Evaluări obligatorii de risc la securitatea fizică

Toate societăţile comerciale vor trebui ca, până la mijlocul lunii decembrie, să îşi construiască un sistem de management al securităţii pe baza unui proces autorizat de evaluare a riscului la securitatea fizică.

Prevederea a fost prinsă în HG 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Evaluarea riscului la securitatea fizică trebuie efectuată de persoane autorizate înregistrate în „Registrul Naţional al Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică“. Neîndeplinirea cerinţelor acestei reglementări până la data de 16 decembrie 2013 este considerată încălcare a legii şi pedepsită cu o amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 lei. Potrivit lui Ionel Popa, Senior Partner în cadrul companiei Senior Security Consulting, în acest moment în România sunt înregistrate în „Registrul Naţional al Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică“ peste 50 de companii, iar această evaluare impusă de lege se poate realiza într-o perioadă relativ scurtă (una sau câteva zile), în funcţie de numărul de locaţii deţinute de fiecare companie în ţară. La baza evaluării stă o grilă legală, în care sunt o serie de aspecte de securitate, vizând în special siguranţa persoanelor, a bunurilor şi a valorilor deţinute de fiecare companie în parte.

Eficienţi pe segmentul de securitate

Lăsând la o parte această evaluare obligatorie a securităţii fluxurilor, există o serie de principii a căror respectare poate aduce beneficii substanţiale mai ales companiilor aflate într-o zonă de risc ridicat. Colaborarea cu o companie care oferă consultanţă pentru întărirea securităţii poate avea, potrivit lui Ionel Popa, implicaţii inclusiv în reducerea costurilor. „Beneficiile pot fi semnificative. Este vorba despre reducerea procentajului de furturi, a costurilor legate de securitate, dar şi despre evitarea pierderilor de stoc prin utilizarea unor practici proactive. Senior Security Consulting poate oferi soluţii customizate de securitate, concepte de securitate construite în funcţie de procesele şi necesităţile beneficiarilor, dar şi o cultură de securitate integrată în organizaţie“, a explicat Ionel Popa. În paralel, se poate vorbi despre valoare adăugată pentru imaginea companiei şi brandului, prin creşterea clienţilor şi partenerilor asupra afacerii, dar şi prin asigurarea unui mediu de lucru sigur, cu tehnici non-agresive.

Experienţă de peste 30 de ani

Senior Security Consulting oferă peste 30 de ani de experienţă cumulată în domeniul securităţii în cadrul unor companii majore locale şi multinaţionale precum Nokia, Philip Morris, Petrom, Securitas, Group 4 Securicor, Altex sau Kaufland. Pe lângă evaluarea legală de risc, compania oferă consultanţă privind managementul securităţii, realizând analiza afacerii (raportare/analiză, control, planificarea resurselor, benchmarking, bugetare), managementul proceselor interne (resurse umane, proceduri, mediu de lucru, puncte slabe), dar şi managementul contractelor de securitate externalizate (pază, tehnic, întreţinere şi servicii de monitorizare/investigaţie). „De asemenea, elaborăm proiecte de securitate concretizate prin audituri de securitate, evaluare de risc şi analiza pericolelor în designul conceptelor de securitate/personal, proceduri şi integrarea sistemelor tehnice în politici, proceduri şi direcţii de urmat, dar şi în programe de conştientizare şi training pentru echipa managerială, responsabilii de securitate şi personal. În paralel, oferim consultanţă privind managementul situaţiilor speciale (plan de acţiune în caz de urgenţă, management de criză şi plan de continuitate a afacerii), dar şi privind sisteme de management al securităţii informaţiei. Senior Security Consulting este reprezentată de profesionişti independenţi, care deţin know-how-ul necesar pentru protecţia afacerilor, fără a cheltui mai mult decât este necesar pentru paza umană, echipamente tehnice sau alte resurse de securitate. Deţinem o experienţă vastă în domeniul proceselor, al modului de operare şi al soluţiilor disponibile pentru liderii industriei din diverse domenii, cum ar fi retail, supply chain, producţie, operaţiuni bancare, petrol, internet“, a mai arătat Ionel Popa, precizând că principalele motoare ale Senior Security Consulting sunt excelenţa, urgenţa şi eficienţa. „Ţinând cont de cele mai sus menţionate, Senior Security Consulting vă provoacă să răspundeţi la o întrebare: De ce să angajezi o «problemă» când poţi contracta o «soluţie»?“.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.