Examenul psihologic

Ministerul Transporturilor prin Direcţia medicală a elaborat un pachet de proiecte de Ordine referitoare la examinarea medicală şi psihologică a personalului din transporturi cu atribuţii în siguranţa transporturilor. Aceste proiecte s-au aflat în dezbatere publică şi în dezbaterea Comisiei de dialog social al MT. Dezbateri uneori aprinse, atât în legătură cu elementele de ordin administrativ privind examenele medicale şi psihologice, dar şi cu cele metodologice, care vizau problemele de fond. Cum vor arăta în final aceste Ordine, vom vedea. Ele reprezintă însă doar un prim pas privind reglementarea în domeniul activităţii medicale şi psihologice de examinare a personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor.

Această activitate are ca scop final creşterea siguranţei rutiere, scăderea numărului de accidente rutiere, implicit a numărului de morţi şi răniţi, şi optimizarea şi eficientizarea activităţii firmelor de transport. Transportatorii români sunt interesaţi ca examenul psihologic să reprezinte nu numai o cerinţă legislativă încheiată cu un simplu aviz de apt sau inapt, ci şi o posibilitate reală de cunoaştere a şoferilor, condiţie esenţială pentru a putea realiza o selecţie conformă cu cerinţele firmei, pentru un management eficient al resursei umane, în vederea creşterii siguranţei în trafic, şi prin aceasta de scădere a costurilor, de eficientizare a firmei de transport.

Atitudini şi comportamente neadecvate

Activitatea de conducere auto este o activitate complexă, care are două componente esenţiale: componenta executorie şi componenta atitudinal-comportamentală.

Conducerea unui vehicul se realizează în spaţiul rutier, fiind o activitate care, pe lângă stereotipurile motorii necesare deplasării, implică atât respectarea strictă a unei legislaţii, cât şi raportatea atitudinal comportamentală, calibrarea propriilor capacităţi cu situaţiile reale din trafic şi calibrarea socială indirectă cu ceilalţi factori care sunt implicaţi în activitatea de transport (beneficiari, controlori ISCTR, funcţionari vamali etc). Cauzele accidentelor rutiere, deşi sunt raportate de cele mai multe ori ca erori de trafic (viteză, neacordare de prioritate, depăşire neregulamentară, nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor sau semnalizărilor rutiere etc) au la origine atitudini şi comportamente neadecvate situaţiei din trafic, atitudini agresive, comportamente care sunt stimulate de atitudinea şoferului faţă de legislaţie, de capacitatea/incapacitatea acestuia de a aprecia corect riscul şi de posibilitatea/imposibilitatea de a se calibra atât aptitudinal (faţă de propriile capacităţi) cât şi atitudinal comportamental situaţiilor concrete la un moment dat din trafic. Nerespectarea legislaţiei în transporturi (timpul de odihnă, respectarea rutei, existenţa la bord a actelor etc) nu este cauzat[ de necunoaşterea acesteia, ci de atitudini şi comportamente individuale inadecvate.

Evaluarea psihologică, o activitate complexă

Evaluarea psihologică trebuie să devină nu numai un instrument de selecţie iniţială prin emiterea unui aviz de aptitudine sau inaptitudine, ci o activitate complexă cu caracter permanent, care să depăşească stadiul unui examen aptitudinal, să evalueze personalul cu atribuţii în siguranţa transporturilor şi din punct de vedere atitudinal comportamental, al capacităţilor de rezistenţă la stres şi a tendinţelor agresive. Avizul psihologic de utilizare în muncă trebuie însoţit de un profil psihologic descriptiv, care să evidenţieze pronosticul atitudinal comportamental, gradul de agresivitate şi de rezistenţă la stres. Şi nu în ultimul rând, examenul psihologic reprezintă modalitatea cea mai simplă şi poate chiar cea mai ieftină de a se realiza o consiliere psihologică adecvată persoanelor evaluate. Modul în care se realizează această evaluare psihologică trebuie să se raporteze la scopul examinării – şcolarizare, angajare, periodic, sesizare etc – şi să respecte elemente metodologice stricte raportate la tipul de activitate şi de transport, la psihograme şi psihoprofesiograme. În baza lor, se vor alcătui standardele de probe, ale căror rezultate trebuie raportate la baremele stabilite privind accesul şi orientarea în profesie. Examenul psihologic pentru personalul cu atribuţii în siguranţa transporturilor reprezintă în fapt o testare a structurii şi funcţionării psihice a unei persoane la un moment dat pentru stabilirea stadiului de maturitate psihică şi a existenţei/inexistenţei capacităţilor aptitudinal – atitudinale necesare integrării în funcţie. Examenul psihologic evaluează dezvoltarea psiho-somatică, motricitatea, calităţile cognitiv-aptitudinale şi apreciază nivelul motivaţional, afectivitatea, nivelul agresivităţii şi capacitatea de rezistenţă la stres, nivelul relaţionării sociale; rezultatele considerate mai slabe sunt puse în balanţă cu experienţa profesională, cu nivelul angajării personale în activitate, cu spiritul de iniţiativă şi încrederea în sine, cu responsabilitatea şi conştientizarea importanţei şi riscului activităţii de conducere auto. De aici apare strategia de consiliere psihologică.

Aviz psihologic şi profil psihologic

Examenul psihologic se materializează prin emiterea avizului psihologic şi a unui profil psihologic. Este recomandat ca transportatorul care doreşte pentru angajaţii săi un examen psihologic corect şi din care să aibă şi beneficii să se adreseze cabinetelor agreate de MT, unde beneficiază de condiţiile respectării scopului propus (materiale necesare, aparatură etc), cât şi de condiţiile respectării confidenţialităţii rezultatelor examinării. Pentru a nu se altera rezultatele testării, transportatorul se poate interesa şi de gradul de specializare şi onorabilitate, respectiv competenţa psihologului căruia se adresează. Examenul psihologic (avizul psihologic) dat de către o persoană fără onorabilitatea şi competenţa necesare poate fi incorect, incomplet sau chiar ilegal.

Psiholog pr. Cristian SANDU

Cabinet de psihologie autorizat

E-mail: psih.cristian.sandu@gmail.com

Mobil: 0744 657 898

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.