E-combustibilii sunt ceva ce sună foarte modern, dar nu este chiar așa. La fabricația lor se folosește curent electric (mult), iar dacă acesta provine de la soare, vânt și apă (adică surse regenerabile), cu atât mai bine.
Energia se găsește cam peste tot, doar că transformarea și transportul ei sunt probleme pe care fiecare le rezolvă cum poate. Spre exemplu, dacă facem un grătar cu un sac de cărbune de 3 kg, consumăm aproximativ tot atâta energie cât încape în bateria Daciei Spring (circa 25 kWh). Desigur, dacă vreți să dați foc bateriei de Spring, atunci sigur o să vă evaporați micii de pe grătar instantaneu. Ce bine ar fi dacă am putea pune în portbagaj un sac de cărbune și apoi să pornim la drum!
Orice tip de motor, actual sau vechi, poate funcționa, fără modificări, cu e-benzină sau e-motorină? Se pare că da.
E-combustibilii ar putea să rezolve atât problemele motoarelor cu combustie internă, cât și ale celor cu ardere internă.
Începuturi
De fapt, acest lucru chiar se întâmpla, în mod curent, în timpul ultimului război mondial, prin foarte multe țări, unde nu se mai găsea benzină. Așa că, pentru civili, s-a dezvoltat o tehnologie de înlocuire a combustibilului, denumită gazeificare. Procedeul presupune „încălzirea” lemnului până pe la 1.500 de grade Celsius, când se transformă în gaz. Respectivul gaz este, apoi, răcit și filtrat de impurități, după care intră în carburatorul motorului cu aprindere prin scânteie. Se estimează că au existat, atunci, circa un milion de vehicule care foloseau lemn în loc de benzină, de toate felurile, de la motociclete, până la vapoare.
Ulterior, după ce au dispărut rațiile la benzină, lumea a revenit la benzina obișnuită, din cauza comodității. Referitor la consum, am găsit câteva exemple ale unor conversii de amatori de prin anii `80 – pentru un autoturism de o tonă, parcurgerea a 100 km presupunea gazeificarea a 20 kg de lemn. Oricum, generarea gazului necesita încălzirea instalației, în prealabil, timp de 10 minute, iar puterea motorului scădea cu 30-50% față de originalul cu benzină. Impunerea unor regulamente tot mai stricte, nu neapărat referitoare la emisii, au făcut ca, în UE, niciun amator să nu mai îndrăznească să experimenteze ceva, în ultimele zeci de ani.
Să ne amintim și că armata hitleristă folosea mult combustibil sintetic; mai exact 92% din benzina pentru avioane și jumătate din restul combustibililor erau fabricate în Germania, din cărbune, nu din petrol. Simplist spus, ei pur și simplu dizolvau cărbunele într-un lichid. La capacitate maximă, produceau 5-6.000.000 de tone pe an. De dragul comparației, din România, în acei ani, plecau spre Germania 2,5-3 milioane de tone de petrol, adică circa jumătate din producția noastră.
Revenirea
După cum se vede, la înlocuitoare pentru benzine și motorine se gândesc, de multă vreme, oamenii cu școală, căutând soluția cea mai bună. Cea mai bună nu există încă, doar posibil mulțumitoare. Așa s-a ajuns la e-combustibili. Fabricarea lor se bazează pe extracția hidrogenului, în urma unui proces de electroliză, care descompune apa în elementele sale componente: hidrogen și oxigen. Pentru acest proces și etapele de producție ulterioare, este necesară multă energie electrică. Într-o a doua etapă a procesului de producție, hidrogenul rezultat este combinat cu CO2 și transformat într-un lichid cu valoare energetică, adică e-combustibil.
Dioxidul de carbon poate fi extras din trei surse diferite: din aerul ambiant, din surse punctuale, precum centralele termo-electrice, sau din biomasă. Pentru a maximiza producția ecologică, se preferă captarea din biomasă, sau direct din aer. Deoarece se folosește electricitatea pentru combinarea lor, procedura este cunoscută ca un proces de tip „energie-lichid”. Aproape că am putea spune că electricitatea este „transformată” într-un lichid, ușor de depozitat și transportat.
Procesul de producție al e-combustibililor este simplu, dar are nevoie de multă energie electrică.
Ulterior, acest lichid ajunge în rafinării, unde este distilat, după caz, în e-benzină, e-motorină, e-kerosen, e-gaz ș.a.m.d., putând lua locul combustibililor convenționali, în orice rezervor. Un alt detaliu pozitiv este acela că ei pot fi amestecați cu actualii combustibili convenționali, în orice raport. De asemenea, infrastructurile existente de distribuție și alimentare, cum ar fi camioanele-cisterne, conductele și stațiile de alimentare, pot fi utilizate în continuare.
Neutralitatea climatică a e-combustibililor derivă din faptul că, pentru producția lor, este utilizată electricitatea din surse regenerabile. Apoi, în timpul arderii lor în motoare, este emis doar atât CO2 cât era înglobat, anterior, în timpul producției. Este de la sine înțeles că există și pierderi de randament, dar acesta poate fi păstrat în limite rezonabile. Prin urmare, aceste lichide pot avea un aport neutru, din punct de vedere climatic, în toate sectoarele în care sunt utilizați, în prezent, combustibilii convenționali. Astfel, e-carburanții nu sunt surse de energie primară, ci surse de energie secundară.
Speranțe
Mai multe studii au ajuns la concluzia că, în anii următori, e-combustibilii ar putea costa în jur de un euro per litru. Drept urmare, dacă sunt mai ieftini decât combustibilii din petrol și dacă materiile prime chimice produse prin electrosinteză sunt mai ieftine decât cele rafinate din țiței, ei au potențialul de a fi perturbatori ai echilibrului pieței de combustibili. Electrocombustibilii au, de asemenea, un potențial semnificativ în modificarea peisajului energiei regenerabile, deoarece aceștia permit stocarea convenabilă a energiei regenerabile din toate sursele, reducând, totodată, limitarea legată de transport și distribuție.
Dan ATHANASIU
dan.athanasiu@ziuacargo.ro
