Răspunsul depinde cel mai mult de atitudinea fiecărui antreprenor (operator de transport persoane în cazul de față) în fața pandemiei, de modul în care este tratată această situație extremă, pe care nimeni din generațiile aflate în activitate nu a mai întâlnit-o.
Până o să ajungem să găsim răspunsul la întrebarea din titlu, trebuie, mai întâi, să răspundem la deja clasicele întrebări zilnice legate de venituri, costuri, cheltuieli, rentabilitate, personal angajat etc. Toate aceste întrebări sunt valabile pentru cei care au decis, făcând dovada unei anumite doze de nebunie sau de inconștiență, împinși de la spate de scadențele ratelor la contractele de credit sau leasing, să încerce cu încăpățânare să continue activitatea și să spere că nu vor ajunge prea curând la momentul în care vor fi nevoiți să decidă închiderea sau, într-o situație mai fericită, conservarea businessului. Ceilalți, cei care au decis „din prima” să pună în această perioadă lacătul pe afacerea lor, au scăpat de o grijă. Sau de mai multe…
Criza COVID-19 a lovit transportul intern de persoane într-un moment în care situația generală poate cu greu fi definită ca liniștită. Nici transportul internațional de persoane, prin linii regulate sau curse ocazionale, nu se află într-o situație mai fericită, acesta fiind, deja, într-un blocaj total, cu șanse minime de revenire în viitorul apropiat.
Ce avem acum?
- Un parc auto îmbătrânit, în marea majoritate a județelor.
- Operatori de transport de persoane, județean și interjudețean, care s-au bucurat doar 9 luni de prelungirea cu 4 ani a programelor de transport.
- Operatori din transportul județean de persoane care se află într-o situație mai mult decât delicată, din cauza respingerii de către Camera Deputaților a OUG 51/2019.
- Acest afurisit de COVID-19, care a blocat economia întregii lumi, în general, și care a tras frâna de mână majorității transportatorilor de persoane în trafic județean și/sau interjudețean, care sperau să poată investi ceva în dezvoltare și înnoirea parcului auto.
- Antreprenori care deja au investit în parcul auto și pe care criza i-a lăsat fără cel mai important element al afacerii – pasagerul, cel care, de fapt, finanțează, direct sau indirect, toate business-urile din domeniu.
- Mulți șoferi trimiși acasă în șomaj tehnic și puțini șoferi rămași în activitate, dar care vin cu teamă din ce în ce mai mare să execute puținele curse rămase active.
- Câteva sute de mii de români întorși din străinătate și încă câteva sute de mii care se vor mai întoarce în următoarea perioadă. Purtători sau nu de COVID-19, aceștia vor crește (oare?) numărul doritorilor de locuri de muncă, în momentul în care economia va începe să își revină, indiferent când va fi acest moment. Printre acești viitori șomeri vor fi, cu siguranță, și șoferi. Iar restul vor fi pasageri.
Ce este de făcut?
Un lucru este clar: economia nu poate și nu trebuie să se oprească, iar transportatorii de persoane au un rol deosebit de important, în acest moment. Indiferent de ceea ce va urma, acum sunt destule domenii de activitate vitale, care trebuie și vor continua să funcționeze. Toate aceste activități au nevoie de personal. Personal care, cu asumarea riscurilor și cu respectarea normelor de sănătate și de siguranță rutieră, trebuie transportat cel puțin de acasă la locul de muncă și înapoi. Atâta timp cât va fi nevoie, în actualele condiții, dar și după aceea.
Pornind de la premisa de mai sus, rezultă că sunt șanse reale de a trece peste această criză, măcar pentru unii dintre operatorii din piața de transport intern de persoane. Au dispărut cursele pe liniile internaționale, cursele ocazionale prin Europa cu turiștii din Asia, cursele pe traseele interjudețene, excursiile elevilor din perioada Școala Altfel, pelerinajele la mânăstiri, excursiile din vacanța de Paște, excursiile de studii ale studenților și, foarte probabil, charterele din minivacanțele de paște sau 1 Mai spre Bulgaria sau Grecia. Ce a rămas? Câte ceva, nu foarte mult, din transportul pe traseele județene și din cursele regulate speciale.
În primul rând, trebuie ca situația să fie analizată cu calm, inteligență și responsabilitate. Trebuie consolidată sau, măcar, conservată echipa de bază, astfel încât la momentul unui nou start să fie nevoie de o „încălzire” cât mai scurtă.
Cei care vor avea un timp de reacție cât mai mic, „rezerve” pregătite să urce la volan la primul semnal venit de la angajator și motoarele deja pornite la momentul de început al relansării economice vor avea, cu siguranță, o șansă și un avantaj în plus în fața celor care vor reporni de la zero.
