FlixBus, parteneriat cu Atlassib

FlixBus a încheiat un parteneriat de operare a curselor, începând din 2 decembrie, cu Atlassib, unul dintre cei mai importanți operatori de servicii de transport cu autocarul, din România.

Noile rute puse la dispoziție prin această colaborare oferă posibilități de călătorie românilor din peste 100 de localități din țară, acoperind atât orașe mari, precum Sibiu, Brașov sau București, cât și altele mici, unde nevoia de mobilitate și conectare este esențială, cum sunt Bicaz, Cristuru Secuiesc, Iernut sau Filiași. Prin curse directe, acestea sunt acum conectate cu orașe din Italia, Germania și Franța, precum Paris, Lyon, Bologna, Roma, Florența, Torino, Bielefeld, sau Frankfurt. Pasagerii au la dispoziție peste 50 de noi destinații și mai mult de 4.700 de noi conexiuni.

Atlassib se ocupă de operarea rutelor, FlixBus – de optimizarea rețelei

Atlassib se ocupă de operarea rutelor, în timp ce FlixBus este responsabil de planificarea  și optimizarea rețelei, dezvoltarea tehnologică, controlul operațiunilor, marketing și vânzări, dar și de managementul calității. Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul FlixBus și prin intermediul aplicației, dar și din agențiile de turism partenere și agențiile Atlassib. FlixBus colaborează cu agenții partenere care vând bilete în peste 1.500 de puncte în România. Prin acest parteneriat, rețeaua de vânzări se extinde cu peste 100 de puncte de vânzare Atlassib.

Adrian Rășoiu

„Considerăm că a sosit momentul să ne concentrăm activitatea asupra sectoarelor prioritare ale Grupului, iar parteneriatul cu FlixBus ne va susține pentru a garanta un serviciu de calitate liniilor noastre internaționale. Cu ajutorul digitalizării și conectării la o rețea extinsă de destinații, ne dorim să le oferim pasagerilor români posibilitatea de călători mai ușor în Europa și să atragem mai mulți turiști străini spre Sibiu. Timp de trei decenii, Atlassib este o poartă deschisă spre Europa pentru români, iar prin parteneriatul cu FlixBus, vom conecta peste 100 de orașe din România la cea mai extinsă rețea de autocare din Europa. Astfel, pasagerii vor avea acces la și mai multe destinații, prin posibilitatea de interconexiune pe care o oferă FlixBus. De asemenea, prin această colaborare, Sibiul va fi și mai conectat la întreaga rețea europeană și sperăm să atragem turiști străini și tineri, care să descopere această zonă”, a declarat Florin Mușan, director general Atlassib.

Andrea Incondi

Pas important pentru viitorul mobilității în România

Autocarele verzi FlixBus oferă o rețea de transport extinsă, care conectează România cu destinațiile europene cu cele mai mari comunități de români, precum Italia, Spania, Germania sau Franța. În contextul în care 36,7% dintre orașele din România au mai puțin de 10.000 de locuitori și 35,1% au între 10.000 și 25.000 de locuitori, conform Institutului Național de Statistică, asigurarea mobilității și conectarea orașelor mici și mijlocii la rețeaua europeană sunt prioritare, pentru ambele companii. „Prin parteneriatul cu Atlassib, facem un pas important pentru viitorul mobilității, în România. Forța noastră constă în partenerii noștri”, a declarat Andrea Incondi, senior managing director FlixBus Italia, România și Bulgaria.

Din 2013, FlixBus a încheiat parteneriate cu peste 1.000 de companii de transport din întreaga lume. În prima jumătate a anului 2023, autocarele sale au transportat peste 24 de milioane de pasageri, în Europa. „Această colaborare înseamnă și o creștere semnificativă a conexiunilor din rețeaua noastră spre Italia, unde avem o comunitate importantă de români. Suntem bucuroși că începem colaborarea în decembrie, să le putem oferi românilor din străinătate mai multe opțiuni de întoarcere acasă, pentru a petrece Sărbătorile. Unul dintre obiectivele noastre este să oferim alternative de călătorie mai ales în regiuni în care oamenii nu au acces la servicii de mobilitate”, a precizat Adrian Rășoiu, reprezentant al FlixBus România.

Magda SEVERIN

magda.severin@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.