Faruri cu LED pentru Setra şi Mercedes-Benz

far led 0Grupul Daimler a decis să ofere, opţional, echiparea cu faruri ce reprezintă tendinţa actuală în materie de iluminat. Dacă până acum discutam de far clasic, halogen, sau de cele cu descărcare în xenon, acum se poate opta pentru cea mai nouă tehnologie, LED.

Pentru moment, schimbarea se va produce doar la nivelul modelelor Setra TopClass 500 şi ComfortClass 500, precum şi la Mercedes-Benz Citaro.

În linii mari, noua tehnologie aduce mai multă siguranţă prin nivelul de vizibilitate crescut, eficienţă sporită, un consum redus de energie, dar şi economii.

Siguranţă şi economie în acelaşi far

Cam aşa s-ar putea caracteriza noua opţiune disponibilă pe autocarele premium Setra şi pe Mercedes-Benz Citaro, cel mai bine vândut autobuz din lume. Pentru segmentul autobuzelor, această tehnologie reprezintă o premieră mondială.

Perioada de cercetare, dezvoltare şi implementare a tehnologiei LED a durat aproximativ un an şi jumătate, fiind prezentată pentru prima dată publicului la Busworld Kortrijk la finalul lui 2015.

De ce să trecem la LED?

Graţie noilor faruri, şoferii beneficiază de o lumină care are un efect mai puțin obositor pentru ochi, în timp ce companiile se bucură de costuri mai mici de întreținere. Lumină înseamnă siguranță, iar a vedea şi a fi văzut este vital în traficul rutier, în special în condiții meteorologice nefavorabile și pe timp de noapte.

Mulţi şoferi conduc pe timp de noapte, în întuneric, iar Oficiul Federal de Statistică din Germania spune că aproximativ unul din cinci accidente de circulație are loc în întuneric.

Temperatura de culoare a luminii de la farurile echipate cu tehnologie LED corespunde aproximativ cu lumina zilei, ca urmare, au un efect obositor mai puțin pronunțat asupra ochilor șoferului.

Spre deosebire de alte faruri, fluxul luminos al unei lămpi cu LED-uri rămâne la un nivel constant ridicat de-a lungul întregii vieți de funcționare a lămpii, iar durata de viaţă este de multe ori mai mare decât cea a lămpilor cu halogen sau xenon.

Acest fapt reduce simțitor costurile și se evită pericolul de a avea autocare sau autobuze „cu un singur ochi“, cu vizibilitate redusă pe drum şi derutante pentru ceilalţi participanţi la trafic.

LED-uri integrate

Mai exact, acest lucru înseamnă că partea frontală a fiecărui model se păstrează integral, unde forma și funcția sunt combinate perfect. Privite din exterior, numai un expert poate diferenţia noile faruri cu LED-uri de cele cu xenon, doar rama din jurul lupei fiind uşor modificată.

Trecerea de la xenon la LED nu implică nicio modificare a lupei sau a designului farului. Noile lămpi sunt bi-LED, având faza scurtă și cea lungă într-o singură carcasă.

Cinci LED-uri generează faza scurtă, în timp ce trei LED-uri suplimentare sunt responsabile de faza lungă. Fiecare LED are propria sa oglindă, propagând astfel lumina pe drum.

Farurile cu tehnologia LED sunt sensibile la căldură, de aceea amplasarea în spate a motorului favorizează folosirea lor, nefiind necesar un sistem suplimentar de răcire a acestora, aşa cum se practică în situaţia turismelor.

Instalare LED în regim retrofit

Pentru modelele ceva mai vechi de Setra TopClass 500 şi ComfortClass şi Mercedes-Benz Citaro, service-ul de marcă OMNIplus pregătește opțiunea de a înlocui vechiul sistem de iluminare cu noua tehnologie LED. Acest lucru implică o modificare a software-ului, deoarece legea prevede existenţa unui martor de defecțiune a farurilor pe planşa de bord, opţiune ce nu se regăseşte la modelele mai vechi.

far led 1

Consum redus de energie şi eficienţă ridicată la un loc

Energia necesară pentru aprinderea fazei scurte este de doar 20 W per far, iar dacă se foloseşte faza lungă se ajunge la 35 W. Totuşi, reducerea generală a consumului de energie este tangibil, pentru că faza lungă se utilizează aproximativ 3%, în medie, din timpul de condus.

Deși nu se realizează economii la un nivel ce ar putea afecta consumul de combustibil, bateria este salvată de la uzură inutilă atunci când vehiculul este lăsat cu luminile aprinse și motorul oprit.

Totodată, iluminatul exterior, realizat exclusiv cu LED-uri, înjumătăţeşte puterea necesară pentru iluminare în comparaţie cu soluţia anterioară. Folosind această tehnologie, economia vine şi din durata de viaţă ridicată a LED-urilor.

Un bec halogen funcţionează undeva între 400 şi 800 de ore, unul cu descărcare în xenon între 2.500 şi 3.000, iar unul cu LED-uri aproximativ 20.000 de ore. Astfel, se reduce costul cu piesele de schimb, cu manopera, şi dispare timpul de imobilizare a maşinii pentru efectuarea acestor operaţiuni.

Percepţia umană

Pentru ochiul uman, performanța farului cu LED-uri este comparabilă cu cea a celor cu xenon. O comparație directă între lămpi nu relevă diferențe vizibile, dar farurile cu halogen ating o distanţă maximă de aproximativ 120 m, în timp ce la xenon și LED, această distanţă ajunge la 150 m.

Farurile autocarelor au o „bătaie“ mai lungă decât cele de pe autobuzele urbane, deoarece acestea sunt instalate la un nivel superior. Lumina generată de LED-uri este considerată a fi mai plăcută ochiului iar distribuția luminii este mai omogenă.

 far led

far led 2

În timp ce lumina halogen are o temperatură de culoare de 3.200 grade Kelvin şi este percepută ca şi lumină caldă, xenon-ul se regăseşte în jurul valorii de 4.000 grade Kelvin, lăsând impresia de alb neutru și rece. Cu 5.500 grade Kelvin, lumina LED-urilor pare mai rece și se apropie foarte mult de lumina zilei, echivalată la 6.500 grade Kelvin, şi este percepută ca fiind mai puternică decât lumina cu halogen sau xenon.

Intensitate deplină obţinută aproape instant

Un alt avantaj al iluminării cu LED-uri este faptul că intensitatea luminoasă completă este disponibilă imediat după pornirea lor, spre deosebire de xenon sau becurile convenționale cu halogen unde durează câteva secunde pentru a atinge intensitatea luminoasă maximă.

Acest factor joacă un rol și mai important în ceea ce privește luminile de frână, semnalul luminos rapid avertizându-i pe ceilalți participanți la trafic mai eficient şi scurtând astfel timpii lor de reacție. În plus, ceilalţi participanți la trafic percep farurile cu LED ca având o putere de luminare semnificativ mai acceptabilă pentru ochi, în sensul că deranjează mai puţin.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.