Relația cu șoferii este prioritară
Aspectul cel mai important care trebuie avut în vedere, în perioada actuală și în lunile următoare, este modul în care fiecare antreprenor, fiecare manager de transport, va reuși să gestioneze relația internă cu șoferii, capitalul uman fără de care nu se poate funcționa și nu poate fi conceput succesul afacerii.
Toți, absolut toți șoferii care lucrează în transportul de persoane, indiferent dacă lucrează în continuare sau își încetează activitatea (șomaj tehnic sau șomaj), vor fi, mult mai devreme decât și-au închipuit, victimele sigure ale scăderii veniturilor. Orice indemnizație sau compensație primită în această perioadă, indiferent dacă este vorba de ajutorul de șomaj sau de indemnizația pentru șomaj tehnic, se raportează la salariul de bază, deci, pentru marea majoritate a șoferilor, la salariul minim pe economie. Șocul dispariției diurnelor, cu o pondere semnificativă în veniturile lunare, și a celorlalte stimulente acordate în perioada de activitate va fi crunt, pentru foarte mulți dintre ei.
Managementul șoferilor, modul în care angajatorii vor gestiona relația cu șoferii în tot acest amalgam de situații neprevăzute, este determinant în continuarea și/sau relansarea activității. Acum este încă prea devreme pentru a se observa aceste efecte, însă, peste o lună sau două, atunci când se vor termina rezervele multora, iar perspectiva reluării activității, în special pe cursele internaționale, va fi încă destul de îndepărtată, este foarte posibil ca angajatorii să fie puși în fața unei situații pe care și-au dorit-o dar nu au mai întâlnit-o de ani buni – inflația de șoferi. Mulți șoferi vor fi nevoiți să accepte condiții care, până nu de mult, păreau de neacceptat.
Continuarea activității, chiar la cote de avarie, monitorizarea „la sânge” a tuturor costurilor, eliminarea sau, măcar, reducerea semnificativă a tuturor cheltuielilor nejustificate cu combustibilii, reparațiile și piesele de schimb (fără însă a face, sub nicio formă, rabat de la calitate, securitatea pasagerilor și siguranța transporturilor), conservarea corespunzătoare a parcului auto scos temporar din funcțiune, toate acestea vor permite ca sumele încasate să fie dirijate cu precădere către salarizarea șoferilor rămași în activitate.
Selecția șoferilor și păstrarea cât mai mult în activitate a celor atașați de organizație, a celor care conștientizează gravitatea situației actuale și acționează în consecință, va constitui o garanție a capacității de a reveni, în cel mai scurt timp, pe linia de plutire.
Crește presiunea pe transportul intern
Parcul auto de calitate este, alături de șoferii cu adevărat profesioniști și managementul performant, cel de-al treilea element determinant în continuarea cu succes a activității după perioada de criză. Aici avem, și vom avea în continuare, o situație aparent paradoxală: un mare număr de mijloace de transport de bună și foarte bună calitate „trase pe dreapta” din cauza blocajului din transportul internațional (linii internaționale și curse ocazionale) versus microbuzele și autobuzele, de o calitate net inferioară, cu care se operează acum, în special pe cursele județene, dar și pe cursele regulate speciale și chiar în turismul intern.
Deținătorii de parc auto din prima categorie vor avea de ales între a intra pe piața internă (ținând cont de actualul vid legislativ determinat de situația OUG 51/2019), cu asumarea riscurilor aferente, determinate de calitatea drumurilor și a potențialilor beneficiari de servicii, sau a aștepta relansarea transportului internațional, într-un viitor care nu se prevede a fi foarte apropiat. Este evident că tarifele actuale din transportul județean sau interjudețean, pelerinajele la mânăstiri sau excursiile școlare nu permit susținerea unor rate de leasing pentru autocare de ultimă generație, dar pericolul pentru transportatorii interni actuali există și se va acutiza în viitor, în beneficiul pasagerilor. Piața internă va rămâne, pentru o bună perioadă de timp, singura deschisă transportatorilor români de persoane, iar operatorii interni vor trebui să se gândească foarte serios la înnoirea parcului, pentru a putea spera să rămână în viață.
Dacă am început cu o întrebare, cred că ar fi nimerit să închei tot cu o întrebare și o temă de dezbatere: ar putea fi sfârșitul crizei coronavirus începutul drumului spre liberalizare în transportul intern de persoane?
Daniel MICU
consultant transporturi
dmcibinconsulting@gmail.com
