre activitățile principale ale Grupului Antares este transportul rutier de pasageri. A fi transportator presupune existența unei experiențe specifice?
Noțiunea de om de afaceri nu trebuie să fie legată de specializarea pe un anumit segment. Nu cred că trebuie, de pildă, să ai cunoștințe specifice de transport pentru a dezvolta o afacere în acest domeniu.
Poate suna nefiresc, dar, din păcate, mediul de afaceri este viciat tocmai de aceia care consideră că a obține profit este principalul scop în afaceri. A face afaceri înseamnă mult mai mult, înseamnă a avea preocuparea lucrului bine făcut. Succesul și, implicit, profitul vin ca o consecință firească. Sensibilitatea omului de afaceri nu trebuie să fie la profit, ci la satisfacția dată de fidelizarea clientului.
În organizația mea am indus această percepție. Îmi place să cred că oamenii mei au o mentalitate sănătoasă, că au nişte valori asumate… Bineînţeles, așezate pe un fundament solid, având un job bun, stabil.
Nici începuturile mele ca om de afaceri și nici perioada de dinainte nu au legătură cu transportul. Am început să fac afaceri în 1993. Eram ofițer în marina comercială şi, deşi câştigam destul de bine, am simţit că vreau și că pot mai mult. Am simțit spiritul antreprenorial. Am început prin a planta morcovi la ţară, m-au ajutat părinţii foarte mult, ca să întreţină creşterea recoltei, pe care, ulterior, am vândut-o la o fostă firmă de legume şi fructe. Cu acei bani am început comerțul cu produse petroliere, cumpărând prima cisternă de motorină. Având nevoie de autorizaţie de la Ministerul Industriilor, și care nu se putea obţine fără o staţie peco, am închiriat o stație de incintă din autogara care acum aparține Antares.
Era o afacere mică, vindeam la câteva firme, cam 20 de tone pe lună.
Apoi, am început să vând gaz în butelii de aragaz, eram primul antreprenor privat care dezvolta o astfel de afacere din Oltenia și probabil din România. Aveam o mașină cu obloane, închiriată, şi 100 de butelii cumpărate cu bani împrumutaţi de la un coleg de facultate. Treptat, am început să dezvolt această afacere și am ajuns să avem, la acest moment, peste 1.800 de centre de vânzare, în 10 judeţe.
În 2010, am vândut staţia de îmbuteliere unor investitori italieni cu 1,5 milioane de euro şi am construit ulterior alta, ceva mai mică, cu 300.000 euro.
Este un exemplu de afacere reușită?
Nu urmăresc să cumpăr ieftin şi să vând scump, nu asta este așteptarea mea de la a face afaceri. Niciodată nu mi-am numărat banii din buzunar şi nu am stat să mă gândesc prea des ce valoare au activele mele. Confortul psihic pe care îl dau banii contează, dar mai importantă este responsabilitatea majoră pe care ţi-o dă afacerea.
Tot ce am realizat a fost pentru că am simţit potenţialul unui segment de afaceri şi pentru că am ştiut să profit de oportunităţi. În mare parte, hotărârile pe care le iau se bazează pe feelingul meu, dar și pe informaţiile altora, pe care eu am capacitatea să le filtrez. Dacă nu ai acel feeling al investiției inteligente, nu poţi să faci business, e foarte clar.
Conduceți în mod direct afacerile pe care le-ați dezvoltat?
Controlul este important. Este şi rău şi bine să joci un rol executiv, te ajută să ai control, dar îţi frânează din inițiativă, trebuind să te ocupi de alte aspecte.
A fost o perioadă în care, datorită afluxului mare de proiecte în derulare, am pierdut controlul. Mi se prezentau cifre, grafice, ce arătau bine pe pereţi, însă, în realitate, eram hrănit cu iluzii din dorința managerilor mei de a epata și de a impresiona.
