Pentru GTI Logistic, 2016 a fost un an foarte bun, cu creșteri de 80-90 de procente. Cum va influența acest fapt compania și care sunt planurile de viitor, am aflat de la Mihai Iancu, directorul general al companiei.
„Creșterile înregistrate se referă atât la cifra de afaceri, cât și la profitabilitate. 2016 este cel mai bun din istoria companiei. Pentru anul viitor, însă, preconizăm că vom consemna o ușoară scădere, pentru că obiectul unuia dintre marile noastre contracte se va finaliza. Scopul nostru este, însă, acela de a ne menține la un plus de 50%, în comparație cu cifrele din 2015”, a afirmat Mihai Iancu.
El a precizat că există zone care, în ultima perioadă, au înregistrat creșteri impresionante, precum Clujul, unde majorarea este semnificativă. „Pentru noi, din punctul de vedere al cifrei de afaceri, Cluj a devenit al doilea centru de profitabilitate. Evoluții pozitive au fost înregistrate inclusiv în Moldova. În ceea ce privește Bacăul, avem în continuare așteptări pozitive. Se simte că unii producători se orientează către această zonă, iar dezvoltatorii, care și-au dat seama de potențial, au început să construiască deja centre logistice în Bacău, Iași, chiar și în Roman. Piața devine dinamică”, a apreciat directorul GTI Logistic.
Strategia resursei umane
și în opinia lui Mihai Iancu principala problemă care afectează segmentul de personal ține de fluctuația angajaților. Dacă însă depășești acest hop, îți creezi nucleul tare al firmei, rezultatele devin vizibile.
„Din punct de vedere al personalului, la Cluj, ne bazăm pe aceeași echipă de câțiva ani. Am ținut pasul cu creșterile salariale și condițiile din zonă, le-am acordat atenție, iar rezultatele arată că am procedat bine. I-am tratat corect, ei au observat că și firma crește, iar, la fiecare ședință, le recunoaștem meritele în această creștere și, astfel, am reușit să îi ținem aproape. După 3-4 ani de încercări, acum pot spune că și managementul de la Cluj a început să performeze, iar concluzia a fost că, după ce o parte din segmentul «operațional» a fost «lăsată din mână» de noi, cei de la «centru», către ei, am avut mai mult timp să planific viitorul companiei. La rândul lor, și ei au început să delege mai jos. De exemplu, la mine se ajunge, acum, la angajări, doar pentru o scurta discuție, la final. Și asta mai mult ca un moft, să spunem, pentru că șefii direcți își construiesc singuri echipa. Am încredere în ceea ce fac. De asemenea, am implicat echipa de management în discuții de strategie de business. Anul trecut, pentru prima dată, am reușit să lucrăm bugetat, pe hub-uri, situație în care au devenit co-interesați. Atunci când apare o depășire de buget, până să îmi pun eu semne de întrebare, ei deja investighează motivele. Fluctuația ce caracterizează personalul din depozit nu este valabilă și pentru zona de mijloc din companie, unde există mai multă stabilitate. Nucleul, cel puțin la noi, a rămas același” afirmă Mihai Iancu.
O tendință similară s-a păstrat și în ceea ce privește colaborarea cu transportatorii. „Am păstrat un nucleu cu care lucrăm, fapt reușit prin corectitudine. Am achitat facturile la 30 de zile, nu am avut firme privilegiate și s-a creat o ordine de încărcare la depozit (FIFO) care să nu dezavantajeze pe nimeni. Furnizorii noștri de transport au încredere în noi, iar noi în ei,” a subliniat directorul GTI Logistic.
2017…
Mihai Iancu se așteaptă la o evoluție pozitivă a pieței de transport și logistică în 2017. „2016 a fost un an bun, dar cu ceva dificultăți. Comenzile clienților au fost, în general, mai dese și mai mici din punct de vedere cantitativ, generând o mai mare nevoie de consolidare. Mă aștept ca această tendință să se accentueze, în perioada următoare. Ne vom strădui să păstrăm termene de 24 de ore pentru livrări în orașele importante și de 48 de ore în toată România.” Directorul general GTI Logistic a precizat că, în prezent, există inclusiv clienți medii-mici care au început să ia în calcul, din proprie inițiativă, ideea externalizării.
„Acest segment este unul important pentru noi și îl tratăm ca atare. Noi punem bază pe această categorie de clienți. Jucătorii mari din logistică par să se orienteze, din nou, către clienții mari, iar ceilalți, mici și mijlocii, care i-au ajutat să facă volume atunci când aveau nevoie, se reîntorc, și ei, către logisticieni mai mici. Fiecare se așază pe locul lui din piață”, a concluzionat Mihai Iancu.
Mihai Iancu, director general GTI Logistic: „«Rețeta» este o atitudine corectă, echilibrată față de furnizori, față de clienți și față de angajați. Dacă greșești abordarea pe unul dintre aceste segmente, poți dezechilibra serios compania.”
Alexandru STOIAN
alexandru.stoian@ziuacargo.ro