E-TRANSPORT. Poate fi mai simplu…

Raportarea în sistemul RO e-Transport a devenit obligatorie, încă din 1 iulie 2022, însă impunerea sancțiunilor de către autorități a intrat în vigoare abia de la 1 ianuarie 2023. Amenzile încep de la 5.000 de lei și, în funcție de persoana sancționată, (fizică sau juridică), pot ajunge până la 100.000 de lei.

După îndelungi amânări ale impunerii de sancțiuni pentru transportatorii care nu raportează către ANAF în sistemul RO e-Transport, instituția a inclus și retururile de bunuri riscante pe lista de transporturi rutiere ce trebuie raportate în sistemul e-Transport. Dar există și instrumente care vin în sprijinul companiilor, pentru a gestiona cât mai eficient aceste raportări. Câteva lămuriri despre acest subiect ne-a oferit Alexandra Lucescu, director general SoftOne.

Alexandra Lucescu

ZIUA CARGO: Care este rolul tehnologiei în gestionarea provocărilor pe care le presupune introducerea RO e-Transport?

Alexandra Lucescu: Anul 2022 a marcat accelerarea proceselor de digitalizare demarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar raportarea în sistemul e-Transport a devenit obligatorie începând cu 1 iulie 2022, dar neconformitățile au început să fie sancționate începând cu 1 ianuarie 2023. Introducerea obligativității sistemului e-Transport a adus noi provocări, atât companiilor, cât și dezvoltatorilor de soluții software, care au fost nevoiți să dezvolte și să implementeze noi sisteme care să susțină operatorii economici pentru a se adapta acestor schimbări.

Astfel, în cadrul SoftOne, am adaptat aplicațiile software, pentru a permite conectarea acestora la sistemul RO e-Transport, în vederea transmiterii anticipate a datelor despre transporturile bunurilor cu risc fiscal ridicat. Rolul soluției noastre de e-Transport este acela de a susține eforturile companiilor în a-și desfășura activitatea în conformitate cu cerințele ANAF. Am dorit să le oferim clienților noștri o aplicație care să corespundă reglementărilor în vigoare, dar și care să poată fi implementată și utilizată într-un mod simplu și eficient.

Ne puteți explica cum funcționează sistemul pe care l-ați dezvoltat?

Soluția e-Transport pe care am dezvoltat-o este integrată direct în aplicația noastră ERP și poate fi activată de către clienții existenți doar prin câteva configurări extrem de simple. Având o consolă dezvoltată special pentru a permite încărcarea și gestionarea tuturor documentelor solicitate de ANAF, transmiterea acestora către sistemul RO e-Transport poate fi efectuată printr-un singur click, în format .xml, pentru a fi validate de către autoritatea fiscală. De asemenea, este important de menționat că operatorii economici eligibili trebuie să se înregistreze în Spațiul Privat Virtual, pentru a accesa platforma RO e-Transport. Primirea fișierului .xml de către ANAF va fi atestată prin aplicarea semnăturii electronice a Ministerului Finanțelor, iar, în urma validării datelor, sistemul RO e-Transport va aloca un cod unic de identificare (UIT) pentru a fi aplicat pe documentația de transport. 

Cum interacționează cu sistemele IT care deja funcționează în companie?

Așa cum deja am menționat, soluția noastră e-Transport este integrată complet cu Soft1 Cloud ERP. În acest fel, informațiile existente în sistemul ERP pot fi importate direct în modulul RO e-Transport pentru eficiență crescută, compatibilitatea în operare cu restul aplicațiilor noastre fiind maximizată în totalitate.

Ce aduce în plus soluția?

Scopul nostru este să aducem plus-valoare tuturor clienților, prin aplicațiile pe care le dezvoltăm, iar simplitatea în operare, conectivitatea și eficientizarea proceselor de business reprezintă criteriile esențiale care ne definesc aplicațiile. Așadar, utilizatorii SoftOne care au acces la sistemul RO e-Transport pot genera și vizualiza toate informațiile necesare raportării doar prin aplicarea unor filtre relevante, direct din consolă, astfel încât să le transmită către ANAF cât mai rapid. De asemenea, chiar și în cazul în care vor exista erori de raportare, aplicația noastră permite modificarea directă a documentelor, pentru conformitate completă cu cerințele autorității fiscale. Operațiunile de raportare pot fi, astfel, desfășurate în cel mai optim mod posibil.

Care sunt punctele sensibile, cărora companiile trebuie să le acorde o atenție sporită?

Companiile trebuie să acorde o atenție sporită formatului în care datele sunt transmise, pentru a fi în concordanță cu specificațiile ANAF. În acest sens, informațiile din sistemul software utilizat de către organizații trebuie să fie corelate exact cu formatul datelor utilizat de către sistemul RO e-Transport. De asemenea, companiile eligibile, împreună cu dezvoltatorii software, trebuie să urmărească toate modificările legislative, pentru actualizarea aplicațiilor pe măsură ce acestea apar.

Există zone pentru care încă reglementările nu sunt clare?

Deși raportarea prin sistemul RO e-Transport a devenit obligatorie de mai bine de jumătate de an, au existat lacune în ceea ce privește specificațiile în operare, până cu câteva zile înainte de data de 1 ianuarie. Referirile la transporturile de retur, în cazul în care clienții refuză preluarea bunurilor, ori transporturile de preluare a mărfii pentru care transportatorii nu dețin informații exacte despre cantitatea care va fi încărcată, au fost cuprinse într-un ordin ANAF emis abia la sfârșitul lui 2022, cu doar câteva zile înainte de termenul impunerii de sancțiuni.

Pot fi protejate firmele de eventualele amenzi, prin intermediul soluției? Cum?

Companiile care sunt eligibile pentru raportarea în RO e-Transport se pot asigura că sunt protejate de eventualele amenzi tocmai prin implementarea și utilizarea modulului RO e-Transport pe care l-am dezvoltat. În acest fel, transportatorii vor avea garanția că trimit către ANAF toate informațiile solicitate, în formatul corespunzător, fără a fi supuși sancțiunilor de nerespectare a reglementărilor în vigoare.

Cât durează implementarea soluției?

Implementarea soluției poate fi efectuată pe toate versiunile existente ale aplicației Soft1 ERP, iar configurarea informațiilor durează în medie aproximativ 2 zile, în funcție de complexitatea cerințelor companiilor. În cadrul SoftOne, am dorit să le punem la dispoziție clienților noștri o soluție eficientă, care să implice eforturi minime de implementare, tocmai pentru a ne asigura că își vor putea îndeplini obligațiile fiscale conform termenelor impuse de către ANAF.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.