Practic, munceam pentru bancă, pentru stat şi pentru cei care aveau preocuparea de a își rezolva problemele lor și nu ale companiei, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Şi eu, fiindcă eram foarte ocupat, am greşit acceptând să las business-ul în mâna altora.
Acesta este motivul pentru care ați introdus un sistem atât de complex de control pe autobuze?
Mi-am dat seama că pârghiile de control, cu costurile pe care le aveam, nu erau eficiente în transport. În România, există o problemă generală de mentalitate. Atunci mi-a venit ideea cu camerele de filmat.
Într-o afacere de anvergură nu poți și nici nu trebuie să controlezi la nivel de individ, ci să ai o bună organizare pe paliere. Nu trebuie să te bazezi însă doar pe o sursă de informare, pentru că oamenii au tendinţa să transmită eronat informațiile şi ar fi o greșeală să le iei ca atare. Informațiile trebuiesc procesate.
Cât de important este câștigul financiar într-o afacere?
Nu este o abordare bună de business să îţi propui doar să câştigi. Eşti pierdut dacă faci asta. Trebuie să îţi propui mai degrabă ca business-ul tău să însemne ceva în ecuația evoluției sănătoase a societății, să creşti și să te consolidezi. Apoi, profitul vine de la sine.
Sigur că banii sunt, în final, răsplata muncii, nu aș vrea să fiu înțeles greșit, nu fac protecţie socială. Nu acţionez cu sufletul, pe care îl păstrez doar pentru viaţa personală. Deși nu îmi face plăcere, sunt capabil să tai în carne vie (figurativ vorbind, desigur) când este nevoie. În același timp însă, vreau ca angajații să realizeze că Antares este o familie şi că eu chiar apreciez eforturile lor. Nu îmi place să concediez oamenii, dar o fac fără remușcări atunci când acest lucru se impune. Tot timpul adaptez și implic oamenii la performanţa companiei.
Totodată, nu sunt adeptul compromisurilor. Decât să lucrez cu cineva care nu are performanţă, prefer să îi vacantez locul. Poziţionez oamenii acolo unde au competențe, conștientizând faptul că fiecare dintre noi avem și calități și defecte. Rolul meu este să ofer companiei resursele cele mai potrivite.
Ce surse de inspirație aveți pentru a inova?
Este în firea mea să gândesc mult. Am jucat şah de performanţă şi acest lucru m-a ajutat foarte mult în afaceri, mi-a dezvoltat atenţia distributivă.
În general, ideile de inovaţie vin în vacanţe, atunci când sunt relaxat. Am învăţat de la viață că nu trebuie să desconsideri nicio oportunitate, oricât de mică ţi s-ar părea. Nu trebuie să respingi nimic fără să evaluezi, filtrează și poate că o bucăţică din acel ceva te va ajuta cândva.
Întotdeauna mi-a plăcut să fiu altfel decât ceilalţi, să fiu diferit.
Mi se pare senzaţional fluxul tehnologic actual. Nu voi face performanţă în acest domeniu deoarece nu-l stăpânesc, însă dacă aș avea o idee pe care aș putea să o dezvolt într-o aplicaţie, ar fi perfect. Îmi plac foarte mult lucrurile inovative – încă de mic mi-a plăcut să inventez lucruri noi. Nu caut ideile cu înverșunare, mai degrabă le prind din zbor. Ascult știrile, în special pe cele financiare, și încerc să fiu conectat la ceea ce se întâmplă în țară și în lume în acest domeniu.
Cum priviți viitorul?
Tot timpul am fost și voi fi un optimist. Business-urile mele, foarte diferite unul de celalalt, s-au ajutat unele pe altele. În plus, mi-a plăcut mereu să risc calculat, niciodată nu am riscat totul. Mă consider un bun manager de criză. Managementul de criză e ca mersul pe sârmă, nu ai voie să iei decizii greșite. Niciodată nu am simţit un disconfort major într-o situație dificilă. Am o capacitate echilibrată de a gestiona perioadele de criză, nu mă panichez, gândesc lucid și găsesc soluţii.
