Guvernul Grindeanu a majorat, printr-o hotărâre, la 1.450 lei/lună, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, reprezentând 8,735 lei/oră. Măsura va fi aplicată începând cu data de 1 februarie 2017.
„Încheierea unui contract individual de muncă cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât cel aprobat de Guvern, respectiv 1.450 lei lunar, constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 300 lei la 2.000 lei”, mai precizează Guvernul.
Printr-o altă Hotărâre de Guvern, salariile angajaților din instituțiile și autoritățile publice ale administrației publice locale, mai puțin personalul care ocupă funcții de demnitate publică alese și personalul din învățământ și sănătate, au fost mărite cu 20%, iar cele ale artiștilor, cu 50%.
Totodată, începând cu data de 1 iulie, valoarea punctului de pensie se majorează cu 9% şi va fi de 1.000 lei. De la 1 martie, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari va crește la 520 lei.
Codul fiscal a fost modificat
Printr-o Ordonanță de Urgență, Guvernul Grindeanu a modificat și completat Codul fiscal, pentru a introduce măsurile cuprinse în Programul de Guvernare, aprobat de Parlament în 4 ianuarie. Modificările vor intra în vigoare la 1 februarie 2017.
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. În primul rând, a fost modificată condiția referitoare la cuantumul veniturilor realizate de o societate la data 31 decembrie a anului fiscal precedent, pentru ca aceasta să fie încadrată în categoria microîntreprinderilor, plafonul veniturilor realizate fiind ridicat de la 100.000 euro la 500.000 euro.
De asemenea, Executivul a stabilit o cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulți salariați și a abrogat cota actuală de 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat. Sistemul de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor prevedea cote de impozitare diferite, în funcție de numărul de salariați. În cazul microîntreprinderilor fără angajați, a fost menținută cota de impozitare de 3%.
Totodată, actul normativ conține reguli tranzitorii pentru persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit, care, la 31 decembrie 2016, îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru încadrarea în definiția microîntreprinderii și sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu data de 1 februarie 2017.
Scutirea de impozit pe profit (16%) pentru societățile care desfășoară exclusiv activitate de inovare, cercetare – dezvoltare în următorii 10 ani de activitate, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.
Eliminarea impozitului pe venit datorat de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfăşurării de activităţi sezoniere, în baza contractului individual de muncă, încheiat pe durată determinată. „Măsura are scopul să fidelizeze forța de muncă autohtonă, prin stabilitatea raporturilor contractuale de muncă și diminuarea migrării personalului specializat pentru aceste activități, cu un impact semnificativ în plan social”, precizează Executivul.
Modificarea modalității de stabilire a impozitului pe venit datorat pentru veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, astfel:
– se introduce un plafon neimpozabil, în cazul veniturilor obținute ca urmare a transferului dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii, asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, în sumă de 450.000 lei;
– peste această sumă, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 3% la diferența dintre valoarea declarată de părți și suma neimpozabilă de 450.000 lei.
Decizia are scopul încurajării vânzării imobilelor, ceea ce permite creșterea industriei construcțiilor, orientată spre construcția de locuințe.
Deducerea de la calculul impozitului pe veniturile din salarii și asimilate salariilor a contravalorii serviciilor medicale furnizate sub formă de abonament, servicii medicale preplătite pe care furnizorii le oferă în mod direct abonaţilor şi nu prin intermediul asigurătorilor, în afara serviciilor din pachetul de servicii medicale de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate, suportate de angajaţi, precum și primele de asigurare voluntară de sănătate (conform Legii nr. 95/2006, republicată), în limita echivalentului în lei al sumei de 400 euro anual.
Schimbări la contribuțiile sociale obligatorii: a fost introdusă excepția potrivit căreia persoanele care realizează venituri din investiţii şi/sau din alte surse nu datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate pentru acestea, dacă în cursul anului fiscal realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din asocierea cu o persoană juridică sau venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.
Totodată, a fost eliminat plafonul reprezentând valoarea sumei echivalente cu cinci câştiguri salariale medii brute, aferentă bazei lunare de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor.
De asemenea, a fost eliminat plafonul maxim al bazei lunare de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contravaloarea a cinci câştiguri salariale medii brute, prevăzut în cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, investiţii și din alte surse. Astfel, contribuția de asigurări sociale de sănătate se datorează asupra venitului realizat.