Formarea șoferilor – este nevoie, sau nu?

Stând într-una din zile pe terasa din spatele casei din Oradea, gândindu-mă despre ce să scriu în ZIUA CARGO, nu mi-a luat mult și am rezonat imediat cu ideea de a scrie puțin despre formarea șoferilor și cum ar trebui să se facă, din punctul meu de vedere, bineînțeles.

Alexandru Borza

Este un subiect în legătură cu care știu că mulți sunt specialiști și fiecare cu părerile lui, pe care le respect. Au o experiență vastă în spate și, cu siguranță, au avut și succes.

Însă, în acest articol, povestesc puțin despre experiența mea, având în vedere că, de-a lungul ultimilor 12 ani, am recrutat peste 2.000 de conducători auto comunitari și extracomunitari, pentru multe piețe de transport, dar am și format, împreună cu echipele care le-am coordonat, în câteva țări europene, peste 5.000 de posesori de permis categoria CE.

Implementare și aplicare cu perseverență

Experiența îmi spune că, dacă vrei să faci un business profesionist și pe termen lung, povestea asta cu formarea personalului trebuie implementată și cu perseverență aplicată. De foarte multe ori, mi s-a întâmplat să primesc un telefon prin care să fim felicitați pentru faptul că un șofer anume s-a comportat exemplar la o încărcare sau descărcare și că și-a făcut treaba cu profesionalism, respectând procedurile pentru tipul de marfă transportat. Cum și de multe ori am întâlnit cazuri când am fost contactat pentru lipsa de cunoștințe pe care un șofer o deținea vizavi de anumite reguli și regulamente, care țineau de un client anume și unde, în 90% din cazuri, șoferul nu fusese instruit corespunzător.

Povestea aceasta cu procedurile și tipurile de mărfuri transportate este una, dar ce ne facem atunci când unii nu cunosc timpii de condus și odihnă, cum să completeze un CMR, sau să nu mai vorbesc de aranjarea paleților într-o semiremorcă?!

Știu că mulți vor spune că odată ce deții, ca șofer profesionist, un atestat profesional de transport marfă, ar trebui să cunoști toate cele de mai sus, însă practica ne spune că nu este tocmai așa. Mulți șoferi învață după ureche, de la un așa-zis mentor, care, în timpul uceniciei sale, i-a explicat, în parcare, cum stă treaba cu timpii de condus și odihnă. Care și el, la rândul său, a învățat de la un altul, și tot așa. Știm cu toții că, în școală, atenția la cursurile de legislație este mai mult în altă parte decât la ce se predă. Plus că partea practică ne cam lipsește.

Mai știu că sunt și unii transportatori care, în caz de vreo amendă pentru elemente care țin de cunoștințele șoferului (timpi odihnă și conducere, CMR, greutate pe motrică sau pe total etc.) o impută șoferului, iar, în cele mai multe cazuri, acesta din urmă decide să părăsească locul de muncă.

Printr-o formare continuă și consecventă, nu faci altceva decât să îți reduci aceste amenzi, iar, prin proceduri interne clare, șoferul va fi mai conștient de faptul că, odată ce patronul investește în formarea lui și are semnate niște procese verbale de training, în cazul unor potențiale viitoare amenzi, părțile și-au delimitat clar responsabilitățile și atribuțiunile.

Economii importante

Însă, nu totul este doar despre „viii se acoperă cu documente și morții cu pământ”. Într-o piață nebunesc de competitivă și unde prețurile la transport sunt atât de mici, te întrebi de unde mai pot „ciupi” un eurocent, pentru a putea să-ți satisfaci clientul!

Formarea continuă a șoferului te ajută, în timp, să salvezi sume importante de bani, care, odată ramași în companie – deci necheltuiți – te vor ajuta la ridicarea marjei de profit, sau să poți să-ți plătești mai ușor alți furnizori.

Instruirea teoretică și practică, dar cu mari accente pe zona practică, în filosofia mea, foarte mult timp în traseu, în care instructorul/trainerul companiei petrece, în mod regulat, timp la volan cu șoferul, pentru a dezvolta la acesta din urmă anumite deprinderi ce țin de condusul defensiv și economic, va aduce salvări consistente la bugetul firmei. Nu salvăm doar o reducere de combustibil, ci și o reducere a uzurii camioanelor, a numărului de accidente; toate, traduse, sar, ca reduceri de costuri, peste 1.000 de euro/an/camion.

Dacă tot vorbim de formare continuă, atunci să fie o formare continuă, unde nu ne scoatem șoferii în traseu la o probă doar atunci când vine furnizorul de camioane să ne facă niște demonstrații și unde ne alegem cei mai buni șoferi. Nu! Formarea continuă presupune activități zilnice cu șoferii, unde, pe lângă teorie conformă tipului de business pe care transportatorul îl efectuează, mai înseamnă și ore petrecute în traseu.

Lucrurile se schimbă în bine

Sunt multe de spus și de adăugat și se pot face extraordinar de multe teorii și dezbateri pe aceste formări. Probabil că sunt mulți din piața de transport care nu consideră un centru de formare continuă a șoferilor ca fiind o necesitate, însă în această goană teribilă, din zilele noastre, pentru șoferi, a nu insista pe formarea lor internă, din punctul meu de vedere, nu va duce la progres.

Atunci când țintim clienți mari și de renume, bucătăria internă trebuie atent pregătită. Am fost martorul multor sesiuni de audit efectuate de client și care, atunci când mi-au vizitat Centrul de Training pentru șoferi, au rămas impresionați. Altfel spus, și-au dat seama că marfa lor este pe mâini bune, iar noi învățăm șoferii cum să se comporte cu marfa lor.

Reușesc să ajut, în ultimul timp, câțiva transportatori români, cu acest gen de departamente de formare șoferi și sunt mândru că există, în România, companii care au început să se uite în aceasta direcție.

Nu mi-aș dori să închei acest mic text aici, însă, din motive de spațiu trebuie să o fac, cu mesajul, pentru aceia care își doresc business-uri la nivel înalt și profesionist, că această formare continuă este una dintre rotițele dințate din întreg mecanismul care îți fac afacerea să acceadă la nivelul următor.

Alexandru BORZA
CEO ReMArkable Consulting
alexandru@remarkableconsulting.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.