Aş putea spune că, după începutul crizei, am făcut mai multă performanţă în ceea ce privește consolidarea business-urilor mele. Criza a fost un filtru purificator, a făcut ca oportuniștii și cei fără principii să se autoelimine, lăsând locul unui mediu mai sănătos.
Cum percepeți relația cu statul?
Statul este cel căruia îi eşti dator să îi plăteşti ceea ce i se cuvine. Ţara se dezvoltă prin contribuția noastră. Respect instituţiile statului câtă vreme creează posibilitatea de a asigura aceleași reguli pentru toți jucătorii de pe piață.
Părinții mei m-au crescut cu ideea de corectitudine încă de mic. Sunt un om corect, îmi plac regulile și respectarea lor.
Din păcate, mulți dintre români nu au acea conştiinţă naţională, nu conștientizează că ei și copiii lor sunt de fapt beneficiarii resurselor statului și că trebuie să îl respecte mai mult.
Sigur, este frustrant când vezi milioane de euro care se scurg fără nicio noimă pe autostrăzi scumpe, de proastă calitate, sau când ești privit zeflemist de oameni pricopsiți prin fraudarea statului, care te sfidează şi care, de multe ori, sunt cei care deţin controlul.
Îmi place să am o bună relaționare cu statul. Totuși, nu am ezitat să dau în judecată instituții ale statului atunci când am considerat că mi se face o nedreptate.
Dar patronatele?
Motivul pentru care nu prea cred în ideea de patronat în Romania este acela că, la noi, patronatul nu realizează propriu-zis o entitate unită. Din păcate noi, românii, ne trădăm foarte ușor aproapele. Nu sundem solidari unii cu alții iar acea consistenţă şi fermitate în acțiuni nu sunt întâlnite prea des. Pe de altă parte, este şi un alt aspect tipic românesc, dorinţa de a deține puterea, ceva de genul „De ce să fie el președintele meu, nu pot să fac un alt patronat al cărui președinte să fiu chiar eu?“
Pregătiți schimbul de generații?
Investesc foarte mult în educația copiilor şi am satisfacţii pe măsură. Am trei copii, doi baieți, Robert – 20 ani și Denis – 16 ani și o fetiță, Antonia – 2 ani. Ambii băieți studiază în străinătate, Robert este student la UC Berkeley în Statele Unite ale Americii, iar Denis, din toamna viitoare, la Aiglon College în Elveția. Îmi doresc ca ei să evolueze la un alt nivel.
Am un oarecare regret că nu am avut posibilitatea să fac o şcoală de business – așa au fost vremurile. Iar faptul că fiii mei fac o școală de business va fi un mare plus pentru afacere, tinerețea și școala lor se vor completa foarte bine cu experienţa mea.
Aşa îmi imaginez viitorul, juniorii mei făcând un business de anvergură, iar eu fiind consilierul lor, în timpul liber jucând golf şi văzând cum cresc nepoții.
„În business nu am simpatii sau antipatii. Îmi place însă foarte mult să respect principiile pe care eu le consider sănătoase.“
„Ceea ce contează sunt seriozitatea şi respectul pe care le ai pentru clienţi. Am urmărit permanent ca oamenii să aibă încredere în mine. Nu mi-am asumat niciodată lucruri pe care am ştiut că nu pot să le fac.“
„Avem o problemă în România cu calitatea oamenilor – conştiinţa se cumpără ieftin aici.“
„Sunt un tip modest, nu îmi place să epatez. Îmi place să aleg funcţional, nu pentru aparenţe luxoase. Îmi place la nebunie business-ul, nu pentru bani, ci pentru provocare. Omul de afaceri pe care îl admir și care reprezintă un model pentru mine este Warren Buffett.“
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
